In urma cu vreo doua saptamani, Albert m-a rugat sa-l ajut cu scriosarea pentru Mos Nicolae.
-De ce n-o scrii singur?
Am inteles imediat de ce: scrisesem dupa dictare doua pagini si Albert nu dadea semne ca va incheia lista prea curand. Printre altele, i-a cerut Mosului un excavator de jucarie in marime naturala, care sa sape adanc, o planta carnivora mov, in ghiveci, dar care sa nu se comporte ca o planta carnivora, o punguta cu fix cinci bani (nu doi, nu sase), cel mai mare erou din Ben 10. Pe alocuri a mai inserat cate un ” Te iubesc, Mosule!” sau „Mosule, stiu ca tu esti bun!” ca sa mai indulceasca lista interminabila a pretentiilor.
-Albert, realizezi ca e posibil sa nu-ti aduca chiar tot de aici, nu? Adica unele lucruri nici nu exista (vezi planta carnivora mov).
-Pai cum, si daca imi aduce ceva ce-mi doresc mai putin in loc de ceva ce-mi doresc mai mult?
-Nu stiu, iti aduce ce gaseste!
-A nu, nu pot risca! Revin in cinci minute!
S-a intors cu o foaie pe care a asternut cinci cuvinte. Fara introducere si sfarsit, fara inimioare, virgula si fara cratima, ca nu a invatat-o inca (dar am adaugat-o eu intre timp).
-Da, e mult mai clar acum! Si mai bine! Sigur va aprecia ca e scrisa de tine. Si i-ai facut si un desen…
-Pai da, sa inteleaga ca vreau cu dinozauri.
Am impaturit scrisoarea, am pus-o intr-un plic si i-am dat-o lui M. sa o expedieze. Cu o zi inainte de venirea Mosului, Albert m-a rugat sa ii scriu un mail, sa-i amintesc de jucaria pe care i-o ceruse. I-am spus ca nu-i cazul, dar cand am vazut cat este de ingrijorat, i-am facut pe plac.
Seara cea mare, toate incaltarile frumos aliniate, Albert maxim entuziasmat. Acum, daca Mosul ar fi venit in timpul noptii, Albert s-ar fi trezit la sase sa caute prin incaltari si, cu programul haotic de somn al bebelusului, era foarte posibil sa nu fiu treaza atunci, sa ma pot bucura de bucuria lui la vederea cadourilor. Asadar, am convenit ca Mosul va veni imediat dupa ce Albert si Aris fac baie, undeva pe la opt si jumatate seara.
-Coboram sa vedem cu totii un film?
-Nu, ramanem aici, in dormitor.
-Si daca a venit Mos Nicolae intre timp, nu mergem sa verificam?
-Mergem!
Desi stiu, evident, ce se intampla, de cate ori vad cadourile cred, chiar si pentru o fractiune de secunda, ca le-a pus chiar el, Mosul pe care nu il vede nimeni. Si ma bucur sincer, sunt copil asemeni copiilor mei.
-O, da, a venit!!!
I-a adus ce-a vrut, e multumit! Oricum nu ceruse mare lucru. Bonus, a gasit incaltarile pline cu dulciuri. Tot dulciuri a lasat si pentru mine si M., in vreme ce bebelusul a primit o minge, care i s-a parut aproape la fel de amuzanta ca o sticla din plastic sau ca o cutie goala. Am mutat toata distractia in living: Albert a inceput sa-si asambleze jucaria, bebelusul sa rontaie la mingea cea noua, iar eu am atacat ducliurile.
-Ai sa te ingrasi! M-a avertizat Albert. E prima data cand mi-o spune si m-am simtit putin vinovata. Asa, vreo secunda. Apoi am reluat activitatea si nu m-am lasat pana n-am dat gata toate bunatatile primite (ale mele si ale lui M, ca lui oricum nu-i plac dulciurile). Ce bine e cand vine Mosu!