Astazi se implinesc sase luni de cand puiul pufos, cald si bun a hotarat ca vrea sa ma cunoasca. Si sa ma schimbe. Sa desavarseasca practic ceea ce fratiorul lui mai mare incepuse in urma cu sase ani. Inainte de ei, de copiii mei, eram un om cu care nu m-as imprieteni astazi. E ciudat cum maternitatea scoate la iveala ce-i mai bun din noi. Te schimbi fara sa faci un efort in sensul acesta. E firesc sa devii mai profunda, mai toleranta, mai plina de recunostinta pentru tot. Si perfect capabila sa faci ORICE iti pui in minte… doar esti mama! Realizezi ca acum poti sta nedormita zile in sir, in vreme ce inainte nu te-ai fi putut urni din pat fara minim opt ore de somn pe noapte. Mananci putin, rar, mereu pe fuga, dar cumva reusesti sa te saturi. De cand esti mama ai mai descoperit ca te poti machia sau coafa impecabil cu mana stanga, pentru ca dreapta il tine pe micut. Ca nu-i imposibil sa faci dus, sa te exfoliezi si sa te dai cu crema pe tot corpul in doua minute. Ca esti in stare sa scrii pe laptop din orice pozitie si te concentrezi perfect chiar daca in jurul tau copiii tipa, canta, sar pe pat sau alearga dupa motan. Ca poti sa faci baie simultan unui copil de sase ani si unui bebelus de patru luni, in vreme ce gandesti un nou articol pentru blog. Sau ca poti sa-l alaptezi pe unul in vreme ce-i faci baie celuilalt, sau il piepteni, il imbraci, ii tai unghiile, si altele asemenea.
Ai o rabdare de fier, vocea calma si zambetul mereu la indemana si uite-asa ii cresti frumos, fara ajutoare si fara stres. Copiii incep sa-si faca magia inca de cand sunt in burtica, iti aranjeaza frumos viata si-i dau un curs firesc, iti deschid ochii si sufletul, iar apoi iti ofera motivatia cea mai puternica sa realizezi lucruri minunate.
Multumesc Puiule 2 si tie, Puiule 1 pentru ca m-ati facut omul care sunt astazi! Ati adus atat de mult in viata mea si ati devenit viata mea toata. O spun mereu!
Ma uit la Aris in pozele acestea si cand il vad imbracat in camasa, cu blugi, pantofi si geaca, plus atitudinea de baietel, ma intreb de ce nu m-o fi ascultat cand l-am rugat, luna trecuta, sa nu creasca atat de repede?