Ieri, am iesit la pranz cu prietena mea draga, insarcinata in aproape 8 luni. Am ales un restaurant de tip bufet, nimic special. Ne-am comandat ce ne-a facut cu ochiul: ea, chestii verzi si sanatoase, eu, niste porcarii dupa care tanjeam de multisor. La final, am vrut sa stim daca placinta cu mere e de post. Intreb intai eu. Doamna care ne servea nu intelege, asa ca intreaba si prietena mea.
Asteptam un raspuns simplu: da sau nu.
In schimb, o vad pe respectiva doamna cum incepe sa-mi masoare prietena din priviri.
-Sunteti insarcinata, cumva?
Ma rog, la cele 31 de saptamani acest lucru era mai mult decat evident. Ii raspunde, totusi:
-Da…
Un da dintr-ala cu jumatate de glas. Nu intelegea rostul intrebarii. Urmeaza reactia doamnei sub forma de avalanasa:
-Si tineti post? Gravida tineti post? Pai nu realizati ce faceti? Nu va ganditi la copil? Daca MOARE copilul?
Fix asa, nu exagerez cu absolut nimic. Si am ramas socata. Socata ca cineva putea avea o astfel de atitudine si adresa aceste vorbe unei viitoare mame, aflata intr-una din cele mai frumoase, dar si mai delicate perioade ale vietii. Lasand la o parte faptul ca eram niste cliente. Iar rolul doamnei respective era sa ne ofere portia de mancare si sa ne incaseze banii, atat. Nu sa isi dea cu parerea, nu sa jigneasca, nu sa judece. Nu ne cunoastea, habar n-avea care era situatia, cine si de ce manca de post. A dedus ea una, alta si a trecut la atac.
O vad pe draga mea prietena cum se schimba la fata. Si femeia din spatele bufetului vede lucrul acesta, dar o da inainte cu „pierderea copilului”. Parca avea un soi de satisfactie bolnava de pe urma ineptiilor turnate. Am intervenit, imediat ce am trecut peste socul initial:
-Va rog frumos sa incetati! Cum puteti sa spuneti asa ceva? V-am intrebat de placinta si atat. E de post sau nu?
Mai mormaie ceva (chiar nu am inteles ce), cat timp timp pune mana pe lista de ingrediente:
-Mere, faina, oua… Deci are oua.
-Bine, fara placinta, va rog sa ne faceti bonul.
Nici atunci nu era convinsa ca isi varsase tot arsenalul. Prietena mea ii parea in continuare o prada usoara, i-o citeam in ochi. Dupa ce ne incaseaza banii, mai adauga doar atat:
-Eu spuneam sa nu-i fie pofta, ca nu-i bine sa pofteasca daca e gravida. Asta spuneam.
Ei, noi nu am mai spus nimic, doar ne-am indepartat si am incercat sa o fac pe prietena mea sa se simta mai bine, sa ne putem bucura in continuare de pranzul impreuna. Parea ca si-a revenit, dar sunt sigura ca non-sensurile respective, turnate fara pic de jena, au urmarit-o pentru tot restul zilei. Poate i-au tulburat si somnul de noapte, poate se gandeste la ele si astazi si o afecteaza.
De ce? Pentru ca o straina a simtit sa isi dea cu parerea. Cunosc atatea situatii de acest gen, de multe m-am lovit si eu pe parcursul celor doua sarcini. Gravidele nu mai au loc, efectiv, de „expertii” din jur, care le abordeaza (pe strada, in autobuz, la restaurant, la salon) in tot felul de moduri deplasate. Ei le spun ce ar trebui sa manance, cum si unde sa nasca, daca sa alapteze sau nu si cat le va mai durea alaptatul asta. Cel mai des, „expertii” sunt femei. Mame care judeca si jignesc alte mame. Specialisti in sarcina, nastere, alaptare, in creserea si ingrijirea copiilor gasesti pe toate drumurile. Nu au diplome, dar au scoala vietii si experienta proprie (uneori nici pe aceea).
Oricum si oriunde ai spune ca ti-ai dori sa nasti (natural, cezariana, la stat, la privat), se va gasi cineva sa iti povesteasca de verisoara surorii tatalui colegului de serviciu, careia i-a murit copilul la nastere. Sau care a pierdut cumva sarcina. Dumnezeule, mi-e si greu sa scriu asa ceva, dar sa mai spun. Cred ca persoanele care aduc in discutie astfel de lucruri se hranesc pur si simplu din teama, supararea si incertitudinea pe care le sadesc in sufletul viitoarei mame. Alta explicatie nu am.
