Il intreb pe M ce data e azi. Aflu ca suntem in 18. Puf cel mic e nascut pe 17, adica ieri a implinit 11 luni. Nimeni nu l-a pupat mai mult decat de obicei, nimeni nu i-a spus „la multi ani”, nimeni n-a postat poze frumoase cu el pe facebook sau pe blog. De mini tort, tarta sau orice gen de prajitura care sa marcheze momentul asta festiv nici n-a fost vorba. Toata lumea a uitat. Asta nu-i semn bun! Ei ca ei, dar eu? Cum sa uit tocmai eu?
M. nu-i nici azi prea impresionat:
-Asa, si? Are 11 luni, nu-i ca si cum ar fi facut anul si noua ne-a scapat treaba asta.
Apoi si Albert:
-A fost ziua lui Aris ieri? Si eu nu mi-am cumparat nicio jucarie sa sarbatorim? Cum puteti sa-mi faceti una ca asta??? (pentru el, orice ocazie e numai buna sa-si ia o jucarie noua)
-Tie sa-ti facem? Pai de ziua astuia mic am uitat.
-Si de ziua mea ati uitat vreodata?
Asta nu-mi mai amintesc, dar e putin probabil. La primul copil e cu tort luna de luna, cu botez mare ca o nunta si cu petrecere de Mot tot pe-acolo. La al doilea o lasi mai moale, adevarat, dar nici chiar asa de moale cat sa uiti ca a implinit 11 luni.
Mai puiule, sa ne traiesti ca in povesti! Mama te adora, cred ca stii deja asta. Si tot mama se simte vinovata de nu mai poate ca a uitat de cele 11 lunite minunate pe care tocmai le-ai implinit, dar sa stii ca de luna viitoare, cand implinesti 1 an (Doamne, cand a trecut si unde s-a dus?), se mai schimba una, alta. Nu mai tinem sirul lunilor si-abia din an in an te mai sarbatorim, ca pe Albert, pe mami sau pe tati. Din martie esti baiat mare, gata cu toata bebelusia asta. O sa-ti placa, ai sa vezi: vei merge, vei vorbi, vei incepe sa mananci lucruri mai multe si mai variate, vei privi si vei intelege altfel lumea din jurul tau. O, adoratul meu, cum cresti tu frumos si ce mandra ma mai faci ca esti si atat. Amandoi ma faceti cea mai mandra mama!