S-a incheiat „saptamana altfel” la scoala lui Albert (ei au avut-o mai devreme decat scolile de stat), o saptamana plina de activitati interesante, prin care au invatat o sumedenie de lucruri noi si s-au distrat pe cinste.
Concluzia e clara: mi-as dori ca toata scoala sa fie altfel! Pentru ca, in saptamana aceasta, l-am vazut pe Albert mai vesel si mai linistit decat a fost vreodata de cand a inceput clasa I, mai dornic sa imi spuna cu lux de amanunte tot ce a invatat despre ingrijirea dintilor, roboti care prind viata odata conectati la computer, reguli de circulatie, siguranta navigarii pe internet si cate altele, pe care mi le insira cu un entuziasm extraordinar. Nici asa odihnit nu l-am mai vazut de mult (desi tot atatea ore a mers la scoala), plus cu atata pofta de joaca si de petrecut timp cu noi si cu fratiorul lui.
Doar n-are multe teme. Teoretic, daca nu se ridica de la masa si se concentreaza pe ce are de facut, in 30 de minute termina (mai ales ca intelege si retine totul din clasa). Practic, temele sunt zilnice si numai gandul ca trebuie sa le faca ii taie entuziasmul pentru alte activitati si pofta de joaca, in general. Uneori, il vad ca ar face orice, s-ar uita si pe pereti, numai sa mai amane lectiile. El, care in mod normal n-ar sta nicio secunda, ci ar trece la construit o masinarie sau un robot din piese Lego sau ar gasi vreo rama si i-ar crea un mini habitat (cum ii place lui sa spuna) intr-o galeata din curte, ori ar trage de taica-su sa joace fotbal sau de mine sa bagam un v-ati ascunselea, macar o runda, sau s-ar uita la desenele lui animate preferate, ori mi-ar desena, decupa si lipi ceva frumos. Dar nu face nimic din toate acestea, pentru ca stie ca e zi de scoala, ca e deja tarziu, ca lectiile il asteapta si ca joaca si tot restul lucrurilor care ii sunt dragi la varsta aceasta trec pe planul doi.
Eu nu-l oblig sa isi faca lectiile. Il indemn o data, de doua ori, ii explica de ce ar fi bine sa le termine (ca il vor ajuta sa sedimenteze lucrurile pe care le-a invatat in ziua respectiva) si ca, in caz contrar, e foarte posibil sa primeasca insuficient (asa functioneaza sistemul). Apoi ma opresc si el decide. Experienta mi-a aratat ca nu gresesc.
S-a dus de cateva ori cu temele nefacute. Pur si simplu nu a gasit niciun dram de vointa sa le termine, uneori nici sa se apuce de ele. Dupa primele doua dati cand s-a dus fara teme la scoala, a revenit abatut si mi-a spus ca el nu vrea sa o mai dezamageasca pe doamna. Banuiam doar ca asa se va intampla. Nu a primit pedepse, note mici, amenintari. A vazut doar ca ceilalti colegi isi facusera temele, ca doamna i-a apreciat, si-a dat seama ca ar fi putut si el sa le termine foarte usor si gata, de atunci s-a pus pe treaba. Cateodata si le face de la scoala, cand prinde cate o clipa libera, dar, cel mai des, tot pentru acasa ii raman. Il incurajez sa se descurce singur. As vrea sa ma cheme doar cand nu intelege ceva, sau la final, pentru verificare. Vad totusi ca ne prefera langa el, chiar daca vin cu Aris galagios si curios la pachet, tot mai bine cu mine acolo. La partea asta cu autonomia la lectii mai avem de lucru.
Se mai intampla sa isi uite cate o carte sau un caiet la scoala si astfel sa nu-si poata face exercitiile, sau sa fie atat de obosit incat sa adorma pe la 19 si sa nu se mai trezeasca pana dimineata, ori pur si simplu sa nu aiba chef si sa-i fie imposibil sa se concentreze. Il las. Nu trag de el, nu-i reprosez, nu il amenint ca ii interzic desenele animate sau ii confisc jucariile, ci il las sa-si bage caietele la loc in ghiozdan si sa se joace sau sa doarma. Stie ca facem o exceptie. Si doamna stie, tocmai de aceea nu sare cu insuficientul pe ei la orice tema nefacuta. Le mai explica de ce sunt temele acestea importante si le da incredere ca le pot rezolva rapid, dupa care se pot concentra pe joaca sau pe orice altceva le bucura sufletele de copii.
Asa ii spun si eu mereu. Ca temele sunt putine, usoare, ca exercitiile sunt amuzante, ca vai, ce dragut sunt ilustrate paginile din manual sau o, cat de bine este cand gasim raspunsul corect, toata lumea sare in sus de bucurie, inclusiv bebelusul. Apreciez ce frumos a scris, ce repede a calculat, cat de bine s-a descurcat. Incerc sa asociez temele cu ceva placut, pozitiv, cu bucuria de a invata lucruri noi sau de a aprofunda ceea ce stie deja.
In realitate, asa nu-mi plac lectiile! Nu le-am suportat nici cand eram eleva si simteam ca imi mananca din copilarie, nici astazi, cand simt ca ii mananca lui din copilarie. Dupa o saptamana ca cea altfel, imi dau seama ca am dreptate si da, scoala toata ar trebui sa fie altfel. Mi-as dori ca dupa cele 6-7 ore petrecute pe bancile scolii, la cei 6 anisori ai lui, sa vina acasa si sa fie pur si simplu copil. Dupa ora 16, sa existe doar joaca si relaxare in program. Si mi-as mai dori sa fie incurajati sa descopere prin filmuletele, activitatil practice, cursuri desfasurate in aer liber, mi-ar placea sa aiba mai des teme (daca tot exista) sub forma de proiecte (asa cum se intampla la engleza). Un lucru bun in scoala lor este sistemul de mici recompense, acordate saptamanal, pentru rezultate bune pe toate planurile (de la invatatura si pana la interactiunea cu ceilalti). Stickerele, gumele, albinutele, si alte astfel de nimicuri ii bucura tare si fac invatatul mai amuzant. Dar, oricat de frumos ar fi la ei la scoala, oricat de important ca sunt doar 16 in clasa, oricat de binevoitoare toate cadrele didactice, deschise spre nou si dornice sa faca lucrurile cat mai placute pentru astia mici, curricula trebuie respectata. E stufoasa tare si nu se va schimba de azi pe maine.
Deocamdata, Albert al meu e bine, ochii ii licaresc de dorinta de a cunoaste, e vesel, merge cu placere la scoala, ii e draga doamna si o simte aproape, nu vede in lectii un capat de tara. Vreau sa ramana asa! Am sa ma dau peste cap sa-l incurajez, sa-i pun zambetul la loc pe buze, sa-i mentin curiozitatea si bucuria de a acumula. Vreau sa faca lucruri mari in viata, dar si sa se bucure de ea in acelasi timp! Vreau sa-si traiasca frumos copilaria si fiecare etapa ce va urma.