Il sun pe M. de dimineata. Voiam sa ii spun ca fiu-su mic a scapat, in sfarsit, de constipatie, dar m-am gandit ca nu e un mod prea bun sa incep o conversatie de Ziua Indragostitilor.
-Alo, ce faci iubitule?
-Bine, am comandat o tarta. Hai ca mi-o aduce acum.
-O tarta? Hmmm… daca tot vii cu ceva dragut acasa de Valentine’s, pentru prima data de cand ne stim, nu era mai bine daca pastrai surpriza?
-Pai nu-i o surpriza. E o tarta.
-Whatever… Vezi ca fiu-tu a facut caca.
-Oooo, bravo, hai ca-i bine!
-Mda… Flori imi iei?
-N-are sens, sunt urate si scumpe…
-Ca daca erau frumoase si ieftine imi luai…
Niciun raspuns. Tac si eu, tace si el.
-Bine, rup eu tacerea, hai pa!
-Pa!
Dupa romantismul conversatiei, nu ma mai gandeam decat la tarta nesurpriza pe care aveam sa o primesc de Ziua Indragostitilor. Speram sa fie macar cu zmeura si vanilie, preferata mea. A fost. M-am bucurat de ea tare. Si cum o savuram frumos, m-am gandit ca il iubesc pe M. al meu fix asa cum e, fara nimic in comun cu romantismul sau cu tartele surpriza. Il iubesc pentru ca stie prea bine ca mor dupa dulciuri in general si dupa tarta cu zmeura in particular si tocmai de aia mi-a luat-o.
A, uitasem, M. a mai cumparat si o pereche de pantofi superbi, negri, din piele, cu un model discret in lateral. Pentru el. Eu mi-am luat singura cadoul, preventiv, asa cum bine fac la fiecare ocazie.
Cam asa a fost azi pentru noi. Voi ce ati facut de Valentine’s-ul asta?