Luna a opta! Se apropie intalnirea cu Bebe 2, iar eu ma simt excelent, avand in vedere cat de avansata este sarcina. Trec usor peste diversele neplaceri, care rar iarta gravidutele in aceasta perioada.
Totusi, iata cum poate arata o zi din viata mea: ocazionale dureri de spate si arsuri pe gat, la stomac, insomnii (mi-e tot mai dificil sa dorm linistita o noapte intreaga), oboseala accentuata (e cam ciudat ca mi-e mai mereu somn, dar rar pot dormi). Eu, care pana acum ma trezeam fara probleme la sase, sa-l duc pe A. la scoala, abia mai pot deschide ochii cand imi suna ceasul la 7. Mai ales dupa o noapte nedormita, in care am incercat fara succes toate pozitiile de somn posibile, cu sau fara multitudinea de perne care ma inconjoara. Noroc cu M., care se ofera tot mai des sa-mi ia locul si sa-l duca pe Albert la scoala.
Bine ca pofta de mancare nu mi-a crescut proportional cu burtica. Observ in orice caz ca am inceput sa prefer dulciurile in detrimentul altor lucruri mai sanatoase. Desi imi spun mereu ca “azi” e ultima zi in care mai mananc zahar, vine “maine” si continui sa fac exceptii. Oricum, nu sunt poftele alea despre care se vorbeste si carora nu le poti rezista sub nicio forma. E o simpla preferinta pentru zahar de care, cu ceva mai multa vointa, as putea scapa usor.
Dar inca o mai tolerez, pe principiul ca oricum totul se va tremina curand si chiar am stat departe de excese pe tot parcursul sarcinii…dovada si faptul ca nu m-am ingrasat cine stie ce…nu ma intrebati cat (oricum toata lumea o face) pentru ca habar nu am, dar judecand dupa haine si ceea ce imi arata in fiecare zi oglinda sau imi spune medicul la controalele regulate, sunt in limitele normale. Asa ma si simt.
Burtica e totusi mare, atat de mare incat si eu ma mir uneori cand ma analizez in oglinda. A crescut rapid, mai ales in ultima perioada, ca si in cazul primei sarcini. Dar asta nu ma deranjeaza, atata timp cat stiu ca puiul e sanatos si se dezvolta asa cum ar trebui… iar greutatea in plus nu ma impiedica sa merg normal (ma bucur tare ca nu ma legan ca o rata). Am mereu grija la postura, stau dreapta, nu cu burta in fata (!), si astfel imi solicit mai putin spatele.
Nu spun ca nu resimt greutatea „mingii de baschet” pe care trebuie sa o port mereu cu mine, dar nu ca pe ceva negativ. Stiu ca acolo e bebelusul meu si mereu ma gandesc cat de norocoasa si binecuvantata sunt sa am o sarcina atat de usoara si un pui sanatos. Ultimul lucru pe care vreau sa il fac este sa ma plang.
SPORT
Da, merg in continuare la sala, de 3-4 ori pe saptamana. Uneori cu mai mult chef, alteori de-a dreptul plictisita si obosita, dar odata ajunsa acolo, mereu imi gasesc energia pentru antrenament si plec simtindu-ma foarte bine, incarcata pozitiv, vesela, sanatoasa.
Reusesc sa fac coregrafii de step si acum, alerg usor pe banda si-mi completez antrenamentele cu toate exercitiile pe care le stiu sigure si eficiente pentru mine si pui. Sportul imi face bine fizic, dar mai ales psihic, ma face sa ma simt increzatoare, imi da pofta de viata, optimism.
Si, desi poate nu va inchipuiti la ce mod atrage o burtica de opt luni toate privirile intr-o sala de fitness, incerc sa ignor curiosii si “binevoitorii” din jur, gata sa-mi ofere sfaturi “utile” (pe care nu le-am cerut vreodata) si imi vad linistita de treaba mea. Stiu pentru ce sunt acolo, stiu cum ma simt si nu las pe nimeni sa decida asta in locul meu. Este tare important sa ai atitudinea potrivita ca sa poti realiza tot ce iti doresti.
Ecografie VII la 32 de saptamani
Iata ca Bebe 2 (baiat, desigur) a ajuns la 2003 grame. E mare, sanatos… e perfect, e al nostru! Inca o ecografie si gata, urmatorul pas va fi nasterea. Abia astept sa il cunosc!