Asociatia Help Autism a lansat campania “Fii tu legătura lui cu lumea! Ajută-l!” cu scopul de a strange fonduri pentru susţinerea copiilor diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist. Campania se desfaşoară în perioada 25 aprilie 2016 – 14 iulie 2016.
M-as bucura daca ati dedica un minut citirii acestor randuri, pentru a intelege ce este autismul, cat de important, dar si cat de costisitor este tratamentul si de ce copiii care sufera de aceasta tulburare de comportament au nevoie de ajutorul nostru.
Ce este autismul? Tulburarea care afectează peste 30.000 de copii români
Autismul este o afecţiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down. Statisticile internaţionale ne arată că 1 din 68 de copii suferă de autism, iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creştere continuă a numărului acestora.
Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigaţii clinice. Singurul mod prin care un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin analizarea comportamentului copilului. De aceea, implicarea părintelui este esenţială, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.
Importanța terapiei în autism
Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educaţie. Nu se poate vindeca, dar cu intervenţie timpurie intensivă, prin terapie comportamentală(ABA), până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viaţă independentă.
Nevoia de terapie a copilului cu autism derivă din incapacitatea lui de a învaţa în acelaşi mod cum o face un copil tipic adică incidental, din mediul înconjurător. Prin terapie comportamentală, copilul învaţă într-un mod structurat, cum să vorbească, cum să se comporte, cum să fie independent. Fără terapie, simptomele autismului se agravează în timp.
Terapia, deşi foarte dificilă pentru copil şi pentru părinţii lui, dă rezultate deseori spectaculoase, spune Daniela Bololoi, preşedintele Asociaţiei Help Autism: „Este un miracol să vezi cum un copil care intră în terapie complet nonverbal, speriat sau agresiv, ajunge ca după un an de terapie să spună poezii, să radă şi să se joace cu ceilalţi copii sau să meargă la o şcoală normală.”
Costuri greu de susţinut
În cazul copiilor cu autism, terapia nu începe şi nu se termină în cabinetul psihologului. Ea trebuie să continue permanent acasă, implicarea părinţilor fiind extrem de importantă. De cele mai multe ori, unul dintre părinţi este nevoit să renunţe la locul de muncă, pentru a se dedica programului special necesar copilul. Evident, în acest caz, situaţia materială a familiei devine foarte delicată. Intervenţia specializată este de durată, iar costurile depăşesc de cele mai multe ori veniturile unei familii. Costurile terapiei de bază şi terapiilor complementare pentru un copil cu autism pot ajunge până la 6.000 de lei lunar.
Despre Help Autism
Dacă în urmă cu 7 ani, exista în Bucureşti un singur centru care avea integraţi în terapie un număr de 4 sau 5 copii, la acest moment putem vorbi de un număr mult mai mare de opţiuni.
Asociaţia Help Autism are 6 centre de terapie funcţionale şi se pregăteşte să deschidă luna aceasta, cel de-al şaptelea centru. În momentul de faţă, la 6 ani de la înfiinţare, în activitatea Help Autism au găsit sprijin peste 350 de copii cu tulburări de spectru autist. În anul 2015 cei 100 de specialişti angajaţi în cadrul asociaţiei au oferit peste 80.000 de şedinţe de terapie, 500 de părinţi au primit consiliere şi suport şi peste 1000 de cadre didactice au fost instruite gratuit pentru a facilita integrarea copiilor în învăţământul de masă.
„Prin Asociaţie am încercat să ofer ce n-am găsit eu acum şase ani, când am umblat din medic în psiholog şi nimeni nu ştia să-mi spună ce are copilul meu, dar primeam în schimb o pungă cu pastile. Când am început misiunea Help Autism, mi-am dorit să fiu alături de cât mai multe familii care trec prin provocarea ridicată de diagnosticul de autism. Este fantastic să vezi, an de an, că povestea creşte şi ajungem la mai mulţi prichindei care prin terapia personalizată au şanse de recuperare, că părinţii găsesc un sprijin şi că lumea începe să înţeleagă ce înseamnă autismul’’ – Daniela Bololoi, preşedinte al Asociaţiei Help Autism şi părinte al unui copil diagnosticat cu autism.
Poti dona acum 2 euro pentru copiii cu autism.
Trimite textul “Help” la 8846