Bebelusii si bolile imaginare

bebelus la reuniunile de familie

Nu știu la voi cum e, dar am facut un sondaj printre prietenele mele si toate am patit la fel cu bebelusii pe la reuniunile de familie. Cât cel mic e liniștit, mâncat, odihnit și zâmbitor, toată lumea e mulțumită. Tu ești o mama minunata, el un copil de poveste. Cum îl ajunge oboseala sau se satura sa fie măsurat din priviri și plimbat prin brațe străine, cum brusc toti se întreabă:

“Vai, dar ce are copilul?”

Încearcă sa răspunzi NIMIC, ca vine avalanșa. O doamna mai in varsta preia in general initiativa: “Cum nimic, ca are febra. Uite ce obrăjori roșii are, ia da sa văd!” In clipa aceea i se ia temperatura, musai la mâna, și se decretează un 39-40. Automat se prescriu siropuri pline de toate nebuniile cu care n-ai vrea sa indopi un bebelus. In cazul in care nu exista astfel de leacuri prin casa, un membru al familiei este desemnat sa le cumpere.

Dacă nu e febra stabilită fără termometru, sigur sunt colici, dureri de dinti ori de alt fel, deochi (pentru care cineva are mereu un descantec pe teava) sau pur si simplu răsfăț. In acest ultim caz, e vina ta ca inca ii dai tata la 1 an, îl culci in pat cu tine și îl cari numai in brațe.

Nimeni, niciodată, nici măcar pentru o fracțiune de secunda, nu se gândește ca bebelușii NU sunt stane de piatra. Sunt oameni (in miniatura, dar tot oameni) care se plictisesc, obosesc și devin înfometați. Și pentru ca singura cale prin care pot comunica este plânsul, fiind prea mici sa lege doua cuvinte, fix asta fac: zgomot. Sau se intorc, se rasucesc, se intind cu gatul si cu manutele dupa tot ce vad. Intr-un cuvant, se agita, nu stau acolo de decor sa iti poti purta linistit conversatiile sau termina masa.

Vorbeam cu celelalte mame, nici nu ti l-ar da in brate sa il linistesti. Ca unde altundeva s-ar simti mai bine si mai in siguranta omuletul, daca nu la pieptul mamei. Dar nu, ii vezi ca fac fete, fete si se strofoaca ei sa il calmeze: “Nu-i frumos sa plangi, eeeeeei!”

Mai e una nemuritoare: “Nu înțeleg, la mine nu face AȘA niciodată copilul asta!” Normal, ca tu îl vezi câteva zile pe an, eu stau cu el 24 din 24, 365 de zile pe an, deci șansele sunt mai mari sa facă AȘA la mine.

Sigur ca cel putin una dintre rude, in general cea mai indepartata, care nu te-a ajutat vreodata cu copilul si nici nu o va face, spune ceva de genul: “O saptamana sa stea la mine, sa vezi cum ti l-as dezvata si de plans, si de scutece, si de supt.” Mai conteaza ca are 8 luni? Nu mai conteaza.

Super ar fi sa credem mama pe cuvânt când ne spune ca omulețul e in regula, sanatos. Doar ea il cunoaste cel mai bine si ar fi prima care s-ar alarma in caz de ceva. Tot asa, poate ne abtinem sa băgăm pe gâtul celui mic pastile menite sa trateze boli imaginare. Hai sa il lasam si pe bebelus sa fie om si sa se agite, ca nici noi nu ne fixam de scaun cu super glue. Si nici nu tacem malc daca avem vreo nevoie de apa sau mancare.

Acum scriu si rad singura, ca deja am copiii marisori si am mai scapat de toate. Dar cand te lovesti de ele si esti oricum cu nervii la pamant de oboseala fireasca proaspetilor parinti, numai de ras nu-ti arde. Ca pe langa imensa doza de rabdare pe care trebuie sa o ai cu cel mic, mai e nevoie sa produci una suplimentara pentru interactiunea cu rudele atotstiutoare.

Articole pe aceeasi tema

1 Comment

    LEAVE A COMMENT