De ce am preferat bona in locul cresei

Ruxandra Luca, vocabularul copiilor

Dupa ce Aris a implinit un an, am inceput sa simt tot mai mult nevoia unei bone. Taica-su nu prea era de acord, ca doar nu statea el toata ziua cu micul teleghidat. I se parea ca ne descurcam foarte bine si asa. Cu cat mai reticent era M. la ideea bonei, cu atat mai mult simteam ca o iau razna cu toate cate aveam de jonglat la momentul respectiv.

Intr-un final, M. a propus sa dam copilul la gradinita. Aris abia trecuse de un an si jumatate si stiam prea bine ca nu-i gradinita de el, asa teleghidat cum era si cu programul de somn haotic. Am fost totusi prin vreo doua locuri unde primeau copii atat de mici, sa ne facem o idee. Mai mult de dragul de a merge.

In primul loc, de indata ce au auzit ca Aris inca suge, mi-au recomandat sa il intarc, daca voiam sa se adapteze la gradinita. M-am dezumflat automat si am plecat. In al doilea loc, l-am lasat in grija viitoarei educatoare, cat am discutat cu directoarea. Ni l-a pus in brate curand, pe motiv ca nu vrea sa exagereze din prima zi. In realitate, copilul era argint viu si doamna nu putea tine pasul cu el.

Dupa asta, am oprit cautarile. M. a revenit la ideea lui ca ne descurcam perfect cu doi copii, doi catei, doua joburi si un motan, fara nici un ajutor, iar eu am tacut si am acceptat. Pana s-a intors roata.

Cand Aris a implinit doi ani, am primit propunerea sa realizez rubrica de la Antena 1, asa ca era musai sa lipsesc de acasa doua zile pe saptamana. Ocazional, chiar mai mult. In timpul asta,  Aris si Albert (cand nu era la scoala) stateau frumos cu tatal lor. Azi asa, maine asa, pana si-a dat seama M. ca statul acasa cu copiii nu e intocmai lapte si miere, asa ca mi-a dat unda verde sa caut bona. Ii disparusera si lui intre timp ideile de gradinita.

Primul lucru, am intrebat bona vecinilor daca nu stie vreo doamna dornica sa vina la noi, ca o asteptam cu bratele deschise. Nu stia, dar a promis ca se gandeste. Doua saptamani mai tarziu, ne-a sunat doamna E., care a venit a doua zi la interviu si a treia direct la job. Am batut palma fara sa stam pe ganduri. Nu ca eram asa de disperati, desi eram, ci fiindca simteam ca luam cea mai buna decizie pentru Aris.

La doi ani, pufosul nu era pregatit pentru cresa sau gradinita. Specialistii spun ca nu exista nevoia de socializare la copii inaintea varstei de 3 ani, iar al nostru a confirmat lucrul acesta din plin.

Ori de cate ori intalnea alti copii in parc sau in diverse contexte, nu interactiona cu ei. Albert era singurul cu care isi dorea sa se joace, in rest tragea de noi in toate directiile. Avea nevoie de o persoana care sa stea non stop dupa funduletul lui pufos, lucru care ar fi fost imposibil la o gradinita, unde nu era exclus ca inca 10 copii sa fi avut simultan aceeasi nevoie.

Plus ca Aris avea si inca are un program haotic de somn: cand doarme la pranz cand nu, cand adoarme devreme, cand groaznic de tarziu. De multe ori zic saru’mana ca mai doarme dimineata sa recupereze din nesomnul noptilor in care zburda teleghidat peste tot prin casa, pana la 12-1. Cum sa il scol la 7-8 si sa il duc la program? Oi putea peste vreo jumatate de an, deocamdata facem schimbarile cu pasi marunti.

Nici Aris nu era pregatit sa mearga la gradi, nici eu sa il dau. Aveam nevoie de bona la fel de mult pe cat avea si el. Pentru ca, asa cum am spus de n ori, chiar nu era nimeni care sa ne ajute cu copiii si chiar ne era extrem de greu sa avem o viata dincolo de ei. Gaseam o data la cateva luni cu cine sa ii lasam cateva ore, dar asta nu era pur si simplu suficient.

Recunosc, bona ne-a schimbat viata sau, mai bine zis, ne-a ajutat sa ne amintim cum e viata in doi. Faptul ca am fugit de trei ori singuri la mare vara asta mi se pare ireal si minunat. Faptul ca daca avem vreo petrecere sau vreo cina tarzie putem merge linistiti pentru ca avem cu cine lasa copiii (inclusiv peste noapte) este iarasi minunat.

