Cum ne învățăm copiii să construiască încredere în ei și să reacționeze în fața agresorilor

Cum ne învățăm copiii să construiască încredere în ei și să reacționeze în fața agresorilor

Cred că unul dintre cele mai dureroase lucruri pentru mine, ca părinte, este să îmi văd copilul venind acasă umilit, lovit, cu capul plecat și cu suflețelul frânt. Îi simt durerea înzecit și nu-mi doresc decât să o iau asupra mea, astfel încât să îi fie lui bine. Situații de acest gen pot apărea încă de la vârste fragede. Îi creștem înconjurați de tot ce e mai frumos și mai bun și, când sunt pentru prima dată respinși de un alt copil, spre care se îndreaptă cu iubire, sau chiar loviți, au un șoc. Ne privesc uimiți și cu ochii în lacrimi. Cum reacționăm în astfel de situații și, mai ales, ce ne învățăm copiii să facă?

Este unul dintre subiectele pe care le-am dezbătut într-o discuție recentă cu Urania Cremene, mamă și cunoscut expert în parenting, care ne explică cum câțiva pași simpli pot aduce schimbări importante pentru copiii noștri și pentru noi.

Să explicăm mereu contextele în care au loc scenele la care copiii asistă

În momentul în care un copil are un comportament neadecvat, vina este pusă pe umerii părinților: „Din cauza voastră copiii se comportă așa! Dacă ei lovesc, sigur sunt loviți. Dacă ei vorbesc urât, sigur li se vorbește urât.”  Însă realitatea este alta, explică Urania, care consideră că „prea multă vinovăție este așezată pe umerii părinților”.

Copiii sunt cu adevărat oglinda noastră, dar nu doar a părinților, ci a societății, per ansamblu, și a mediului în care trăiesc. Ei absorb întreaga energie în care trăiesc. Asistă zilnic la tot felul de scene, văd multă agresivitate în jurul lor și poate prea puțină grijă, puțină empatie. Iar problema este că NU le explicăm contextele în care au loc respectivele scene.

Spre exemplu, dimineața, în drum spre școală, suntem toți în mașină și copiii văd cum doi șoferi se înjură. In momentul respectiv, ei au nevoie să înțeleagă motivul pentru care oamenii aceia reacționează așa.

Nu trecem mai departe, nu ne comportăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ci le spunem ce se ascunde în spatele acestor reacții mai agresive. Poate unul dintre șoferi s-a speriat și a reacționat din frică, poate a avut o discuție mai aprinsă cu cineva sau are o zi mai grea. Doar că, oricare ar fi motivul din spate, felul în care alegem să reacționăm e la noi. La fiecare dintre noi.

Deci ar fi valoros să le arătăm copiilor cum să răspundă manierat, chiar dacă sunt furioși, sau să caute o soluție, mai degrabă decât să dea vina pe celălalt. Sau, pur și simplu, dacă nu e nimic grav la mijloc, să zâmbească și să meargă mai departe. Pentru că furia, agresivitatea, ne fac rău nouă, pe interior, și pot duce la conflicte și mai mari, mai greu de gestionat.

Copiii au nevoie să le explicăm asta, în așa fel încât să înțeleagă cum ar putea reacționa diferit, într-o situație similară și să înțeleagă că felul în care aleg să reacționeze este în controlul lor, chiar dacă s-au speriat sau cineva a fost nepoliticos cu ei. Este important să le vorbim deschis despre emoțiile ”negative”, fără să le punem la colț, pentru ca ei să le accepte și să știe cum să le gestioneze corect, mai încolo.

Să fim mai transparenți și să vorbim despre emoțiile noastre

Suntem obișnuiți să ne ascundem emoțiile de copii. Dacă avem o stare proastă, iar ei vin și ne întreabă direct ce se întâmplă cu noi, îi asigurăm că suntem doar obosiți. Însă, acest lucru nu face decât să îi debusoleze pe copii și să creeze așteptări nerealiste de la propria persoană. Dacă noi părem mereu ”bine”, mereu stăpâni pe situație, ce înțeleg copiii este că nu e în regulă să avem zile mai puțin bune, sentimente de tristețe sau furie sau chiar neputințe. Iar asta îi face să se simtă rușinați sau dezamăgiți atunci când au astfel de trăiri și nu știu cum să le gestioneze corect.

