De cand sunt mama, am tot auzit ca plansul copiilor ar fi un obicei sanatos si de incurajat. Teoria spune ca micii santajisti sunt in stare sa urle pana iti sparg timpanele si, cu cat mai repede sari sa ii iei in brate, cu atat mai alintati si dependenti de tine vor deveni. Apoi, ce-i de facut? Ca numai dupa fusta mamei stau.
Dupa aceea, vine argumentul suprem: plansul dezvolta plamanii bebelusilor. De parca parintii care s-au incapatanat sa isi ia puii in brate de la primele semne de plans s-ar fi ales cu bebelusi fara plamani.
Lucrurile astea erau promovate peste tot: de la domnul din parc, la casierita de la supermarket si pana la batranica din autobuz, toti cunosteau binefacerile plansului bebelusesc. In anumite limite, desigur. Adica il lasai ce il lasai sa isi verse amarul si sa isi planga teama, foamea si singuratatea, dupa care binevoiai sa ii satisfaci nevoile, ca doar parinti suntem si copii pe picioarele lor vrem sa crestem.
In momentul in care am fost invitata la o intalnire restransa cu Dr. Laura Markham, expert in parenting de renume mondial, am stiut exact ce vreau sa aflu de la ea. Fiecare participant a avut ocazia sa puna o intrebare, era pe alese si dupa sufletul si nelinistile noastre. Eu am rugat-o pe Laura Markham sa demonteze mitul copilului lasat sa planga pe motiv ca face plamani. Si mi-a explicat totul atat de clar si cu atata emotie, ca abia mi-am stapanit lacrimile spre finalul discutiei cu ea.
In primul rand, orice pediatru iti poate spune ca astia mici nu au nevoie sa isi dezvolte plamanii prin plans. Daca se nasc sanatosi, atunci si plamanii lor sunt in regula.
„Acum ca stim cum se dezvolta creierul uman, avertizeaza Laura Markham, putem spune ca practica este de-a dreptul daunatoare.”
Mai precis, in momentul in care iti lasi bebelusul sa planga si amani sa ii raspunzi nevoilor, ii faci rau constient.
Cel mai important lucru pentru puiul de om este sa dezvolte incredere. Totul e cat se poate de simplu si logic. In momentul in care se trezeste si simte foamea, creierul bebelusului il avertizeaza ca este o urgenta: „Am nevoie de mancare, o voi primi chiar acum, iar pentru asta voi fi cat se poate de galagios”. In mod normal, parintele reactioneaza: „Nu pot indura plansul, ii voi satisface nevoile imediat!” Continuam sa existam ca rasa tocmai datorita acestei reactii pe care parintii o au de cand lumea.
Cum s-a intamplat, totusi, de mama a devenit imuna la chemarea puiului ei? Cand a lasat deoparte firescul si a decis sa actioneze teleghidat? Isi creste bebelusul dupa cum ii impune societatea, nu dupa cum intreaga ei fiinta de mama care l-a purtat 9 luni in pantece si i-a dat viata ii dicteaza sa o faca. Mami, puiul are cu adevarat nevoie de tine. Asculta-l, raspunde-i! Asa se cresc oamenii frumosi si buni, cu apropiere, cu dragoste, cu raspuns imediat la nevoile lor, nu cu lacrimi amare scurse pe obrajorii de foc si cu sufletele frante.
Creierul fiecaruia dintre noi se dezvolta diferit, explica Dr. Markham, in functie de mediul in care crestem. Deci intr-un fel va fi peste ani omuletul caruia parintii i-au raspuns imediat la chemare si in cu totul alt fel cel lasat sa planga.
Ce se intampla in creierul emotional in momentul in care reactionam imediat la nevoile copilului? Ei bine, puiul de om primeste niste mesaje minunate: „Am mancare, nu voi muri de foame, aceasta persoana ma hraneste, cand plang pot conta pe ea sa imi ofere hrana, lumea e un loc frumos, oamenii sunt buni, pot avea incredere in ei.” Data viitoare cand copilul plange, informatia ramane stocata in creier: „Imi amintesc vag ca cineva a avut grija de mine data trecuta cand mi-a fost foame… si acum mi-e foame. A, ea e cea care ma hraneste! Acum ma pot opri din plans, a venit!”
Astfel, copilul isi dezvolta abilitatea sa se linisteasca singur atunci cand e suparat. De aceea, cand va avea 3 ani, isi va rani genunchiul la locul de joaca si i se va parea ca e un capat de tara, ii va fi de ajuns sa isi vada parintii ca sa se linisteasca: Vin spre mine, voi fi bine! Acesta este copilul maleabil, descurcaret. Si asta vrem sa isi dezvolte cel mic: increderea in el!
Ce se intampla, pe de alta parte, cu copilul la care nu a venit nimeni cand plangea: creierul incepe sa ii spuna “E o urgenta, nimeni nu va avea grija de mine, ar fi bine sa plang cat de mult si de tare pot”. In preajma varstei de un an, acest copil va ajunge sa arate spre obiectele pe care si le doreste si sa tipe ca din gura de sarpe, pentru ca nu are incredere ca le va primi. Cand oamenii nu se simt ascultati, tipa mai tare si au tendinta sa reactioneze mai mult.
“Daca vrei sa ii dezvolti copilului tau creierul in mod optim, pentru a avea succes in viata, raspune-i nevoilor! Parintele receptiv este cel mai important pentru sanatatea emotionala a copilului, implicit pentru succesul lui in viata.” spune Laura Markham.
Lasa deoparte parerile si sfaturile „binevoitorilor” din jur. Asculta-ti instinctele si creste-ti puiul astfel incat sa poata face acelasi lucru cand va fi mare. Tu ii simti si ii cunosti cel mai bine nevoile, esti lumea lui toata. Nu ii prabusi universul cand abia incepe sa il descopere. Arata-i mai degraba ca se afla intr-un loc frumos si sigur, da-i de inteles ca vei fi mereu acolo pentru el orice ar fi, atat timp cat vei fi.
Aminteste-ti, nu am mai exista ca rasa daca instinctele noastre nu ar fi bune. Dar adesea, aceste instincte sunt camuflate de interventiile exterioare si atunci devine dificil sa le mai ascultam. Conteaza sa ne aplecam spre noi insine, aminteste Dr. Markham, pentru a putea vedea ce simtim cu adevarat. Altfel, ramanem sa ne intrebam: “Acestea sunt instinctele mele sau e vocea altcuiva in capul meu?”
“Prin modul in care ne crestem copiii astazi, ii ajutam sa isi dezvolte busola interioara, astfel incat sa isi asculte instinctele.” Asta te mentine in siguranta in lume si inseamna, in acealsi timp, ca atunci cand un expert, oricare ar fi el, iti spune ceva, tu poti gasi raspunsul in tine, poti sti daca drumul recomandat e unul de urmat sau nu.
Multumesc Danonino pentru invitatia la intalnirea restransa, a fost minunat sa o ascult pe Dr. Markham si ma bucur ca pot da mai departe catre voi din lucrurile pe care le-a explicat atat de simplu si de bine.
Laura Markham face parte din echipa de experti reuniti din intreaga lume care colaboreaza cu Danone-Danonino pe proiectul Spune Da (Say Yes). Pornind de la nevoia copiilor de a-si dezvolta autonomia, campania Danonino ii sustine pe parinti si pe copii in aceasta calatorie.
„Autonomia este o calatorie de invatare, pentru sustinerea copiilor in dezvoltarea abilitatilor necesare in viata, dandu-le puterea de a explora lumea cu incredere.” (Laura Markham)