Avem, in sfarsit, bona aceea extraordinara la care am visat un an intreg si care a picat din cer, fix ca in visul meu, atunci cand aveam mai mare nevoie de ea. M. este cel putin la fel de incantat ca mine, dar, la cat s-a opus ideii de bona, n-ar recunoaste nici in ruptul capului ca am avut dreptate.

N-am sa renunt la doamna E. nici cand incepe Aris gradinita, pentru ca ar fi ca si cum as renunta la gura mea de aer proaspat. Habar n-am cum ne descurcam cu toate inainte. Cu copiii, cu gatitul, cu jobul. Si (aproape) fara nici o clipa pentru noi. N-as vrea sa ma intorc acolo.

Nu dau sfaturi si nici nu cred in retete universal valabile. Dar stiu ca sunt al naibii de fericita de cand primesc tot ajutorul asta cu copiii si de cand eu si barbata-miu de bucuram de momente de libertate la care anul trecut pe vremea asta nici n-as fi indraznit sa sper. Plus ca e minunat sa gasesti seara pe masa, cand vii frant de la munca, o placinta cu mere, o fasole batuta, niste clatite cu dulceata sau altceva ce doamna E. stie ca ne place si ne gateste cu drag.

 

Articole pe aceeasi tema

12 Comments

  • Larisa
    29/09/2017 at 12:44 am

    Doamna E. este bona interna? Sau ramane peste noapte doar cand este nevoie?

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      29/09/2017 at 7:02 am

      Larisa, nu este interna, sta doar la nevoie. Are program 9-17. Dar este unul flexibil, plus ca nu te suna cum s-a facut fix ora de plecare sa te intrebe unde esti, ceea ce e tare linistitor.

  • Maria
    29/09/2017 at 11:55 am

    Cu siguranta la momentul întoarcerii mele la job bona va fi solutia ideala. Acum sper ca voi avea noroc de o bona ca a voastra☺

  • Mia
    01/10/2017 at 8:45 pm

    Ne căutam demult o bona ca doamna E. Nu știe pe cineva și pentru noi?

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      01/10/2017 at 9:27 pm

      nu stiu, sunt atatea lucruri de luat in calcul 🙂

  • Mihaela
    01/10/2017 at 9:12 pm

    Ma intereseaza si pe mine ce salariu se ofera unei bone la program de 8 ore , doar sa se ocupe de copil .

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      01/10/2017 at 9:29 pm

      Noi i-am oferit doamnei fix cat a cerut, pentru ca ni s-a parut corect si toata lumea este multumita. Salariile variaza.

  • Andreea
    02/10/2017 at 7:35 am

    Buna! Felicitrai pt decizia de a lua bona! Ai mai alaptat sau ai renuntat dupa ce ati luat bona? Pupici

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      02/10/2017 at 9:29 am

      Buna, Andreea! L-am alaptat pe Aris pana spre doi ani, pentru ca asa am vrut amandoi, pentru ca asa au decurs firesc lucrurile. Nu are legatura cu bona, cu jobul, cu nimeni altcineva in afara de el si de mine. 🙂 te pup si eu!

  • vavaly
    02/10/2017 at 10:14 am

    esti o norocoasa sa gasesti o astfel de bona care de fapt nu e bona ci un fel de bunica din tot ce descrii tu :). asa mi s a spus mine cand am dat anunt si a venit cineva la interviu, ca eu de fapt caut bunica, nu femeie la curatenie sau bona.
    din pacate eu am auzit mereu ca bonele nu fac altceva decat stau cu copilul, fac “activitati” cu copilul si nu se baga la gatit sau gospodarie. sau daca vin doar pentru gospodarie nu agreeaza ideea de a sta cu copilul.
    de aceea spun ca esti norocoasa :).
    sa aveti parte de ea cat mai mult timp!

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      02/10/2017 at 10:45 am

      multumim frumos! Da, chiar suntem norocosi sa fi gasit bunica de care aveam atata nevoie. Privind gatitul, curatenia, lucrurile astea nu sunt in descrierea jobului. Dar se descurca pe scurtele reprize de somn ale lui Aris sa stranga jucariile imprastiate si sa gateasca vreo bunatate la cuptor. O ajut cum pot din punctele astea de vedere si stie ca mereu copilul va fi prioritatea. Ne uitam sa fie in frigider strictul necesar, altfel, stiu cat de solicitant este alergatul dupa Aris (doar asta am facut si eu timp de 2 ani), nu am pretentia sa gasesc si casa luna, si mancarea pe masa si copilul bine ingrijit. Ideea este ca isi doreste sa faca multe lucruri pentru noi, sa ne ajute. Tinem la ea, tine la noi, ne respectam si din asta avem cu totii de castigat, in primul rand Aris.

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.