Da-i aripi copilului tau sa-si gaseasca singur drumul in viata

Eu am crescut intr-un glob de sticla. Cat am locuit in casa alor mei, n-am ridicat un pai. Apoi am ajuns la facultate, singura intr-un oras strain, si mi-a venit sa ma urc pe pereti. Am realizat ce greu e sa dai piept cu viata reala.

Si astazi daca il sun pe tata si ii spun ca mi s-a infundat chiuveta sau ca am curtea plina de buruieni, e in stare sa vina intr-un suflet de la Bacau, sa rezolve problema. La fel ar face si pentru fratele meu.

Mama si tata si-au dorit mereu ce e mai bun noi, cum e firesc. Dar asa teama le-a fost ca vom gresi si ca vom sfarsi dezamagiti, incat au facut (aproape) totul in locul nostru. Pornind de la lucrurile marunte. Cred ca asa se cresteau copiii pe vremea aceea.

Dupa ce am devenit mama, am inceput sa urmez in mare acelasi tipar in cresterea lui Albert. Mi-era clar ca eu il spal si il pieptan mai bine decat ar face-o singur, eu il incalt, il imbrac si ii termin desenul pentru gradi mai repede, eu il hranesc mai cu spor.

Dar fiul meu unde era in ecuatia asta?

M. m-a intrebat intr-o zi ce fel de copil vreau sa crestem. Unul vesel, increzator in fortele proprii si gata sa isi construiasca un viitor sau unul incapabil sa ia decizii si sa isi gaseasca drumul in viata? Felul in care M. a pus problema mi-a deschis ochii. De atunci si pana astazi, cand sunt mama de doi, am inteles multe.

Autonomia inseamna de fapt…

• Sa ii incurajezi initativele.
• Sa ii oferi libertatea de a explora si de a descoperi lucruri noi, in niste limite sigure.
• Sa ii incurajezi propriul drum, fara a tinde spre perfectiune.
• Sa il lasi sa greseasca, pentru a invata sa isi rezolve singur problemelor.
• Sa iti schimbi propriul comportament, mai mult decat pe acela al copilului.

Facand totul in locul copiilor nostri, le transmitem mesajul ca nu sunt suficienti de buni. In loc sa ii controlezi, incearca sa ii asculti si sa ii ghidezi. Ajutata-ti copilul sa se simta capabil, permite-i sa ia decizii.

Autonomia nu trebuie confundata cu lipsa regulilor. Ai grija, insa, sa i le transmiti intr-un mod empatic, oferindu-i de fiecare data argumente. Lipsa regulilor poate determina copilul sa se simta pierdut, in vreme ce o atitudine prea protectoare il face nesigur.

Daca il lasi sa se loveasca de probleme, nu inseamna ca il iubesti mai putin. In acelasi timp, sprijina-l ori de cate ori are nevoie.

Autonomia se bazeaza pe

• Crestere: Invatand din experienta, descoperind singuri ca lumea este un loc uimitor, copiii cresc din punct de vedere fizic, emotional si mental.
• Autonomia este un proces gradual, pe parcursul caruia limitele impuse de parinti sunt cel mai bun sprijin emotional pentru dezvoltarea celor mici.
• Autonomia presupune apropiere: parintii si copiii pornesc impreuna in aventura cunoasterii si se bucura de aceasta experienta.
• Autonomia este modul in care copilul se simte confortabil in pielea lui, in vreme ce exploreaza lumea.

Incurajarea autonomiei

Micutul tau este capabil, lasa-l sa vada asta. In loc sa ii oferi cartea de pe raftul de sus, ajuta-l sa isi traga un scaun si sa o ia singur. Nu il imbraca si nu il incalta, treziti-va cu 10 minute mai devreme si va avea timp suficient sa se pregateasca, fara ajutorul tau.

Stiu ca e nevoie de muuuulta rabdare. Asa imi vine sa il incalt pe Albert, la cei 7 ani ai lui. Cateodata o si fac, pentru ca suntem in intarziere. Si imaginea lui miscandu-se ca melcul e prea greu de digerat. De cele mai multe ori, insa, strang din dinti si il incurajez sa se descurce singur. Cu baia, pieptanatul, spalatul pe dinti e la fel. Mai intervin daca e cazul, dar las greul in seama lui.

Rezultatul nu este important, doar activitatea in sine si ceea ce invata de pe urma ei. Imi ia de 3 ori mai mult daca il implic pe Albert in sesiunile mele de gatit. Cand intra si Aris in peisaj, deja nu mai am certitudinea ca termin. Ramane oricum dezastru in urma noastra, dar copiii descopera ca nu-i asa greu sa framanti un aluat, sa spargi un ou, sa amesteci niste ingrediente. Pot si ei sa gateasca.

Incurajeaza-i pe cei mici sa gandeasca singuri. Este important sa le oferi sprijin in permanenta, dar nu da fuga sa ii salvezi de la primele semne de nemultumire.

Adevarul e ca baietii mei chiar vor sa faca lucrurile singuri, nu au nevoie de cine stie ce incurajari. Mai dificil este sa le trasez limite de siguranta. In special astuia mic.

De la 1 an, Aris incearca sa dea singur cu aspiratorul, cu mopul si cu matura (pe gresie si de pamant). Ar toca si ceapa, daca l-as lasa. Zilnic atenteaza la cutitele din bucatarie (apropo de siguranta). Indeasa rufele in masina de spalat (albe si colorate deopotriva), varsa jumatate din detergent peste ele si da sa porneasca masina. Isi scoate singur scutecul, se spala cu samponul meu pe corp (cand nu nimereste gelul lui de dus), se da cu crema de fata pe burtica si pe picioare. Mai vedem cand creste.

Lui Albert ii place sa isi cumpere singur jucariile. Intra in vorba cu vanzatorii fara probleme, cere explicatii despre tot felul de produse. Adesea, ii face baie lui Aris, nu pentru ca trebuie, ci pentru ca vrea. Da si el cu aspiratorul fara fir, asemeni astuia mic, pune masa, prepara singur sucuri din fructe si legume, isi face si sandvisuri atunci cand n-are chef sa stea dupa mine. Nu moare de foame, vorba aceea.

Stiu ca atunci cand copiii mei vor sa incerce un lucru nou, e bine sa le spun DA, pentru ca asa ii ajut sa isi dezvolte potentialul maxim.

Articolul a fost inspirat de noua campanie Danonino, care readuce in prim plan autonomia. Spunand Da autonomiei, spui DA unui viitor maret pentru copilul tau. Acesta este mesajul celor de la Danonino. Incurajand autonomia copiilor tai, le conturezi frumos viitorul.

Eu vreau ca baietii mei sa aiba radacini, dar le ofer si aripi sa isi gaseasca singuri drumul. Sa stie ca acasa e locul unde sunt iubiti neconditionat si unde noi, cei dragi, ii vom astepta mereu cu bratele deschise. Dar sa aiba incredere ca vor reusi ce si-au propus, oricat de departe i-ar duce cararile vietii.

sursa featured image