Importanța faptelor bune se învață din copilărie. Cu valorile plecăm de la părinții noștri (p)

Mă întorc cu gândul în copilărie, aveam în jur de 10 ani, iar fratele meu 7. Era iarnă, se apropia Crăciunul. Și a aflat mama de la o prietenă, profesoară de chimie la o școală de lângă Bacău, despre o familie de oameni simpli, cu doi copii tare buni la învățătură, pentru care aveau să treacă iar Sărbătorile fără brad împodobit.

Pe mama a impresionat-o povestea și i-a povestit tatei totul. Mi-i și amintesc pe amândoi, la masa din bucătărie, discutând. S-au pus de acord repede, apoi ne-au chemat și pe noi:

-Copii, am auzit de o familie, au și ei un băiat si o fată cam de seama voastră. Și-am vrea să le facem o bucurie. Nu au brad de Crăciun și am merge la ei sâmbăta viitoare să le ducem unul. Poate vă uitați puțin și la decorațiunile noastre, vedeți ce-am putea dărui de acolo.

Ne-am bucurat când am auzit. Chiar ne-am bucurat, și eu, și fratele meu. Am ales câteva dintre globurile noastre colorate. Am cumpărat și un brad frumos, beteală, câteva fructe, dulciuri, haine pentru cei doi copii, mici chestii pentru părinții lor. Țin minte și acum pungile roșii, mirosul de portocale, mirosul de brad.

Am mers la familia aceea în sâmbăta stabilită. Ne-au primit cu brațele deschise. Tata a montat bradul în suport, împreună cu celălalt tată, după care am trecut la împodobit. Și copiii, și mamele, puțin au împodobit și tații, deși țin minte că nu prea se pricepeau. Ei mai mult făceau glume la care râdeam cu toții. Apoi a adus tata pungile cu cadouri de la mașină și iar s-a lăsat cu bucurie. Parcă am cântat și colinde, Moș Crăciun cu plete dalbe trebuie să fi cântat eu și fratele meu, pe ăsta îl știam cel mai bine.

Mă mir cum la aproape trei decenii de la întâmplarea de mai sus, am atâtea detalii încă proaspete în minte. Culori, mirosuri, vag și fețe. Dar mai ales zambete. Până azi am rămas cu bucuria asta de a dărui, pentru că lecțiile predate simplu, frumos și la timpul lor ne însoțesc mereu.

A contat ce mi-au spus părinții mei să fac, dar vedeți, mai mult cred că a contat ce i-am văzut pe ei făcând. Și ce ne-au încurajat pe mine și pe fratele meu să facem.

Episoade ca cel de care v-am povestit au fost atâtea. Mama și tata au știut că e nevoie de răbdare multă și de timp, ah cât timp, o copilărie întreagă, ca să poată sădi în noi valorile pe care puneau preț.

Cu valorile astea am plecat la facultate. Apoi le-am luat cu mine la primul job, când mi-am întemeiat o familie și când, mai apoi, am devenit mamă și a trebuit să le dau mai departe, către copiii mei. Le-am adăugat și valori noi, lucruri pe care le-am înțeles singură, după ce viața mi-a oferit mâini întinse, dar mi-a dat și șuturi in fund, după ce am avut parte de bătăi pe umăr, dar și de palme peste față.

Sigur că la vârste mici, copiii pot învăța despre importanța faptelor bune prin joacă. Adică prin lucruri simple și pe înțelesul lor. Pot pregăti o surpriză dulce pentru bunica, pot consola prietenul care s-a julit la genunchi în timp ce țopăiau împreună sau pot fi cei care pun zilnic apă și boabe cățelului.