Ma uit la Aris, abia imi trece de genunchi. In primavara face doi ani. E blondut cu ochi ca cerul innorat, are dinti perlute si trupusor pufos. Iar de vreo 10 luni, e intr-o alergatura continua.
Unii copii se opresc la masa si la somn, al meu nu. In timp ce mananca manuieste lingurite, jucarii, da din maini si din picioare sau se invarte pe langa mine. La somn se rostogoleste de pe o parte pe alta. Mai scanceste, mai vorbeste, ma mai cauta. Cand se strange cu funduletul in sus si piciorusele sub el, cand se revarsa in mijlocul patului. Zici ca e pe baterii.
Era o vreme cand Aris dormea la pranz o ora-doua, dar intre timp a realizat ca e mult mai distractiv sa fie argint viu ziua intreaga. Asa ca atipeste 10 minute, cat sa isi traga putin sufletul, apoi o ia de la capat cu forte proaspete. Daca il las sa mi se cuibareasca la gat sau la piept si inghet acolo, mai baga ceva somn. Altfel, sare din pat si trece la treaba.
Trebuie sa recunosc, puiul meu mic e foarte ocupat. In primul rand, porneste aspiratorul. Are o fascinatie pentru cel fara fir, pe care il tinem in bucatarie. Ii da drumul si aspira bine gresia, apoi atenteaza la blana motanului. Bietul Batman fuge speriat, Aris dupa el, eu dupa amandoi.
Cand aspiratorul nu mai e amuzant, Omuletul trece la indesat rufe in masina de spalat, la apasat pe butoane si la varsat detergentul peste tot. Termina si cu rufele, insfaca o bluza la intamplare, dintre hainele pentru calcat, si o foloseste pe post de carpa de praf. Nu intelege de ce protestez.
Uneori, Aris are de dat telefoane “importante” si imprumuta mobilul meu pentru asta. Il vad absorbit de desenele animate cu ursuleti si plec linistita la baie. Pana ma intorc, initiaza 3 apeluri, dintre care doua FaceTime. In general, imi pun mainile in cap cand vad pe cine a sunat. Nu mai spun ca telefonul este blocat si are cod, dar gaseste el metode sa se descurce si asa.
Aris mai gusta din boabele motanului, sa prinda putere. Si daca nu i se pare ca au fost de ajuns, isi trage scaunul in dreptul masinii de cafea si o ia la lins. Una-doua picaturi de lichid tot mai prinde. Il trag repede si il pun sa scuipe. Cafea ii mai trebuie lui, cand il da energia afara din casa! Rade si porneste intr-un suflet spre sticlele cu bautura. Ar da cu una de pamant, dar stie ca sunt cu ochii pe el.
Seara, mi s-a intampla sa adorm eu si el inca sa isi faca de lucru prin parul meu, inca sa vorbeasca, sa cante sau sa dea ture prin camera. In final, in jur de 12 noaptea, se cuibareste langa mine si baga somn. Zic saru’mana in gand si ma rog sa dureze. Se mai intampla minunea, sa doarma mult si neintrerupt, dar, in general, de cate ori spun hop, ca de acum nu mai avem treaba cu somnul de noapte, urmeaza cate o perioada de cosmar, cu treziri din ora in ora. Deci mai bine nu mai spun nimic.
Si eu si taica-su ne intrebam de unde are atata energie??? Un Omulet de-o schioapa, o pufosenie de copilas. Care o fi secretul? Ca vrem si noi! Se culca ultimul, se trezeste primul si are tot felul de aventuri prin casa, prin curte si pe oriunde ma incumet sa il duc. N-ai cum sa te plictisesti cu el, clar, pentru ca esti non-stop in alerta.
Ma mir ca Aris mai are burtica la cat fitness face pe scari si pe corpurile de mobila, la cate greutati impinge si ridica, la cat transpira si se cosuma ziua intreaga. Pai ce fac eu la sala e nimic, Omuletul imi da clasa.
(P) Nu sta nici sa il schimb. Bine ca am ales scutece de calitate si asa mai scapam de stres. Folosim Pampers. Cu Pampers am inceput, apoi am schimbat pentru o vreme marca de scutece, numai sa revenim tot la Pampers. Ne-au convins caracteristicile noului produs, Pampers Baby-Dry:
- 3 canale absorbante: ajuta la distribuirea uniforma a lichidului in interiorul scutecului;
- Laterale flexibile: ofera o fixare confortabila pentru protectie impotriva scurgerilor;
- Microperle absorbante: strat interior ce retine si absoarbe umezeala pentru pana la 12 ore;
- Straturi cu uscare rapida: absorb umezeala si o tin departe de pielea bebelusului;
- Moale ca de bumbac*: un strat superior moale ce ramane uscat pentru un somn linistit; (*Produsul nu conține bumbac)
- Pielea respira: materialele lasa pielea bebelusului sa respire.
Hai ca funduletul e bine, acum trebuie sa ma ocup de restul trupusorului pufos. La cat se catara, la cat cauta, trage, rupe, arunca si sparge, este tare greu sa-l tin pe Aris in siguranta. Dar pentru ca sunt unsa cu toate alifiile, fac fata onorabil. Rar sa capete un cucui sau o zgarietura, desi nu sta locului o clipa.
Bine ca e sanatos, restul se rezolva. Cand vine la mine pentru pupici si imbratisari, ma umplu de atata bine, ca abia pot duce. Si uit de tot.
Video
Daca tot v-am spus de noile scutece Pampers Baby Dry, am zis sa le si testam. In haosul vietii noastre de zi cu zi. Cu Aris tragand de mine intr-o directie si Albert in cealalta, cu galagie, cu rasete si plansete, cu entuziasm si lacrimi, cu de toate.
Zambetul l-am mentinut pana la final, coerenta cred ca mi-am pierdut-o dupa primele propozitii. Albert, in schimb, a fost cireasa de pe tort, cel mai dulce! Enjoy! 😉