Legea junglei


Am luat azi copiii de la scoala, respectiv gradi, dupa care am mers cu ei la supermarket, pentru o runda de cumparaturi pe repede inainte. Am pus noi in cos ce aveam de pus si ne-am indreptat spre casa de marcat, moment in care mi-am amintit ca n-am luat apa. Mai era o singura persoana in fata noastra, asa ca l-am rugat pe Albert sa stea la rand, cat timp eu si fratele lui am mers doi metri mai incolo, sa luam un bax cu apa. Nu cred ca a durat un minut totul. Intre timp, s-a asezat in spatele lui Albert o femeie la vreo 40 de ani, blonda, neinsotita, cu un cos plin.

Nu va suparati, i-am spus, atunci cand am ajuns la casa, imi dati voie sa trec? 

-Unde sa treceti? mi-a raspuns suparata, dupa ce m-a masurat din priviri.

-Langa baietelul meu, am lamurit-o, sa imi pot pune produsele pe banda. Persoana de dinainte abia ce terminase de platit si urmam noi. Femeia blonda nu s-a miscat, dar m-a privit iar lung si urat. Albert mi-a facut semn sa ma grabesc, casierita astepta sa ne lamurim.

-Eram la rand, am insistat. La care ea, sa vedeti logica lui peste prajit:

-Era COPILUL la rand, NU dumneavoastra! Cu accent pe “copilul” si pe “nu”.

-Pai si COPILUL credeti ca a venit singur la cumparaturi? 

Nu mi-a raspuns, ca de, era o intrebare retorica, dar nici nu s-a urnit.

-Fie, zic tot eu, constienta ca o puteam tine asa pana dimineata, treceti dumneavoastra inaintea mea si a copiilor. E ok. Desi nu era.

La care femeia, in timp ce băga în marșarier pe langa mine:

-Nu e fair play! Nu e, zau!

-Ce nu e corect? am intrebat-o pe romaneste.

Nu e fair play ce faceti! a insistat, dar totusi ne-a lasat sa trecem, pe mine, pe Aris si pe cos, cu o atitudine de cel-mai-destept-a-cedat.

Cum puneam la scanat doua paini, un detergent de rufe, un balsam si o crema de branza, ca atat aveam in amaratul ala de cos, plus baxul de apa, pe care nici nu a mai fost nevoie sa il scaneze, Albert m-a intrebat:

-De ce a reactionat asa doamna? Nu inteleg. Daca urmam eu nu se pune ca urmati si voi?

Presupun ca nu voia sa stea la rand, Albert. Nu-ti bate capul! in gandul meu, destul mi-l batusem eu. Eram atat de suparata, dar respiram cum stiam ca se face, sa depasim mai repede momentul si sa putem pleca.

Tot scanatul produselor noastre, indesatul in plase si platitul lor a durat un minunt, hai doua. Atat a avut femeia respectiva de asteptat dupa noi, dar nu s-a lasat pana nu si-a dat ochii peste cap, a comentat si a oftat de n ori.

Atata inversunare pentru ca o mama insotita de doi copii a apucat sa isi plateasca produsele inaintea ei. Si nu pentru ca mama respectiva a cerut vreo prioritate, ci pentru simplul motiv ca era cu adevarat randul ei. De parca ar fi fost legea junglei acolo, care pe care, cel mai puternic sa il calce in picioare pe cel mai slab.

Ce se intampla cu noi, pe bune? De unde ni se trage toata rautatea asta si lipsa de empatie, ce castigam daca uitam sa fim oameni? Cu totii avem probleme si mereu problemele noastre par mai mari decat ale celorlalti, dar daca le iei pe toate cate te apasa, le faci ghem si le arunci spre cei din jur, nu te eliberezi de povara, ba mai rau te incarci. Pe cand o frunte descretita si un suflet deschis te pot duce departe. Sa meditam nitel la asta, zic eu, eventual sa si punem in aplicare, data viitoare cand ne vine sa fim veninosi.

Articole pe aceeasi tema

5 Comments

  • Ramona
    27/09/2019 at 8:15 pm

    Am văzut multe faze de genul ,,căscat gura ,,prin magazin cel putin o oră, iar cand ajung la casă, chiar dacă sunt decât 1,2 persoane la coada urla sa mai deschida si alta casă…umilind si strigând diverse casierei…

    • Alina
      27/09/2019 at 8:44 pm

      Doar doua persoane*

  • Stefania
    27/09/2019 at 9:01 pm

    Citesc mereu cu drag povestile tale si da, si eu la randul meu sunt mama si patesc acelasi lucru over and over again. Parca atunci cand sunt cu caruciorul la coada oamenii nici nu ne vad, se uita in alte parti, doar doar nu o sa zic ceva sa ma lase in fata. Norocul meu ca beba mea e una rabdatoare. Da, traim in jungla si rareori mi se intampla sa ma lase cineva in fata, si, spre rusinea mea, parca nici nu ar fi dreptul meu, asa de rau ma feresc sa nu accept.
    Poate , intr-o zi, lucrurile or sa stea altfel. Pana atunci, un zambet intre mame cu carucioare sau copii de mana pe strada, face cat 1000 de cuvinte.

  • Florina
    02/10/2019 at 11:55 am

    Eu apreciez foarte mult ca ti-ai pastrat calmul si, desi sunt un om empatic, de data asta nu vreau sa ma pun in locul tau, intelegi tu de ce 🙂

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      02/10/2019 at 12:17 pm

      Da, Florina, nici eu nu ți-as dori sa fii 🙂

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.