Alo, iubita mea draga?

Azi nu stiam cum sa ies mai repede pe usa, ca intarziasem multisor la doctor. Trebuia sa il mai iau si pe Albert cu mine. Fiind in vacanta, suntem practic legati ombilical. Mai aveam sa ma incalt si gata, cand deodata incepe sa sune telefonul. Intr-o veselie, nu asa. Era mama si parea urgent. Am zis ca ii raspund cinci secunde, cat sa sa ma asigur ca e ok si sa ii spun ca o sun eu mai tarziu. 

Nu incep bine cu „alo”, ca aud cea mai calda voce la celalalt capat al firului:

-Alo, iubita mea draga? Scumpoooo, ce faci? 

Raman masca, nu mi-a mai servit niciodata avalansa asta de dulcegarii. Raspund cu jumatate de glas:

-Bine…

Pauza.

-Alo? revin eu. Alo, mai esti acolo?

Vorbeste intr-un final, probabil dupa ce a cascat ochii bine la ecran, sa vada ce taste apasase. Tot nu era lamurita:

-Andra? asa imi spune ea de cand eram mica.

-Da, mama, eu sunt, cine credeai ca e?

Lasa deoparte glasul suav si isi ia vocea de Batman:

Vai de mine, fata, credeam ca e Anca! Adica prietena ei cea mai buna, va traduc eu, sa intelegeti. Ah, abia asteptam sa o invit la masa!

Fac pe bosumflata. De fapt, chiar asa eram:

-Aha, si eu v-am stricat distractia cum ar veni. Mda… Pai inchide si sun-o, ce sa zic…

Deloc impresionata, mi-o taie scurt:

-Hai, nu fi si tu asa. Chiar inchid, ca sunt pe fuga! Tot ea era pe fuga.

Am ramas cu buza umflata. Stiu ca ne despart vreo 400 de kilometri si ca n-ar fi putut sa ma cheme nici in ruptul capului la masa, dar strica sa ma ia si pe mine un pic cu iubita, scumpa, draga ei draga? Pai Anca e toate astea si eu, copilul ei, vorba lui fiu-miu, sunt „Andra” si atat? Nu-i drept, am zis! Si-am si scris. Astept din partea mamei cel mai bogat in vorbe dulci telefon de consolare.

foto

LATER EDIT:

Mi-a scris mama si mi-a scris bine. Imediat ce a citit articolul:

” Acum am citit articolul tau si-mi pare rau ca pana acum nu ai inteles ca IUBITO este zi si noapte, 25 din 24 de ore. Dar mama te iarta pentru ca esti foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte alintata. Te iubesc asa cum esti. Frumoasa, desteapta si mofturoasa.”

Tipic pentru mama <3 Eu o iubesc si mai si. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.