Zilele trecute, stateam la o coada interminabila. In fata mea, un baiat impreuna cu tatal sau. Tatal isi intreaba copilul daca a primit orarul, apoi ii cere sa enumere materiile de vineri.
-Pai… Sport… Desen… Aaaa… Franceza…
-Dintr-astea importante ai?
-Matematica.
-Asa da.
Niciodata n-am inteles treaba asta. De ce o fi matematica cea mai importanta materie? Eu, iubitoare de engleza, de scris, citit si desenat a trebuit sa mananc matematica pe paine, mai toata viata de elev. In ciclul primar a fost cel mai rau. In afara de matematica si romana, doamna nu mai facea mare lucru. Matematica conducea detasat. Nici o zi fara 2-3 ore, din cele 4 din program. Uneori, rezolvam probleme toata ziua, care mai de care mai complicata, din culegerile acelea pentru copii mega dotati, cum era musai sa fim cu totii.
Eram cei mai fericiti cand doamna lipsea cate o zi. In general, era inlocuita de sot. Care sot respecta orarul intocmai. Scria acolo ca ai o ora de matematica, una faceai. Urma desenul, scoteai foile, acuarelele, iti pregateai paharul cu apa si te puneai pe creat „opere de arta”. Cat imi mai placea!
Apoi stiai ca e ora de muzica si de asta aveai parte. Eu stau groaznic la capitolul voce, dar ora respectiva, asa cum o faceam, din an in Pasti, ma relaxa. Nici sportul nu se numara printre materiile mele preferate, insa simplul fapt ca ieseam din clasa, din mirosul acela de „creier incins” de la prea multa matematica (cum radeam noi), era perfect. Chit ca trebuia sa dam din maini si din picioare si sa transpiram putin, macar stateam la aer, mai mult decat cele 10 minute de pauza.
Ce vreau sa spun. Matematica e importanta, dar pana la un punct. Copiii n-ar trebui sa manance matematica pe paine, daca nu au vreo inclinatie deosebita in sensul acesta. Poate prefera un sandvis cu engleza, cu romana, cu franceza, cu muzica sau cu desen.
Oricata matematica as fi facut in anii de scoala, nu am ajuns sa o iubesc mai tare sau sa ma descurc cine stie ce. Am luat note bune ca asa eram eu, eleva silitoare, dar in nicun caz nu mi-as fi ales o meserie care sa implice calcule si cifre. Si de cate ori am auzit: „Fara matematica nu faci nimic in viata. Pune mana si fa problemele, ca altfel ramai la dat cu matura.”
Sunt asa fericita ca viata de elev a lui Albert difera mult de a mea. El stie atatea despre culori, spre exemplu, despre cum se combina si se folosesc. Mi-a adus acasa, la sfarsit de an, o mapa cu cele mai frumoase picturi, nici nu mi-a venit sa cred ca sunt facute de manutele lui, zeci de minunatii numai bune de inramat.
Apoi, mai stie multe cantece si dansuri pe care le-au invatat la orele de muzica si care il ajuta sa faca cele mai simpatice spectacole in mijlocul sufrageriei. Multumita orelor de sport, stie cat de importanta este miscarea. Si poate sa tina un antrenament complet cu mine: imi arata exercitii potrivite pentru incalzire si apoi ne lucram diverse parti ale corpului, prin miscari simple. A fost distractie mare vara aceasta la sesiunile noastre de sport prin curte, in care l-am inclus si pe cel mic.
Albert stie si matematica, desigur, ca mai toti copiii de varsta lui. Face calcule complicate, rezolva tot felul de probleme, a participat si la concursuri nationale, inca din clasa intai. Si a avut rezultate bunicele. De asemenea scrie, citeste, face scurte compuneri. Vorbeste si scrie cate putin si in engleza. Vad ca ii plac toate, deocamdata. Nu are o materie de care sa fuga sau care sa ii fie bagata pe gat, nu le considera pe unele mai importante decat celelalte.
De asta (si de asta) Albert e un elev mai fericit decat am fost eu vreodata. Imi doresc sa invete cu placere si sa se descurce bine la toate orele. Nu imi doresc sa exceleze decat acolo unde performanta vine firesc, dintr-o mare curiozitate si pasiune a lui pentru materia respectiva. Fie ea matematica, engleza, franceza, muzica…