Toata copilaria si adolescenta mea, inainte de fiecare plecare in tabara, excursie, vacanta in general sau drum de orice fel, mama facea snitele. Si nu numai ea, cred ca pe atunci toate mamele faceau la fel pentru copiii lor.
Astazi, Albert a plecat cu noaptea in cap intr-o excursie de o zi la planetariul din Pitesti. E prima data cand ni se cere sa le punem pachet, asa ca l-am intrebat ce si-ar dori sa manance. Snitele, ce altceva? Ma rog, se pare ca unele lucruri nu se schimba niciodata, iar mamicile de ieri si de azi au cel putin asta in comun: copiii lor prefera snitelele.
Iata-ma deci…
prajind toata ziua de ieri la ele, sa am de unde alege doua sau trei care sa arate perfect si pe care sa le manance cu placere. Si daca tot m-am apucat de gatit, hai sa-i coc si un chec, ii mai pun o banana, o portocala, isi mai strecoara si el cativa banuti de ciocolata si niste bruschete si uite-l pe Albert al meu gata de plecare si cu mancare suficienta cat pentru o saptamana. Mai punem o sticla cu apa si obtinem un rucsac mai greu decat copilul, pe care sper ca nu va fi nevoit sa-l care singurel.
Obosit (ca l-am trezit mult mai devreme decat de obicei), cu umbrela in mana (picura de aseara) si cu rucsacul burdusit de mancare dupa el (se incapataneaza sa-l care singur, ca doar e puternic ca Hulk). Bine ca zambeste. Asa l-am lasat in fata gradinitei, de mana cu educatoarea, gata sa se urce in autocar. Si am avut un gol in suflet, parca pleca in armata. Abia il astept inapoi diseara!
