De 1 iunie

Fix cand a inceput ziua de 1 iunie, adica pe la 12 noaptea, Aris al meu a adormit. Doua ore, asa, a ramas cufundat intr-un somn profund, apoi s-a trezit si a miorlait putin. Din nou mi-a dat trezirea la 3, la 4, apoi la 5 si, in final, la 7.30, cand s-a dat jos din pat si a inceput sa umble prin camera si sa vorbeasca pe limba lui. Asta contrar bunelor obiceiuri pe care le are de vreo doua luni de a dormi mult si neintrerupt.

M-am facut ca dorm si chiar m-am asteptat sa functioneze, adica sa-l simt cum se cuibareste langa mine si bagam amandoi somn lin pana la amiaza. Vezi sa nu! Aud in schimb, semilucida fiind, cum telefonul ma anunta ca este pe cale sa apeleze nu stiu ce contact din agenda. Unu la mana, nu stiam ca telefonul meu poate vorbi, doi la mana, eu nu apelam pe nimeni, ca incercam sa dorm. Eu nu, dar bebe Aris da: pusese stapanire pe mobilul meu si, deloc impresionat de faptul ca era blocat, s-a apucat sa atinga si sa apese pe acolo, pana a inceput sa sune. Numai eu stiu cum am sarit din pat, cum i-am luat telefonul din manute si cum am incercat disperata sa inchei apelul catre persoana care, cu siguranta avea alte planuri la 7 dimineata, decat sa poarte conversatii cu bebelsusul meu de 1 an.

Nu stiu daca ati observat, dar cand se intampla asa, sa-ti apeleze copiii numere din agenda sau sa trimita mesaje aiurea, nu s-ar nimeri sa ajunga la vreo prietena de-a ta. A, nu, ei suna obligatoriu la persoane cu care ai relatii strict profesionale si fata de care nu stii cum sa te mai scuzi ca i-ai sunat la 12 noaptea, sau la 5 dimineata, sau ca le-ai trimis mesaje cu animalute, floricele si inimioare. „Stiti, nu eu, copilul…” Si-apoi ramai cu inima indoita, ca daca n-au copii si nu inteleg si chiar cred ca tu le-ai trimis o inimioara albastra in miez de noapte. Ce sa spun, penibil.

De data aceasta, din fericire, am reusit sa opresc la timp apelul bebelusului. Dupa asa trezire, numai chef de facut mic dejun cu fructe, si jucat, si umflat baloane, si cantat „la multi ani” de Ziua Copilului pe diverse voci n-aveam, dar parca asta ar fi contat in vreun fel. Numai bine ma dadeam cu apa pe fata si incepusem toate demersurile sa fiu fresh pentru puf cel mic, cand il vad ca se freaca la ochi. Ii era somn din nou. De ce ma mir? A pus capul pe pat si, fara sa-si caute nu stiu ce pozitie sau sa se astepte sa-l adorm, cu piciorusele suspendate cum era, a inchis ochisorii si gata, somn de voie. Isi terminase treburile pe dimineata respectiva. Un telefon, atat avusese de dat, apoi s-a putut intoarce la odihna. L-am intors frumos, dupa care m-am bagat si eu in pat langa el si, nu stiu sincer cand am atipit, ca am mai deschis ochii abia pe la 11. Ce frumos cadou pentru mine de 1 iunie: odihna! Puf cel mic a mai dormit inca vreo 30 minute dupa care, cu tot programul de somn si masa dat peste cap, a facut ochii mari si avea chef de joaca.

Albert o sa isi ia astazi traditionalul set Lego. De ziua lui, a lui taica-su, a mea, de ziua copilului, a Americii si de orice alta zi din lumea asta, el trebuie sa-si ia un Lego, oricat de mic. Azi poate fi ceva mai mare, ce-i drept, ca e ocazie speciala. Lui bebe Aris nu-i vom lua nimic, probabil, ca daca nu cere inca, am zis sa stam linistiti si sa ne mai bucuram de perioada asta, ca si cand o incepe sa vrea una, alta, o sa ne iasa pe nas de atatea jucarii cumparate pentru amandoi. 🙂

In rest, azi planuim sa ne bucuram de ei, si ei de noi, si cu totii de timpul petrecut impreuna, undeva in parc, la aer curat si, sper eu, la racoare. Sau in curte, le umplem piscina gonflabila si ii lasam sa se balaceasca acolo, cat noi stam Si respiram. As mai avea in plan si niste pizza comandata acasa sau mancata in oras si musai ceva dulce.

1 iunie e o zi minunata sa fii copil! La multi ani, copii frumosi de pretutindeni!