Întotdeauna mi-a plăcut sa îmi fac mici bucurii, cu atât mai mult acum, când se întâmplă ce se întâmplă in jurul nostru, iar micile bucurii sunt cele care mă țin pe linia de plutire. Poate vă amintiți, spre exemplu, că îmi comand periodic CEWE FOTOCĂRȚI. În timp ce aleg pozele, mă plimb printre amintiri, apoi dau comanda și aștept cu sufletul la gură să o primesc, iar când, în sfârșit, ajunge curierul cu coletul, nu știu cum să îl desfac mai repede și să încep să răsfoiesc CEWE FOTOCARTEA. Pe urmă o pun în bibliotecă, alături de celelalte comandate de-a lungul timpului și uit de ea o vreme. Iar când o răsfoiesc din nou, încep să mă minunez de cât au crescut copiii sau îmi amintesc de locuri pe care ne-ar plăcea să le revedem ori de momente pe care ne-am dori să le putem trăi din nou.
Pentru CEWE FOTOCARTEA de luna aceasta m-am concentrat pe vacanțele și micile noastre călătorii din ultimul an. Trebuia să mă opresc la o temă, altfel mi-ar fi fost prea greu să aleg dintre miile de poze. Plus că am simțit să plec departe cu gândul: la mare sau la munte cu toată familia, în doi la Florența și apoi iar în doi la Paris, din nou o fugă la munte cu copiii, pe urmă la zilele de Crăciun cu bunicii. Multe și frumoase momente am mai trăit alături de familia mea, în ultimul an, și pentru toate sunt recunoscătoare.
Dacă vă place ideea unei CEWE FOTOCĂRȚI, să știți că cei de la CEWE au o promoție în luna martie, de care poate vă doriți să profitați: pentru orice tip de CEWE FOTOCARTE primești 26 de PAGINI GRATUITE. Inainte de a trimite comanda, nu uitați să validați codul de voucher CEWEFOTOCARTE03.
Perioada campaniei este 1 martie – 4 aprilie, 2022, deci avem și câteva zile din aprilie în care ne mai putem bucura de paginile gratuite. Las link aici cu detalii despre promoție, ca să fiți siguri că știți tot ce e de știut, înainte de a da comanda.
Eu prefer să îmi fac CEWE FOTOCĂRȚILE de pe telefon, mi se pare cea mai simplă cale, mai ales că în telefon păstrez majoritatea pozelor. Sigur că puteți alege să le faceți pe site: https://cewe.ro/cewe-fotocarte.html sau din aplicatia CEWE FOTOLUMEA. Adevărul este că anumite tipuri de CEWE FOTOCĂRȚI pot fi configurate doar de pe laptop. Însă, na, la mine tot telefonul e baza, pentru că îmi permite să lucrez la CEWE FOTOCARTEA mea de oriunde, cum prind un moment liber.
Privind prețul unei CEWE FOTOCĂRȚI, să știți că începe de la 29.90 lei. Apoi, sigur, în funcție de ce alegeți, de dimensiune, de numărul de pagini, vreți sau nu efect de lăcuire, prețurile diferă. Ce rămâne constantă este calitatea, pe care cei de la CEWE o garantează: în sensul în care dacă nu ești mulțumit de rezultat, primești banii înapoi.
Bine de știut, CEWE FOTOCARTEA este premiată la nivel internațional pentru calitate și inovație. În plus, CEWE protejează mediul, pentru că CEWE FOTOCĂRȚILE sunt realizate cu materiale certificate FSC®.
Ce-am comandat eu acum, CEWE FOTOCARTEA pe care o vedeți în poze, are dimensiunea XL (30x30cm) și copertă tare și am ales opțiunea de printare digitala extralucioasa, fara efect de lăcuire, ca să o pot primi mai repede și să vă pot spune și vouă cât mai curând de promoție. Dar dacă aveți răbdare, efectul de lăcuire e foarte frumos și merită așteptarea.
CONCURS
Acum vă invit la concurs, împreună cu prietenii de la CEWE, pentru că avem 5 premii frumoase, care vor ajunge la 5 dintre voi.
Fiecare premiu constă într-un voucher pentru o CEWE FOTOCARTE, dimensiune A4, 26 de pagini, coperta tare, tip de hârtie: printare digitală extralucioasă, fără efect de lăcuire.
ÎNSCRIERE
Tot ce trebuie să faci ca să fii înscris este să urmezi acești 2 pași simpli, valabili strict pentru postarea de pe Facebook (acolo unde se desfășoară exclusiv concursul):
-Poți eticheta mai mulți prieteni dacă dorești, ajung veștile bune mai departe și cresc șansele tale de câștig.
-Orice share este apreciat.
REGULAMENT
-Perioada de desfășurare a concursului este 16-21 martie, ora 23:59.
-Concursul se desfășoară exclusiv pe pagina de Facebook @ruxandra.g.luca.
-Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți și anunțați printr-un update la postarea de pe Facebook, în termen de 3 zile de la încheierea concursului.
-Vor fi luate în calcul doar comentariile care îndeplinesc ambele condiții de înscriere și doar conturile reale și active.
-Câștigătorii vor primi online codurile de voucher, pentru a-și comanda singuri CEWE FOTOCĂRȚILE, în aplicația CEWE sau pe www.cewe.ro.
Multă baftă! 🤗
#ceweromania #cewefotocarte #UnCadouDinInima