Mie mi s-au spus multe. Ca am soldurile prea inguste si nu voi putea naste vreodata natural, ca am burta prea mica, apoi ca e prea mare si in ambele cazuri asta insemna o problema cu copilul. Ca sunt inconstienta ca merg la sport, in loc sa stau linistita si sa ma ingrijesc de sanatatea mea si a bebelusului (credeam ca fix asta fac). Ca nu voi mai fi niciodata, dar niciodata la fel de slaba ca inainte, ca voi ramane cu burta, piele lasata, celulita si vergeturi. Ca nu voi putea alapta pentru ca nu am sanii suficient de mari. Lista e lunga, iar lucrurile insirate aici sunt dintre cele mai blande pe care le-am auzit.
Cand am simtit sa dau o replica acida, am facut-o. Si mi-a fost mai bine dupa. Cand nu, am ignorat pur simplu situatia, cu zambetul pe buze. Nu am vrut sa arat pentru nimic in lume ca ma afecteaza povestile terifiante, care mi se spuneau cu o satisfactie extraordinara. Ambele sarcini au decurs fara probleme, copiii au venit pe lume sanatosi, suntem bine, fericiti, impacati. Si niciun lucru negativ care mi s-a spus de-a lungul timpului nu a putut sa ne tulbure drumul lin. Cred ca asta e secretul, sa iti vezi de drumul tau, de linistea si de implinirea ta, indiferent de ce se intampla in jur.
Oare e atat de greu sa nu mai impartasim povesti horror? Sa nu ne mai dam cu parerea, sa sarim imediat ce vedem o gravida si sa pretindem ca stim mai bine decat ea in tot? E imposibil sa stam in banca noastra? Daca femeia, viitoarea mama, nu te-a intrebat nimic si o vezi ca isi mangaie frumos burtica, nu poti sa o lasi in fericirea ei? Sau poate a facut-o, poate ti-a cerut parerea, chiar e cazul sa o sperii? In loc sa ii spulberi indoielile si sa ii dai incredere ca va fi bine?
Multora le place sa se dea atotstiutori. Si eu am fost ieri la un magazin si vanzatoare a prezis ca voi avea fata, desi e prea devreme sa stiu de acum sexul copilului.
Eu sint gravida in 9 luni si in toată sarcina am realizat un singur lucru : cat de isterice sunt femeile , in special gravidele ( care i. Si fac ședințe foto ele fiind cat balenele dar vazandu. Se gazele , sau mangaindu. Si burta încontinuu , nu înțeleg gestul , le e teama ca scapă copilul sau ce ?!si multe altele ) si mamele atotștiutoare ( specimene foarte agresive si sigure pe ele ,)Au născut atâtea femei pana la noi si atâtea au sa nască dupa . Relaxați. Va ca nu a. Ti inventat voi copiii. Dupa 9 luni de sarcina ( fara pofte , fara mofturi , fara kg in exces , făcând aproape toate lucrurile ce le făceam înainte ) am ajuns la concluzia ca suntem cam sărite de pe fix . Copiii sunt darul lui Dzeu si nu trebuie sa ne asumam noi mai multe merite dacat ar trebuii .
Tot asa cum nu ar trebui sa judecam alte mame pentru ca aleg sa isi faca sedinte foto gravide (cu kg in plus sau nu, sanatatea copilului e cea care conteaza) sau sa isi mangaie burtica. Daca simt sa faca asta, e strict treaba lor.
Eu am incetat sa mai dau sfaturi persoanelor care ma intreaba una alta pentru bebe, tocmai din cauza sfaturilor primite de la x si y pe perioada sarcinii „sa faci asa, sa mananci asa”. Cred ca toate trecem prin asta pentru ca „vocea poporului” stie mai bine. Atat atunci cand esti insarcinata, cat si atunci cand ai puiul langa tine.”Bate vantul bagai suzeta in gura ca raceste”, „Vai, acoperai urechea ca raceste”, „Il scoti afara pe vremea asta? O sa raceasca!” si lista poate continua.
dar daca cineva iti cere sfatul si crezi ca poti ajuta, e bine sa i-l oferi. Cei care isi dau cu parerea fara sa ii intrebi nimic si iti spun numai ineptii, la ei e problema.