Ajungeam aseara acasa morti de oboseala si rupti de foame.
El: As manca un peste, facem? Asta se traduce prin „faci?”, cat el sta cu copiii.
Eu: Hai! Daca ti-e pofta… Dar ai rabdare pana e gata?
El: Am, normal. Cum am rezistat pana acum, mai stau o ora.
Cu copiii n-aveam treaba, asta mare mancase bine la scoala si pe asta mic il indesase bona fix inainte sa plece. Eu scapasem la un iaurt cu nuci si gem de prune pe la pranz si o ciorba de perisoare trei ore mai tarziu. El, insa… El sigur nu avea sa reziste pana terminam de gatit tot si puneam mancarea pe masa. Dar de ce sa cobim?
El: Hai sa facem si niste cartofi la cuptor cu usturoi si rozmarin si niste salata de rucola si…
Eu: Si e suficient, eu asa zic. Oricum ne ducem intr-o ora si jumatate cu gatitul. Rezisti? Da din cap ca da, il cred, desi nu-mi prea vine, si ma apuc de treaba.
Cum curatam cartofii cu un cutit prea mare pentru scopul asta, il vad ca rupe un colt de paine, dar ma prefac absorbita de cartofi. Pe urma mai rupe o bucata si la scurt timp inca una, pana dispare o treime din paine si eu nu mai pot inchide ochii.
Eu: Te rog, ca m-am apucat deja de treaba, vreau sa mananci cu pofta.
El: Mananc, nicio grija! Asa sigur pe el mai parea.
Termin de curatat cartofii si, pana in punctul asta, disparuse deja jumatate de paine. Cat am pregatit pestele si l-am asezat in tava, si-a pus si o farfurie plina de supa cu galusti, decorata cu doua linguri de smantana grasa si nitel patrunjel. Ma uit lung.
El: Ce vrei, mi-e foame!
Eu: Stiu, dar ai zis ca rezisti!
El: Pai, rezist, ce crezi, ca mananc sa ma satur? Asa credeam, da.
La final, a mai bagat o rosie, niste ardei verde si o bucatica de sunca de tara adusa de ai mei de la Bacau. Cireasca de pe tort, doua cuburi de ciocolata cu lapte si inca doua cand credea ca nu-l vad. Era, in sfarsit, satul, se vedea pe fata lui.
In vreo ora si jumatate, mancarea a fost gata, conform estimarilor initiale. Chem familionul la masa si zic sa incepem. Albert mananca doar cartofii, ca pestele nu-i place. Aris e inca satul de la ultima masa si vrea avocado.
M. se chinuie, il vad cum se chinuie sa manance doua bucati de cartofi si o gura de peste. Trage de ele cat trage, apoi impinge usor farfuria intr-o parte.
Eu: Te-ai saturat?
El: Nu, fac o pauza. Ma gandeam sa pun vasele la spalat.
Hopa! Ok, il las sa isi vada de ale lui. Termin si eu din farfurie, intre timp. Iau apoi de pe masa farfuria lui inca plina, i-o aduc in dreptul ochilor si il intreb:
Eu: Cu asta ce faci, iubitule, o mai mananci?
El: Normal!
Eu: O mananci acum?
El: O mananc maine.
Pam, pam!
Una peste alta, pe bune daca are sens sa gatiti cand e foamea de lup. A ta, a lui, a copiilor. Te saturi din gustat si apoi iti sta in gat mancarea aia la care ai bucatarit nu stiu cat. Nu mai bine dati cu ce aveti prin frigider? 😉
E bine totusi ca M. al tau a tăcut si a trecut la fapte. Era mai rau daca copilașii ar fi avut burticile goale și ar fi devenit „sonori”, cum stiu ca se intampla în cazul băiatului când îi este foame și nu are răbdare. Altfel, stii cum e când gătești, ajungi sa te saturi și cu mirosul.
Va pup!