Eram in weekend cu totii la o tersa, pe malul marii. Albert si Aris si-au facut de lucru prin nisip, la cativa metri de noi. Curand dupa ce am ajuns, a aparut in peisaj o fetita cu codite, cam la vreo trei anisori, ca Aris. Cum o vede, cum se activeaza asta mic si prietenos al meu si o ia de mana si incepe sa ii vorbesca in chineza-engleza-roman0-bebeluseasca lui. Am zis taci ca-i bine, daca are prieteni, are ocupatie, deci se anunta liniste si pace la orizont. Imi aruncam din cand in cand privirea catre ei, parea ca merge lin treaba: Albert intr-o parte, Aris si fetita langa.
Ei, si cum stateam noi si ne savuram cafeaua cu mult lapte si fara cofeina, o auzim pe fetita cu codite ca incepe sa tipe de mama focului. Am sarit ca arsa de la masa, cu ochii catre locul unde se jucau copiii. Mama fetitei a ajuns acolo inaintea mea, sa isi ia copila in brate.
-Doamne, ce s-a intamplat? intreb cum ajung si eu. A lovit-o?
Nu se uita la mine, insa imi raspunde rastit si din mers:
-Da, normal! Dupa ce a tot tachinat-o.
As fi vrut sa mai zic ceva, dar n-am avut cui, pentru ca femeia s-a facut nevazuta in restaurant, cu fetita in brate. Imi intreb copilul ce s-a intamplat, nu zice nimic.
-Aris, ai lovit fetita?
-Lovit petita, imi raspunde, dar ca si cum ar fi fost o gluma.
Ma uit la astalalt mare, la Albert, care asistase si el la scena:
-Ce s-a intamplat aici, mama?
–Vezi ca nu a dat in ea, dar i-a tipat in ureche, ma lumineaza Albert.
Intre timp, iese din restaurant val vartej un barbat brunet si rotofei, la vreo 35 de ani, cu barba si mustata, care striga:
-Al cui e copilul? Si-apoi iar, mai tare: Vreau sa stiu al cui e copilul. Presupunand ca se referea la al nostru, M., care ramasese la masa, intreaba calm:
-Dar ce s-a intamplat? Barbatul se apropie atunci de masa, cu o falca in cer si una in pamant:
-Ce s-a intamplat? A lovit-o pe fiica-mea, asta s-a intamplat! Daca nu stiti sa va educati copilul…
-Stai putin, haideti sa vedem ce a fost acolo, ii taie M. avantul.
Ajung si eu intre timp la masa, cu Aris in brate si cu Albert langa mine, in urletele individului. Care individ parea turbat, fara exagerare, dupa privire, gesturi si mai ales dupa tonul vocii, care ii garanta ca se face auzit de la un capat la celalalt al restaurantului, pe toata terasa si in niste portiuni de plaja, pana la mare.
-Suntem adulti, va rog frumos, haideti sa ne linistim, insist si eu, mai ales ca eram cu copiii si n-aveam chef sa asiste la circul ala. Barbatul scoate atunci la inaintare artileria „grea”, vocabularul de maidan:
-Daca voi aveti impresia ca eu am sa stau de-a-n pulea (fix asa) cat al vostru imi loveste fata…
-Mama, ma trage Albert de mana, a spus cuvantul cu p…
Lumea toata de la terasa privea relaxata si zambitoare scena. Individul turbat tinea un spectacol de zile mari pe rabdarea noastra si mai ales in fata copiilor.
-Pana aici, spune M., satul sa mai indure manifestarile de doi bani ale omului si dornic sa ii proteje in primul rand pe Albert si pe Aris de ele. Se ridica in picioare langa barbatul rotofei, care nu ii trecea de barbie, si nu stiu sincer la ce se gandea in momentele respective, dar statea drept in fata lui si il privea fix. Inflamat tot, individul mai varsa niste fum pe nas si prostii pe gura, insa cu avant redus.