Contează să fim mai deschiși cu copiii noștri, mai transparenți: „Da, am avut o zi grea, iată ce mi s-a întâmplat și iată cum m-am simțit. Dar iată și ce fac pentru a depăși momentul: alerg puțin, fac o baie fierbinte, te țin în brațe”. Astfel, ne ajutăm copiii să devină, în timp, mult mai stăpâni pe propriile emoții, să vorbească despre ele, să înțeleagă ce simt. Să accepte că da, suntem oameni, avem tot felul de sentimente, dar e la noi să le controlăm pe ele, nu să le lăsăm să ne domine.

Este un pas extrem de important, pentru că așa își construiesc încrederea în propria persoană, trec mai ușor peste momentele mai grele și sunt mai conștienți că orice s-ar întâmpla, sunt destul de puternici să treacă peste, cu fruntea sus, chiar dacă cu genunchii juliți sau sufletul rănit.

Faptul că am fost mereu deschisă cu copiii mei și le-am spus și când mi-a fost bine, și când nu, i-a ajutat și pe ei să vorbească despre stările lor, dar și să le accepte pe ale mele. Mai ales Albert, la cei 12 ani ai lui, îmi spune lucruri de genul: „Mama, înțeleg că ești obosită și nu ai chef să vorbim acum, te las 10 minute să te odihnești.” Sau: ” Mama, simt că nu pot să am discuția asta cu tine acum, pentru că m-ar întrista prea tare.” Fix așa. Ne ascultăm unul pe celălalt, încercăm să ne înțelegem și să ne sprijinim între noi. Știu că teoretic asta este treaba mea de mamă, să îi sprijin pe ei, dar nu vă pot spune de câte ori mi-au dat ei putere să merg înainte, cu mânuțele, pupicii și îmbrățișarile lor pufoase.

Bullying-ul și lipsa de încredere în noi și în ceilalți

La baza fenomenului numit bullying se află lipsa cronică a acestui popor de încredere în sine, explică Urania Cremene.

Oamenii care au încredere în ei, în valoarea lor ca oameni, nu simt nevoia să îi pună pe ceilalți jos, ci știu că numai împreună putem construi ceva durabil, deci îi vor trage pe ceilalți în sus, sprijinindu-i.

Toată această cultură este primită de copil, sunt exemplele pe care le vede zilnic, sunt lucrurile despre care vorbim în familie, este felul în care îl educăm. Iar prin unele lucruri pe care le facem în relația cu copilul, nu îi construim încrederea în ceilalți și nici în propria persoană.

Dacă un copil este comparat în permanență cu un al copil, de exemplu, încrederea în sine scade și, din durere, este posibil să se ajungă la bullying. Pentru că gelozia doare, mă face să mă simt mai puțin iubit, mai puțin bun, mai puțin valoros, deci să caut să îmi fac dreptate în singurul mod pe care îl cunosc, prin agresivitate.  Și aici apare acea frică despre care am vorbit la început, frica de a fi dat la o parte.

Să ne învățăm copiii cum să obțină frumos lucrurile pe care și le doresc, în loc să îi îndepărtăm de ele

În momentul în care copilul se îndreaptă spre o jucărie pe care și-o dorește, în parc, îi spunem: „Nu e a ta, e a copilului, nu pune mâna pe ea!”

Dar dacă, în schimb, ne-am învăța copilul să o ceară? De ce să îl îndepărtăm mereu de lucruri pe care și le dorește, în loc să îl învățăm cum să le obțină frumos, elegant. Poate spune foarte simplu: „Îmi doresc jucăria ta. Pot, te rog, să o primesc?”

Se poate lovi de un refuz și atunci tot spre noi vine:

-Mama, de ce nu îmi dă jucăria? Eu i-aș fi dat-o!

Iar noi îi răspundem:

-Este alegerea lui. Poți încerca să îi oferi o jucărie la schimb. Dar dacă tot nu ți-o va da, este alegerea lui. Noi nu smulgem jucăria.

