Minunea din poze e a mea. Sau al meu, ca-i baiat. Chiar daca mi-am dorit fata pana la cer si inapoi si m-am uitat dupa cercei si rochite saptamani in sir, cand am aflat ca sunt insarcinata. Acum nu ma vad altfel decat mama lui, a lor si mama de baieti in general.
Ca orice mama, imi vad puiul perfect. De la ochi, nas, manute, gangurit, il vad frumos cu totul. Cat a fost in burtica, mi l-am dorit sanatos si atat. Tot restul am primit bonus, inclusiv ochisorii de un albastru superb, care adesea nu se vede in poze. Mi-a mai trecut prin cap ca nu il merit si apoi am realizat ca nu intamplator a venit in viata mea si ca trebuie sa fi facut ceva special de acest ingeras m-a ales sa-i fiu mamica.
Azi minunea face cinci luni. Inca miroase a lapte, e cald, pufos si are pielea cea mai fina. Il ador asa cum e, bebelus. Puiule, sa cresti frumos si sanatos, dar sa nu cresti prea repede! Ca mami habar n-are cum sa tina timpul in loc si ii e teama tare ca nu apuca sa se bucure suficient de fiecare etapa minunata din viata ta si a fratiorului tau. Ma mai trezesc inchipuindu-mi-i adolescenti, apoi oameni mari, de mult mutati de langa mine. Si revenirea la prezent ma bucura ca nimic altceva: inca sunt aici, am un bebelus de cinci luni, un baietel de sase ani si o viata intreaga inainte sa ma bucur de ei. E in regula sa visez la tot ce-i mai bun si mai frumos pentru viitorul copiilor mei, dar prezentul cu ei mi-e cel mai drag si incerc sa il traiesc din plin.
La multi ani, pui mic! Sa fii sanatos si sa o asculti pe mami, sa nu cresti prea repede caci voi sunteti minunile din viata noastra si fiecare moment cu voi este de nepretuit!