-Cum puteti vorbi asa? Sunt copii de fata, mai zic, desi stiam ca ma lupt cu morile de vant, pentru ca omul era complet irational. Trag copiii, il trag si M. de mana, ca tare mi-era teama sa nu degenereze lucrurile si simt ca incep sa tremur toata. Ma lovesc de aceleasi privirile relaxate si zambitoare ale celor de la mesele din jur si mi se face si mai rau.
Ne indepartam cativa pasi, barbatul vine dupa noi si tot striga:
-Ce am zis? Ce am zis? Am dedus ca e beat sau am preferat sa cred asta, mi se parea singura explicatie rationala. Nu era un tata care isi apara fetita, era un om care avea chef de scandal si caruia nu ii pasa nici cat negru sub unghie ca avea in fata o mama speriata, cu un copil de 3 ani in brate si altul de 9 ani de mana, care copii nu ar fi trebuit sa asiste la asa ceva.
M. era prins la mijloc, dadea sa ii raspunda individului, eu il trageam imediat, desi nu stiu catre ce, pentru ca tot acolo, la cativa metri, era si usa de la intrarea in bungalowul unde eram cazati. Sa fugim pe plaja numai sa scapam? Cautam din priviri ajutor.
Galagia il face pe proprietarul restaurantului sa vina, in sfarsit, insotit de cativa chelneri. Totul a durat probabil foarte putin, dar asa intens am trait scena, cu copiii langa mine, cu nebunul dupa noi, ca mi-a parut o eternitate.
Ma uit catre chelnerii aparuti la orizont si le spun: va rog, interveniti! Imi inchipui ce privire speriata aveam. Aris nu pricepea mare lucru, Albert nu stia cum sa reactioneze. Chelnerii se aseaza in fata lui, in vreme ce proprietarul restaurantului, un grec la vreo 60 de ani, ii aminteste individului inflamat ca suntem cu totii acolo sa ne simtim bine:
-Nu e normal, suera individul.
-Ba e normal, ii raspunde proprietarul, care intelesese foarte bine situatia. E normal, pentru ca sunt copii. Nu s-a intamplat nimic.
Asa preocupata eram sa ne linistim cu totii, pentru ca inima imi batea sa-mi sara din piept si mainile imi tot tremurau, ca nu stiu sincer cand si unde a disparut din peisaj recalcitrantul. Cert e ca nu l-am mai vazut dupa faza asta. Cred ca l-au luat chelnerii, l-au condus catre masa si apoi a plecat repede din restaurant.
Stau sa ma intreb acum, privind la rece lucrurile, oare el, individul inflamat, cum ar fi vrut sa rezolve lucrurile? S-o fi dus femeia lui la masa cu copila zbierand, cine stie ce i-o fi spus si cum l-o fi montat, de s-a ridicat omul tunand si fulgerand si a venit catre noi ca sa… Ca se ce?
Se astepta sa il pedepsesc pe Aris cu un dos de palma peste fata, eventual fara sa pun intrebari? Era gata sa ne ia la pumni si la picioare? Ca de injurat injurase deja… Cum putea un om cu astfel de manifestari sa imi spuna ca nu sunt in stare sa imi educ baietelul si ca mi-l va educa el? Cand propria lui mama nu facuse o treaba prea buna cu educatia lui, de ajunsese sa faca circul pe care il facea. Nici macar nu o lovise Aris pe fetita, vorba fie intre noi, Albert a asistat la tot si mi-a confirmat, dar chiar sa fi fost asa, chiar de ar fi lovit-o. Oare prin vorba buna nu putea incerca sa obtina ceva?
Uitati, fetita mea a fost lovita, am rugamintea sa fiti mai atenti la baietel, nu vreau sa se mai repete situata. Dar stati ca nu a lovit-o, i-a tipat in urehe… A, da? greseala mea, atunci. Oricum, sa ii incurajam sa se joace frumos. Da, nici tipatul in ureche nu e ok. Si tot asa. Asta putea fi scenariul daca am fi fost oameni normali cu totii.