Să le predăm copiilor abilități sociale, în loc să îi îndepărtăm mereu de conflicte

Sunt pași teoretic simpli, pe care îi putem preda copiilor noștri pentru a învăța abilități sociale. Din păcate, noi nu predăm abilități sociale. Doar îi îndepărtăm de conflicte, ceea ce nu ajută!

Să ne gândim la o situație des întâlnită în școlile de la noi. Când apare un „copil problemă” într-o clasă, reacția părinților este să îl îndepărteze. Coalizează și cer excluderea lui. Rezultatul? Vine alt „copil problemă” în loc, întotdeauna va fi altul, pentru că așa este construită lumea. Ideea nu este cum să îi îndepărtăm pe acești copii, ci cum să îi integrăm, cum să le arătăm că se poate și altfel, că se poate și fără violență.

Copiii care sunt cel mai greu de iubit au nevoie, de fapt, de cea mai multă iubire. Integrându-i pe ei, ceilalți copii învață cum să negocieze o stare de bine, cum să pună limite, cum să spună:

„Nu îmi place ce mi-ai zis acum, nu este amuzant. Te rog să te oprești! Dacă nu te oprești, eu aleg să plec de lângă tine, nu îmi place să mi se vorbească așa.” 

În momentul în care ne învățăm copiii să spună treaba asta este wow!, explică Urania Cremene. Nu mai simt că sunt ei cei excluși. Dimpotrivă, sunt cei care au ales, din demnitate și din încredere în ei, să plece de lângă cel care se comportă urât. Pe termen lung, asta înseamnă demnitatea de a-ți ocupa spațiul și de a spune: „până aici!”. Până aici cu șefi autoritari, până aici cu relații toxice.

Cum ne învățăm copiii să construiască încredere în ei și să reacționeze în fața agresorilor

Webinarii gratuite pentru părinți

Am discutat mai bine de o oră cu Urania Cremene și nu știu când a trecut timpul, pentru că întrebările curg la fel de firesc precum vin și răspunsurile ei. Pe Urania o puteți găsiți și voi online, pe uraniacremene.ro, pe Facebook și pe Instagram. Iar de un an încoace, de când cu pandemia, organizează webinarii gratuite, alături de echipa All About Parenting. . Primul webinar, îmi povestea Urania, trebuia să dureze 2 ore, dar s-a întins la 3 și au participat la el peste 3500 de părinți români, din toate colțurile lumii. Cu alte cuvinte, indiferent de țara, cultura în care trăiesc sau de nivelul de trai, provocările părinților sunt aceleași peste tot.

Cum ne învățăm copiii să construiască încredere în ei și să reacționeze în fața agresorilorAm vorbit cu Urania și despre campania lansată alături de echipa ei: „Educă azi, ca să nu vindeci mâine”, care îi ajută pe părinți să devină cei mai buni părinți care pot fi pentru copiii lor. Peste 400 de seminarii online gratuite au fost organizate deja în cadrul acestei campanii, din martie 2020 și până acum, la care au participat peste 350 000 de părinți români din întreaga lume.

Cred că este util să știți și despre programul All About Parenting, care unește sute de cărți de parenting și  zeci de articole, cursuri și seminarii despre relația dintre părinți și copii. Este gândit pentru o perioadă de 10 luni, că na, schimbările importante nu vin peste noapte. 1 video pe zi, un sfert de oră zilnic, la finalul programului ești alt părinte, îmi explica Urania: ferm și cald în același timp. Exemplele sunt adaptate pe etape de vârstă, iar părinții pot adresa întrebări pe parcursul celor 10 luni de program, ceea ce e ca și cum ai avea propria echipă de consilieri alături de tine.

Niciodată nu este prea târziu să schimbăm ceva și să învățăm cum să devenim părinți mai buni pentru copiii noștri, așa că eu profit de orice ocazie să scriu astfel de articole, pe care tare mă bucur că vă luați din timpul vostru să le citiți. Să vă fie de folos!

Un comentariu pe “Cum ne învățăm copiii să construiască încredere în ei și să reacționeze în fața agresorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.