Știți momentul acela când e de plecat acasă, dar copilul ar mai sta la locul de joacă? Iar părintele trage și trage de el până când, exasperat, îl amenință că pleacă și îl lasă acolo? De multe ori chiar se îndepărtează, dă impresia că pleacă pe bune, iar copilul, care până atunci nu reacționase, îl urmează imediat. Hopa, funcționează! Plec și te las aici funcționează! Dar cu ce preț?
Ce se întâmplă în sufletul copilului în clipele respective și cu ce putem înlocui amenințarea, astfel încât copilul chiar să vină cu noi? Dar să vina că vrea și că înțelege, nu de frică, acea frică de a fi părăsit, de a nu fi iubit așa cum e el.
Am tot auzit părinți întrebându-se cine procedează ca la carte, cine are timp să urmeze, în viața reală, nu știu ce pași recomandați de specialiști? Păi, îți faci timp, pentru că e vorba de copilul tău și vrei sa-i fie bine, nu să îl iei pe sus și să îl ameninți, de fiecare data când plecați din parc, de la locul de joacă sau de oriunde îi place lui mult. Vrei să se simtă protejat și în siguranță lângă tine, vrei să știe că este iubit necondiționat. Gândește-te că acel “plec și te las aici” spus iar și iar naște răni pe care copilul le internalizează și pe care va trebui să și le vindece mai târziu.
Am dezbătut subiectul cu Irina Irgoveanu, trainer în parenting, într-un interviu pentru Antena 1. Irina mi-a explicat care ar fi pașii de urmat în aceste situații, iar eu vă rezum mai jos discuția noastră, sfaturile ei și concluziile mele, care sper să ajute acolo unde este nevoie.
Minuni nu se întâmplă peste noapte, asta e clar. Dar schimbări putem face oricând și da, eu cred în ele. 3 pași aplicați corect si cu perseverență ne duc unde vrem.
Planificarea
În primul rând, pregătim orice ieșire. Îi explicăm copilului unde mergem, ce facem și cât stăm. „Puiule, mergem în parc să ne plimbăm și să ne jucăm și vom sta două ore.” Îi putem arăta și pe ceas, deși copiii mici nu au noțiunea de timp foarte dezvoltată.
Opțiuni pentru finalul rundei de joacă
Când runda de joaca se apropie de final și mai avem 20-30 de minute, anunțăm copilul de asta și îl întrebam cum ar vrea să se termine ieșirea. Îi oferim alternative: te dai pe tobogan, te dai în leagăn, mai alergi puțin. Asta îi satisface copilului nevoia de control și ușurează plecarea.
La polul opus, punem copilul în fața faptului împlinit: „Puiule, s-a făcut ora, acum plecăm!”. Nu te poți aștepta la altceva decât la un refuz din partea lui: mie îmi place aici, nu vreau sa plec! La fel ai reacționa și tu, gândește-te, dacă ai fi într-un loc în care te simți bine, iar cineva te-ar trage acasă. Brusc, fără explicații sau alternative la activitatea pe care o aveai. Apropo de alternative, ajungem la punctul următor.
Înlocuim bucuria prezentului cu altceva
Copiilor le place mult prezentul. Cel mic se simte bine în parc și vrea să mai stea. Dacă scoți această bucurie, trebuie să o înlocuiești cu altceva: mergem acasă și facem clătite, îți pregătesc o baie cu spumă, ne oprim la bunica, ce știi tu că îi face plăcere. Copilul este iarăși cel care alege. Băieții mei preferă o rundă de joacă pe telefon, în drum spre casă, și nu știu dacă e cea mai fericită alegere, însă e una care funcționează.
Cel mai important: consecvența părintelui duce la cooperarea copilului
Este atât de important să fim consecvenți!
Momentul plecării este cel in care copilul începe să împingă limita, că na, asta e treaba lui de copil: dar mai vreau, încă o dată, ultima dată, te rooog!
Iar ție îți stă pe buze să spui „bineee, fie!”. Și să îi vezi bucuria din privire. Doar ca, în momentul în care părintele cedează, s-a terminat. Anulezi tot ce ai făcut bine până atunci și o iei de la zero.
În plus, copilul învață. Pe viitor, știe ca printr-un astfel de comportament care presupune că miorlăie, se tăvălește, negociază, obține ce își dorește. De asta, dacă am apucat să spunem că trebuie sa plecam din parc, atunci e musai să o și facem.
Astfel, in timp, odată cu consecventa părintelui, se ajunge la cooperarea copilului. „În timp”, vedeți, scrie negru pe alb. Nu „peste noapte”. Tot în timp au învățat și aceste comportamente care nu ne plac, ne-au înțeles reacțiile și au aflat cum pot împinge limitele.
Un punct bun de plecare, odată ce am decis să schimbăm abordarea, este o discuție sinceră cu copilul: Știu că până acum am procedat așa, dar am greșit, recunosc! Iar de azi, pentru binele tău și al nostru, voi face niște schimbări. Și începi să aplici pașii despre care vorbeam mai sus. De fiecare dată. Cu răbdare, cu iubire, cu înțelegere, cu explicații și alternative, important este să rămâi pe poziție. Cred că merită pe toate planurile: pentru copilul tău, pentru educația lui, pentru relația dintre voi și armonia din familie. Nu-mi închipui că circul și amenințările sunt pe lista activităților voastre favorite după o ieșire la locul de joacă. Poate fi altfel.
Foarte bun articolul, multumesc pentru recomandari!