Era Aris bebelus si primisem un rol intr-o reclama. Nu era vreun rol de diva, tot o mama interpretam, dar s-a lasat cu bucurie mare pentru ca, la vremea respectiva, stateam aproape non-stop cu Aris acasa si abia asteptam orice ocazie sa scap de rutina.
Vine ziua filmarii si cei care produceau reclama trebuiau sa hotarasca in ce ma imbraca. Imi pregatise stilista o tinuta gen anii 50 cu pantaloni lejeri trei sferturi si bluza groasa pana in talie, ambele culori inchise, plus balerini asortati. Defilez in hainele astea, ii vad ca stramba din nas. „Ce se intampla?” intreb stilista. „Cica nu arati a mama”, imi raspunde.
Buuuun. Ma imbraca apoi intr-o pereche de pantaloni de casa in carouri, o bluza de lana gri inchis si niste papuci blanosi, de zici ca locuiam pe strazi. Oamenii tot nemultumiti, susotesc nu stiu ce intre ei si ajung la concluzia ca din profil îmi ies sânii prea mult in evidenta. Si atunci hotarasc… da, e incredibil… hotarasc sa imi puna un body dintr-ala ultra stramt, care striveste sânii. Peste body venea un tricou simplu din bumbac, apoi o camasa alba, deasupra o bluza din lana si in partea de jos pantalonii de casa de mai devreme.
Aveam, oficial, patru randuri de haine pe mine, mai era si plina vara, eram la un pas de infarct. In sfarsit, nu se mai distingea ca as avea țâțe, talie, fund, nimic, eram un munte de haine si de traspiratie, cu cap de om atasat in varf. Clientul jubila. Scopul fusese atins, aratam, in sfarsit, a mama, asa fara forme si ultra imbracata in cele mai largi, si mai groase, si mai urate haine, asa asudata si nemachiata cum au cerut sa fiu.
Eram mama si in viata reala, de doi copii chiar, deci, teoretic, mi se potrivea manușă rolul. Practic, mama pe care o voiau ei n-avea treaba cu mine. Ce paradox: la casting trebuia sa fii tanara, slaba si frumoasa ca sa te bage in seama, iar la filmare trebuia sa arati batrana, grasa si urata, ca sa fii credibila in rol. Altfel nu se vor identifica mamele de acasa cu tine, mi-au explicat, vrem o mamă care sa nu iasa din tipare.