Vacanta de Craciun cu Omuletul teleghidat

Ruxandra Luca, Vacanta de iarna cu Omuletul teleghidat

De Craciun, mergem la munte. O saptamana intrega de relaxare, zapada si voie buna. In teorie. Ca in practica, Dumnezeu cu mila. Ne-am hotarat pe ultima suta de metri ca vom pleca. Imediat am si platit sejurul. Apoi m-a lovit: cu Aris dupa noi, vacanta nu are cum sa fie vacanta.

In ultima vreme, mi s-a parut mai teleghidat ca niciodata. Orice iesire inseamna ca voi alerga dupa el 90% din timp si voi sta stresata 100% din timp. Nu pot spune: merg cu Aris pana in mall sa imi caut niste pijamale dragute. Sau merg cu Aris la supermarket sa cumparam una, alta pentru casa. Nu, merg cu Aris oriunde sa fiu a lui toata si sa nu-mi intorc privirea nici macar o secunda, daca vreau sa fie bine.

Debordeaza de energie. Si de pofta de viata. E numai un zambet, vrea sa le faca pe toate si greu accepta ca nu poate. Asa as vrea sa inteleaga ca mama e si ea om: are nevoie sa manance, sa bea, sa mearga la toaleta, sa faca bai lungi si relaxante, sa mai stea cu ochii in telefon sau in televizor, sa… Deja ma intind, m-as multumi de-ar pricepe macar primele 3 puncte de pe lista.

Satula mai sunt de alergat dupa Aris! Recunosc, mi-a trecut prin cap sa plecam fara el in vacanta. Ca sa respir si eu sapte zile. Lasand la o parte evidentul, si anume faptul ca nici daca m-as da de trei ori peste cap n-as avea cu cine sa il las, pun pariu ca in primele ore departe de teleghidat, m-ar apuca un dor nebun de el. Acum mi-e greu sa-mi imaginez asta, dar asa ar fi sigur.

M., care alearga dupa Aris semnificativ mai putin decat mine, a tinut sa imi aminteasca faptul ca “e copilul nostru” si “Nu il putem lasa acasa, trebuie sa intelegi asta!”

Offf, murea daca ma mai lasa sa visez o vreme la cat de mult as fi dormit si cat de linistita as fi stat la masa in saptamana fara Aris.

“Nici sa vrem, n-avem cu cine sa il lasam! Dar nu vrem!” a continuat M.

“Eu vreau, eu vreau!!! i-am raspuns in mintea mea. In realitate, am tacut si am inceput sa imi  crosetez planul de supravietuire la munte. Ma gandeam cum vom merge la petrecerile de Ajun si de Craciun, pe rand: intai mananca unul si danseaza vreo 10 minute, cat celalalt sta dupa Aris, apoi invers. 2-3 imbucaturi, o inghititura de vin, o pirueta si inapoi la datorie.

Pe Albert l-am scos din start din discutie. El e atat de mare si atat de capabil sa se descurce singur, ca n-am niciun stres. Masa cu Albert e masa, somnul e somn, schiul e schi si petrecerea de Craciun e petrecere. Cu Aris pufos si teleghidat, in schimb, nu poti face mai nimic din toate astea.

Va spuneam ca planuiesc sa ne distram pe rand, daca distractie s-o numi asta. Vom manca, ne vom trage sufletul, vom face un masaj (eu) sau vom merge la schi (M.) tot pe rand. In schimb, ne vom bucura de cadourile de la Mosul impreuna. Tot impreuna ne vom entuziasma de fulgi, vom face un om de zapada, vom privi luminitele din brad si vom asculta colindatorii. Craciunul ne va gasi pe toti patru laolalta, cum sade bine oricarei familii.

Clar e mai usor sa supravietuiesti cu Aris acasa, unde ai totul la indemana, dar nici la munte nu-i imposibil. Poate nu va fi o vacanta prea relaxanta. Dar, asa cum spunea si M., fiecare moment de bucurie pura al astuia mic, oricat de scurt, ne va incarca bateriile pentru restul momentelor in care va fi argint viu. Si se va urca pe mese, isi va trage diverse lucruri in cap, va alerga de noi, se va da cu fundul de pamant, va… Mai bine nu ma mai gandesc. Aveam de gand sa inchei postarea intr-o nota pozitiva si mai sa nu-mi iasa.

Sarbatori linistite sa avem cu totii! Eu una am maaaaaare nevoie de asa ceva!Ruxandra Luca, Vacanta de iarna cu Omuletul teleghidat Ruxandra Luca, Vacanta de iarna cu Omuletul teleghidat

 

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.