Imi tot propun de vreo doua luni incoace, de cand a venit pe lume Bebe 2, sa descriu aici cat mai multe din experientele vietii mele in continua schimbare. Am atatea idei si lucruri de impartasit si-am scris deja zeci de articole… in gand…si le formulasem bine, clar, concluzii si tot, plus idei de poze care sa le insoteasca. Doar ca au ramas acolo, intre gandurile mele si nu mi-am mai gasit timp sa le transform in articole reale (cu cateva exceptii). De fapt, timp ar fi, doar ca am preferat mereu sa i-l dedic lui, puiului meu. Si nu o data m-am asezat in fata laptop-ului si-am apucat sa astern doua-trei randuri, dupa care l-am vazut ca incepe sa-mi zambeasca frumos si sa-mi spuna cuvinte bebelusesti. M-am topit instantaneu si m-am dedicat lui, fara ezitare si fara regrete. Nici cinci minute nu-mi vine sa-l las, chiar daca e linistit sau cu atat mai mult, ca vreau sa ma bucur si eu de linistea lui.
Si Albert, desi e „mare”, cum spunem noi mereu, la cei sase anisori are in continuare atata nevoie de mamica lui… si eu de el: sa-i citesc, sa ma minunez de robotii pe care-i construieste si de tot ce face sau invata la scoala, sa-l invat jocuri noi sau sa ne amuzam cu cele vechi, sa spunem ghicitori, sa radem, sa-l strang la piept, sa-i miros parul si sa-i dau cat de multi pupici pot inainte sa se elibereze din bratele mele si sa fuga sa se-ascunda. Reusesc sa le fac, gasesc un echilibru in tot, ca nevoia lor de-a fi cu mine e si nevoia mea de-a fi cu ei si de a-mi trai viata asa cum o inteleg acum.
Ieri am facut cateva drumuri prin oras, cu Bebe 2 dupa mine. Asa-i cand alaptezi, nu vrei si nu poti sa stai departe de ei. Si-n caz de foame, sete, suparare, teama, nevoie de iubire sau orice altceva ar mai putea simti bebelusul, nimic nu-l calmeaza mai bine decat suptul, plus apropierea de pieptul si inima mamei. Si daca tot era soare si frumos afara, gradina inflorita in culorile verii si eu imbracata in rochia preferata, odata ajunsa acasa m-am gandit sa fac si cateva poze pentru blog. Rapid, intre doua reprize de hranit si alintat bebelusul. Si le postez astazi, cu promisiunea (catre mine in primul rand) ca-mi voi transforma postarile din gand intr-unele reale. Vad ca pot scrie si cu bebe in brate, in timp ce doarme, dupa ce am facut tot ce era strict necesar de facut prin casa (nimic mai mult) si mi-am baut cafeau cu mult lapte, care continua sa-mi faca diminetile mai frumoase. Apropo, scrisul cu bebelusul adormit in brate (obligatoriu in brate, ca acolo ii e somnul cel mai lin) inseamna cele mai ciudate pozitii pentru mine, aplecata, contorsionata in fel si chip, doar sa stea el comod. Si mai inseamna si scris cu o singura mana, uneori cea stanga. Merge mai greu, se mai lasa cu amorteli, dureri de spate, dar ne descurcam.
Ideea de baza e ca vreau sa scriu. Dar realizez cat de imprevizibile sunt lucrurile in aceasta perioada si mereu poate interveni cate ceva: de la o vizita urgenta la stomatolog, pana la o sedinta cu parintii, o serbare, un luat copilul de la scoala mai devreme pe motiv de varicela, drumuri prin oras pentru treburi care nu pot suferi amanare si cate si mai cate. Bine ca sunt super mami si le pot face pe toate…pentru ei si pentru mine 🙂 Va imbratisez, vorbim curand!
In poze port: rochie Colin’s, bratari Fashion You Love, geanta: Moschino Love, sandale Miss Sixty.
