LA SCOALA…DEJA?

gradinita scoala

Albert, frumosul meu copil, in prima lui zi de gradinita. Avea doar doi anisori in poza aceasta si stau sa ma gandesc cum am avut curajul sa-l las acolo, printre oameni pe care abia ii cunoscusem. Dar eram atat de sigura ca totul va fi bine! Si nu m-am inselat, i-a placut din prima clipa. Altfel, nu stiu sincer ce m-as fi facut, ca eu incepusem deja sa lucrez la Antena 1, M. era ocupat pana peste cap cu afacerile lui, la bona renuntasem fara sa ne gandim prea mult, iar alte ajutoare chiar nu aveam.

O singura zi a stat pana la ora 12, apoi m-a rugat sa il las sa doarma acolo. De atunci, rar l-am mai luat  inainte de sase. Ce noroc pe mine, pe noi! Desi l-am crescut practic singuri dupa varsta de 2 ani, nu-mi amintesc sa fi simti ca ne e greu in toti acesti ani. Adica am avut tot timpul sa ne bucuram de momente frumoase in doi, dar si de atatea altele in familie, sa ne vedem de carierele noastre, dar si de vacante, sa ne sprijinim copilul in tot, sa creasca frumos, sa invete lucruri interesante, sa faca activitatile care ii plac si care il dezvolta, si, in acelasi timp, sa ne preocupam de noi, din toate punctele de vedere. Privind in urma, realizez ca le-am balansat bine. Lasandu-l pe Albert in cea mai mare parte din zi la gradinita si gasind, din cand in cand, cate o bunica sau o matusa sa aiba grija de el pentru cateva ore, pentru un weekend sau chiar pentru cateva zile, ne-am descurcat. Daca e mai marisor, stie ce vrea, mananca de toate, spune cand ii e foame sau are alte nevoi, e mai usor sa gasesti doritori pentru babysitting si il lasi cu ei cu sufletul impacat.

Acum mai avem o saptamana si gata, incepe scoala… Deja? Am decis de cateva luni sa il dam la scoala, in clasa zero (desi are doar cinci ani) si totusi ma simt luata prin surprindere. Am zis ca sunt pregatita, dar am niste emotii de mor, acum ca realizez cu fiecare zi ca totul e real. Toata lumea…

ma intreaba de ce nu il mai lasam sa “copilareasca” un an, ca la scoala e greu si are o viata intreaga inainte pentru invatat, acum ar trebui sa se mai joace putin. Ei bine, noi credem ca acesta va fi de fapt un an castigat, nicidecum unul pierdut. Albert a terminat deja grupa mare de la gradinita si intre a repeta aceleasi lucruri, de data aceasta cu o alta educatoare (in conditiile in care a fost extrem de atasat de cea care i-a indrumat atat de frumos pasii pana acum) si a trece mai departe, spre noi provocari, am ales linistiti a doua varianta. Copilul nostru a trecut prin mai multe evaluari, in primul rand cea natioanala si apoi o alta, la scoala unde urmeaza sa invete, cu un psiholog si o invatatoare, alaturi de alti copii. Rezultatul a fost de fiecare data acelasi: A. este cel putin la fel de pregatit ca ceilalti copii mai mari sa faca fata cerintelor de la scoala. In plus, micul meu curajos asteapta nerabdator aceasta schimbare, nu si-a mai dorit sub nicio forma sa continue gradinita; asa ca i-am respectat dorinta. Va fi bine, n-are cum altfel.

Am ales o scoala privata pentru el si va voi spune mai multe despre aceasta optiune in postarile viitoare, dupa ce vom incepe cursurile si am sa pot sa vorbesc din propria experienta. Pana atunci, sa stiti ca  am auzit doar lucruri bune despre aceasta institutie de invatamant si, la fel ca in cazul gradinitei, am un feeling bun. Clase de doar doisprezece copii, impartirea orelor de curs in perioade petrecute pe scaune colorate, alternate cu momente in care stau pe covor, asezati in cerc sau altele in care se misca prin clasa, cele cinci ore de engleza saptamanale, modul in care am vazut ca sunt tratati copiii, fericirea si linistea de pe chipurile lor (pe care le-am remarcat atunci cand am vizitat scoala), sistemul de recompense care ii motiveaza nu doar sa invete mai bine, ci sa fie oameni mai buni, plus multe, multe altele, toate ne-au convins ca facem alegerea buna.

Ieri am mers sa achitam toate taxele necesare, apoi i-am cumparat uniforma (ma bucur ca e una lejera, compusa din tricou/bluza polo si blugi, nu sacou, camasa, cravata sau altele de acest gen,  in care cei mici s-ar simti incorsetati). Imi plac clasele, imi place atitudinea celor de acolo, deocamdata sunt multumita de tot. Ni s-a spus ca in cateva zile copiii vor fi distribuiti in clase si apoi, pe 15 septembrie, ne vom vedea cu totii in curtea scolii, sa-i cunoastem invatatoarea si profesorii (va avea profesor de engleza, muzica, desen, religie, sport), sa-si vada colegii si cel mai probabil, sa vars eu niste  lacrimi, pe la colturi, cand nu ma vede nimeni; si sa am sufletul strans pentru el si emotii cat cuprinde, dar  sa-l vad linistit, asa cum e de obicei si plin de incredere in el, cum intra in clasa si nici nu se uita in urma, la mami… care acum poate plange in sfarsit linistita, nu trebuie sa se mai pretinda tare pentru nimeni.  Cam asa cred ca va fi; in plus, ma astept la mult soare in acea zi speciala.

Articole pe aceeasi tema

1 Comment

  • Ela
    08/09/2014 at 7:23 pm

    Abia astept sa aflu ce alegere ai facut in ceea ce priveste scoala privata!

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.