Aris are 10 luni si 3 dintisori.
10 luni a implinit ieri. Dintii ii tot ies de pe la trei luni, dar in ultimele doua a fost cel mai greu (nu zic „ingrozitor” sa nu sperii pe nimeni): nopti interminabile de nesomn sau de dormit iepureste, in reprize de 20 de minute (el) si absolut deloc (eu). Dintii astia mici si perfecti ai lui ne-au cam dat viata peste cap. In ultimele saptamani mai mult marait l-am vazut, cu pofta de mancare cand si cand si cu o energie pe care nu stiu sincer de unde si-a luat-o. Adica a putut-o tine asa tot intr-un nesomn si-o agitatie, zi de zi, noapte de noapte, ataaata timp. Nu cred ca m-am mai uitat vreodata la asa multe filme pe HBO. Trebuia sa fac si eu ceva pana pe la 3-4 dimineata, cand se hotara micul meu bulgare de energie sa se linisteasca si sa doarma o ora-doua. Ca pana atunci isi molfaia jucariile, se catara pe mine si pe spatarul patului, se rostogolea pe toate partile, vorbea in bebeluseasca sau canta, maraia, plangea de-a binelea, mai maraia iar, mai radea, mai molfaia la ursuletii lui, adica facea orice in afara de somn. Si cand in final adormea, incepea cu rostogolitul de-a lungul si de-a latul patului, asa, prin vis. Mai dormi tu, mama, linistita, cand bebelusul tau poate oricand sa cada cu capul de parchet. Hai, baga somn lin! Si oare n-am incercat sa-l pun in patutul lui in tot acest timp, unde macar era in siguranta? O, dar de cate ori. Si de fiecare data plangea isteric, asa ca am ajuns sa fac o improvizatie: i-am lipit patutul de patul meu, i-am scos grilajul, am incercuit toata zona cu pilote si perne ca sa-i previn caderea si macar asa am mai apucat si eu cate o repriza de somn fara teama ca-l vad pe parchet. Atata agitatie pe-un pui de om! E incredibil!
De cateva ori, in timpul perioadei asteia nebune de tot cat s-au pregatit dintisorii sa iasa, a dormit 3 ore legate, neintors, si-atunci am zis ca am murit si am ajuns in rai. Pai m-am trezit mai odihnita ca niciodata. 3 ore intregi si divine de somn fata de obisnuitele reprize de 20 de minute, din care eu daca atipeam 5-10. Ei, dar gata, tind sa cred ca ce-a fost mai greu a trecut. Cu astia 3 dintisori ne-am chinuit, urmatorii ar trebui sa apara fara probleme. Zic… Sper! E o treaba de zile, daca nu de ore, pana il vom avea si pe al patrulea, care sigur ii va completa in cel mai frumos mod posibil zambetul de bebelus.
Da, zambetul asta al lui care lasa acum la vedere trei dintisori perfecti, albi, imaculati, perlute, care mai crescute, care abia iesite din gingie… zambetul lui ma topeste. Care nesomn, care oboseala?
De la niciunul la unu a trecut in cateva luni. De la unu la trei dinti in cateva zile. Nu-mi mai amintesc deloc perioada aceasta la Albert, asa ca fie n-a existat, fie se uita usor.
In orice caz, de doua nopti doarme iar ca la inceput: mult, linistit, intervale mari legate, apoi scurta pauza de supt, cateva minute, si iar o bucata de cateva ore bune de somn. O, dulce odihna, bine ai venit in viata mea! Te asteptam de ceva vreme, incepusem sa ma indoiesc c-ai sa mai dai si pe la noi!
Il ador pe Aris si toata ziua i-o spun. N-o intelege exact cuvintele, dar le simte. M-am gandit ca poate exagerez cu chestii de genul „piersica mea adorata”, „capsunica dulce”, „copil de la ingeri ce esti”, in vreme ce Albert e „gargarita” si cam atat. Stiu ca abia digera si alintul asta, ca el e „baiat mare” si n-are nevoie sa-i mai spun „papusica” sau „puiul mamei” sau altele de genul. „Te iubesc!” e suficient. Azi incerc sa mai recuperez la capitolul declaratii siropoase pentru copilul meu cel mare. Incep cu ceva mai light:
-Albert, te iubesc pana la cer si inapoi!
-Care cer? Pana la Dumnezeu sau pana in hiperspatiu? Ca exista o diferenta.
Ei, poftim, cat de simplu e sa-i spui unuia mic de tot ca il iubesti si cat de mult se complica lucrurile cand cresc. Ce sa-i raspund eu? Ca Dumnezeu e infinit, ca nu stiu ce-i ala hiperspatiu, ca il iubesc si atat si nu-mi vine in cap cum sa masor iubirea asta a mea pentru el si pentru ei, dar e cel mai profund si frumos si inaltator sentiment pe care l-am avut vreodata? Orice i-as raspunde, intram in noi si noi discutii interminabile. Doamne cat de profund si inteligent si cu totul minunat e copilul meu mare!
Ok, asta era o postare despre Aris si cele 10 luni ale lui. Apoi am inceput sa bat campii… Deci, da, la multi ani bulgare de pufosenie si dragalasenie! Imi umpli viata!