Tocmai vorbeam cu o prietena care nu l-a mai vazut pe Aris din august. S-a uitat la pozele lui recente si mi-a scris ca e tare schimbat, dar nu stia exact in ce mod. Apoi am concluzionat noi ca acum, la 8 luni, Aris e tot mai mult baietel si tot mai putin bebelus. Dar pana va fi baietel cu totul, ramane puiul meu pufos cu miros de lapte, care roade si linge si suge tot ce-i pica in manute. Si care exploreaza lumea in premergator, imbracat in costumasele lui cu totul, care inca doarme cu mine si pe care inca il alaptez.
Il aveti aici pe Aris la 4 luni, asa, de dragul comparatiei. Pentru mine nu-i mare diferenta.
8 luni. Am pus mai jos doua poze din ziua in care l-am scos din maternitate. Imi parea asa de mare. Oh, Doamne, si azi il vad o mogaldeata in fotografiile de atunci, un pui de om, care chiar daca era cel mai pufosel dintre toti ceilalti nou-nascuti, tot teribil de mic si fragil ramane. Si uite cum a crescut in bebeluso-baietelul de astazi, dupa ce i-am dat bucuroasa tot timpul, dragostea si atentia de care a avut nevoie. Albert a inteles imediat ca trebuie sa-mi impart acum timpul intre ei si ca cel mic va primi initial mai mult. Numai dragostea n-am fost nevoita s-o injumatatesc, ca are avantajul de a fi nelimitata.
La multi ani, puiut! S-a mai dus o luna si pana implinesti un an, am sa ti le numar constiincioasa pe toate. Apoi am sa mai uit ca vezi tu, fratiorul tau mai mare e nascut pe 12 aprilie si crezi ca-i spunem „la multi ani” luna de luna? Nu prea, sa stii. Pai cum ar fi sa avem tort in fiecare luna, doua torturi chiar, unul pe 12, altul pe 17? A, da, voua v-ar placea, stiu. Cred ca si mie… Hmmm… hai ca ar fi o idee! 🙂