Între toate ale vieții de părinți, mai suntem și noi doi

Intre copii, scutece, teme, proiecte si deadline-uri, intre rufe, vase si nopti de nesomn, mai suntem si noi doi. Intre sedintele si drumurile la scoala, jocurile cu copiii nostri si vacantele tot cu ei continuam sa fim noi doi. Eu si M, de vreo 14 ani, asa. Habar n-am cand au trecut, dar vad ca am reusit, cumva, sa ramanem impreuna si sa ne mai si placa (adesea) treaba asta. Am facut doi copii, poate vine si al treilea, cine stie, daca tot nu au reusit sa ne descurajeze primii doi.

Totusi, dupa 7 ani de Albert si 17 luni de Albert si Aris, simt sa fim mai mult si mai des noi doi. Acum ca asta mic a mai crescut, s-ar putea sa ne si iasa.

Mai mult noi doi inseamna mai putin noi patru. Sau mai putin eu cu unul, el cu altul. Eu cu amandoi, el singur. El cu amandoi, eu singura. Stiti variantele astea? Sunt unicele pe care le ai la indemana cand iti cresti copiii fara ajutoare, adica fara bone sau bunici sau alte rude dornice sa ii preia cand si cand. Te descurci cum poti si asta inseamna ca rar veti iesi din casa impreuna fara cel putin unul dintre pui dupa voi.

Mama nu stiu daca a ajuns de 10 ori la noi de cand cu Bebe 2. Drumul de la Bacau nu-i chiar floare la ureche, ca sa nu mai spun de responsabilitatile care o tintuiesc acolo. Pana recent, mama era singura cu care l-as fi putut lasa pe Aris si singura care s-ar fi incumetat sa mi-l preia. Cateva ore acolo, dar tot divine par pentru doi oameni asa neiesiti ca noi.

In rarele ocazii cand o prindem la Bucuresti, rupem usa. Ma sperie disperarea noastra de pleca de acasa cu orice pret, de a merge oriunde, numai sa fim noi doi, departe de copii. Am vedea orice film, oricat de prost. Am manca unde s-ar nimeri numai sa o facem linistiti, fara maimutele galagioase bazaind pe langa noi. Am pleca devreme si nu ne-am mai intoarce pana dimineata. Asta cu lipsitul de acasa o noapte intreaga e oarecum utopica atunci cand alaptezi. Mai ales daca puiul e inca mic si nu adoarme cu altcineva nici in ruptul capului.

Duminica noapte, insa, s-a intamplat minunea. Am iesit cu M si ne-am mai intors abia pe la 3 dimineata. Pentru prima data de cand s-a nascut Aris, nu a fost niciunul dintre noi langa el sa il adoarma de seara. Ca fara mine, dar cu tati s-a mai bagat la somn de vreo doua ori, dar fara niciunul dintre noi nu prea a fost nimeni dispus sa incerce.

Ei, acum ca sora lui M. si-a luat inima in dinti si a realizat ca bebelusii astia umblatori nu sunt chiar asa de complicati si ca se descurca fara probleme si cu el si cu Albert, viitorul suna biiiiine tare pentru mine si M. Iesiri. Asta am in cap. Multe iesiri. Filme, cine romantice, poate si un club din cand in cand.

Nu stiu cat e gura de mine, cat se va si materializa, dar gandul ca daca ne-am dori sa iesim intr-o seara chiar am putea-o face e asa linistitor!!!

Ce vreau eu sa spun de fapt: noi, parintii, n-ar trebui sa uitam ca eram „iubitul” si „iubita” inainte de a fi „mama” si „tata”.

Dincolo de timpul pentru tine, de care ai nevoie cu disperare, e nevoie si de timpul asta pentru voi. Stiu ca e al naibii de greu, dar ajungi sa privesti totul altfel si sa ti se para mai frumoasa si mai usoara mamicia daca ti-ai incarcat si v-ati incarcat bateriile.

Inainte de copii si de restul lucrurilor care poate va acapareaza acum viata, ati fost voi doi. Si sunteti inca. Trebuie doar sa va (re)descoperiti. Prin iesiri in care sa nu-ti zboare mintea la copii, prin cate un pahar de vin baut dupa ce i-ati bagat la somn, prin trecut uneori peste faptul ca picati de oboseala si prin dedicat ultimul dram de energie voua. Nu copiilor, voua. Stiu ca adesea fanteziile sexuale ale parintilor au treaba cu somnul si atat. Dar ma gandesc ca n-ar strica sa aiba treaba chiar cu sexul.

Nu scriu postarea aceasta pentru ca as fi sau am fi un exemplu. Dimpotriva. Dar sunt constienta macar unde gresesc si ce as putea schimba pentru a avea relatia aia misto care era la inceput. Si care, in nebunia asta cu copiii si cu totul desfasurat pe repede inainte, si-a mai pierdut din stralucire. N-ar trebui sa asteptam pana si-o va pierde de tot.