Si daca eram singura, doar eu si copiii, oare individul ar fi reactionat la fel? Eu cred ca da. Acum de bine de rau il descurajase prezenta lui M. Era acolo un barbat cu un cap mai inalt decat el, calm si rational, dar totusi capabil sa ii faca fata, pentru ca da, asa ajunsesem, domnea legea junglei. Era care pe care si cum nimeni absoult dintre cei care asistau la spectacol nu s-a aratat dornic sa intervina, cum reprezentantii restaurantului nu erau la orizont, M. se vedea in situatia sa ne apere, orice ar fi insemnat asta. Ca doar nu ne lasa pe mana nebunului.
Sunt sigura ca tatal respectiv nu era la prima manifestare de genul acela, cel mai probabil sare asa la fiecare strigat al copilei si reactioneaza fara sa puna intrebari si fara sa isi doreasca sa primeasca raspunsuri. Ce zice copila lui e sfant. Iar cea mica, ganditi-va la ea, ce intelege din felul in care este crescuta: ca are, nu are dreptate, e de ajuns sa tipe putin ca tatal ei sa taie si sa spanzure. Si cand nu va mai fi acolo, langa ea, oare cum se va descurca? La gradinita, apoi la scoala si mai tarziu in viata, cine va fi acolo sa imparta pumni pentru ea cand nu ii convine ceva?
Manifestarea acestui parinte a fost un extrema. Nu am crezut ca ma voi lovi de asa ceva si sper sa nu mi se mai intample vreodata. Sunt insa atatia altii care sar ca arsi pentru copiii lor si care ii apara pana in panzele albe, au, n-au dreptate. Astia nu sunt parinti protectori, sunt parinti inconstienti, care cresc niste copii dependenti si care seamana teama in randul celorlati copii si parinti cu care vin in contact.
Oricat ne-am iubi si ne-am dori sa ne protejam copiii, e posibil sa mai loveasca sau sa fie loviti, e posibil sa aiba dreptate sau sa greseasca. Daca suntem mereu acolo, gata sa intervenim frumos si sa oferim un exemplu corect de comportmanet si de atitudine, deja suntem pe drumul cel bun. Dar e important sa ne luam timp pentru a analiza situatia si a le explica copiilor cine, unde si de ce a gresit si cum ar fi trebuit sa reactioneze corect. Cu injuratul si cu datul in cap nu rezolvi nimic, asta ar trebui sa fie prima lectie pentru mari si mici deopotriva.
sursa foto: google
Deși nu sunt de acord unui bărbat parcă îi sta altfel când se „maimuțărește” așa (că altfel nu pot numi un astfel de comportament)dar ce te faci când ai neplăcerea de a intra în contact cu o mama de genul asta, într-un parc plin de copii ? pentru că „fiitu a dat peste mine cu bicicleta”
Îmi era mie rușine de mamele copiilor care trebuiau să asiste la circul gratuit oferit de distinsa „doamna”,am preferat sa o las in urma mea bolborosind și să nu ii dau satisfacția și atenția după care pur și simplu urla
am auzit si de mame care au ajuns sa fie scuipate sau chiar lovite de alte mame. Si-am spus mereu ca mie nu mi se poate intamla, daca esti calm, daca te comporti rational, sigur poti ajunge la un compromis. Dar nu, uneori nu poti. E bine ca ai reusit sa pleci, sa ii intorci spatele. Nu pot intelege ce castigi fiind agresiv si irational… Copiii tai, inainte de toate, ce vad?
Oau, rămâi fără cuvinte. 😮😮 Sper să nu pățesc niciodată așa ceva.
Dar mă întreb, dacă a avut cu dumneavoastră acest comportament, fetița în ce mod o educă? Tot așa prin țipete? Biata fetiță , cu un așa tată … 😞😞