Da, e incredibil ce s-a intamplat! Fluturele pe care il vedeti nu a fost pus acolo, ci a prins viata efectiv in borcanul asezat pe pervazul geamului nostru de la bucatarie, ca si cum ar fi fost perfect normal sa se intample asa.
Totul a inceput in urma cu cateva zile, cand Albert a gasit in curte un soi de omida, care mi-a parut initial mai mult un vierme. I-am spus sa-l lase acolo, dar l-a luat in mana, pe cat de curios, pe atat de atent sa nu il raneasca in vreun fel. Asta in vreme ce eu abia puteam sa-l privesc, daramite sa-l mai si ating…
„Lasa-l!” am insistat…Copilul nimic. Si-a luat viermele si l-a asezat frumos intr-un borcan, impreuna cu o frunza care trebuia sa-i serveasca pe post de hrana si de pat. Ei bine, vietatea a fost mai mult infometata decat obosita, asa ca pana a doua zi a mancat toata frunza. Ce incantat a mai fost A. de apetitul noului sau prieten, asa ca i-a pus imediat o alta frunza, dupa ce a indepartat cu grija nervurile care mai ramasesera din prima. A tinut-o asa cateva zile, pana cand, la un moment dat, viermisorul cel verde nu si-a mai mancat frunza, in schimb a curbat-o intr-un mod ciudat si si-a facut un soi de cocon in ea. Nu am mai umblat la borcan urmatoarele trei zile, dar l-am tot analizat, eram curiosi, deja lucrurile devenisera interesante, nu stiam la ce sa ne asteptam… si chiar radeam: „ei, cum ar fi ca omida asta sau ce-o fi fost ea sa se transforme in fluture chiar aici, la noi in bucatarie?” Chiar, cum ar fi? Imposibil! Sau…
A patra zi am gasit pe peretii borcanului un fluture inchis la culoare. E incredibil! Ce senzatie si ce bucurie am avut, parca se intamplase cine stie ce, dar pentru noi chiar asa a fost. L-am strigat pe Albert, am inceput sa topaim amandoi fericiti si ne tot uitam la fluture…parca nu ne venea sa credem. L-am sunat si pe M., care era intr-o intalnire, dar tot a apucat sa se bucure si el de „marea metamorfoza” la care nu se astepta nimeni (in afara de Albert).
Gata, lucru hotarat, in seara aceea urma sa il eliberam. A. voia sa-l mai tina fix cinci zile, ca pana la urma el il tot ingrijise, dar i-am explicat ca era posibil ca bietul fluturas sa nu traiasca cinci zile cu totul si atunci nu s-ar mai fi bucurat de libertate niciodata.
Pe inserat am asezat borcanul pe terasa, cu capacul desfacut si am tot asteptat sa isi ia zborul. Dupa doua ore tot acolo era si noi incercam sa ne inchipui ce-i trecea prin mintea lui de fluture, daca ar avea una. Cand am incetat sa ne mai uitam insistent, a zburat in sfarsit.
Ce treaba, chiar nu credeam ca e posibil asa ceva…Adica toata metamorfoza asta din borcan si fluturasul care a prins viata intr-un loc atat de neobisnuit.
