Sa dăm din gură mai puțin și să fim acolo pentru copiii noștri mai mult


Scurta noastră vacanță cu copiii s-a terminat miercuri seara. Aveam avion spre București la ora 19. Trecem prin interminabilele cozi din aeroport și reușim sa ne ocupam locurile in avion. Toți 4, unul după altul: Aris la geam, apoi eu, Albert, după care tatăl lor. Așteptăm răbdători sa pornească, numai ca așteptam degeaba. Și noi și ceilalți pasageri, deloc putini la număr. In curând, încep sa curgă apele de pe noi, mai ales ca nici aer conditionat nu aveam si erau vreo 30 de grade afara.
.
Se aude o voce răgușită, din spate:
-La dracu’, m-am saturat! Pornim, ce naiba?
Niciun răspuns.
-Măi, ce-i rahatul ăsta, crăpăm de cald, pornim odată?
.
Întorc privirea si văd ca vocea era a unei femei rotunjoare, la vreo 40 de ani, cu par scurt, negru și făcut permanent, asezata la doua randuri de noi. Era transpirată toată, roșie și agitata rău. In dreapta ei, se zarea varful capului unui copilas mai mare, apoi al unui copilas mai mic, ambii cu parul vâlvoi.
.
Avem copii, la dracu’, o aud din nou. Faceți ceva, avem copii aici, nu mai rezista!!! Si odata pornita placa, continuă sa o zbiere pe repeat.
.
O doamnă din spatele meu o roagă sa se linisteasca, dar este imediat pusă la punct de femeia nervoasa. Intervine si una dintre insotitoarele de bord, apoi colegul ei, tot fara succes.
.
-Mama… auzim o voce stinsă lângă femeie, la vreo zece minute de cand si-a inceput numarul. Mama, pot să… Era unul dintre copiii ei, cred ca un baietel. De vazut nu i-am vazut pe cei mici sa se miste tot drumul, iar cuvintele astea rostite cu jumatate de glas au fost singurele iesite din gurita lor. Raspunsul femeii a venit ca un fulger:
.
-Taci dracu’ din gura, ca m-am enervat rău! Taceti amandoi si stati acolo! Fix asa, ca un duș rece. Ba nu, ca o palmă peste față. Apoi, din nou, către stewardesă: Mai, maaaai, avem copii aici, faceți ceva! Si placa pe repeat, ca mai devreme.
.
Pfff, cum sa o iei, cum sa reacționezi? Sa le pui dopuri in urechi copiilor tai, sa le pui alor ei, sa mergi sa ii iei in brațe și sa ii salvezi de acolo, de lângă femeia care pretindea ca se zbate pentru ei, dar care nu i-a băgat in seama decât 2 secunde, cât sa le zbiere sa stea liniștiti. Nervoși eram cu toții, ce-ar fi fost sa ne punem pe injurat, eventual si pe luat la pumni personalul de bord? La cum se manifesta femeia de care va spun, departe nu era de treaba asta.
.
Ma rog, după mult așteptat, transpirat și exagerat de mult urlat și dracuit, pornește avionul. Pasagera revoltata tace instantaneu, se așterne liniștea și ne bucurăm cu toții de ea. Și de aerul condiționat.
.
Jumătate din energia pe care o investise in urlat de ar fi transformat-o in atenție acordată copiilor ei, de o mie de ori mai bine le-ar fi fost și mai multe ar fi avut de învățat din toată experiența. Mai bine ne-ar fi fost și noua, celorlalti pasageri, obligați sa asistam la spectacol, cu astia mici ai noștri cu tot.
.
In timpul zborului, m-am tot gândit ca așa se întâmpla și in viața de zi cu zi, ne batem cu pumnii in piept ca facem si dregem pentru copiii noștri, iar sub umbrela asta a părintelui justițiar, suntem cel mai prost exemplu pentru ei. Vedem paiul din ochii altuia, dar nu vedem bârna din ochiul nostru. Nu lumea este importantă, noi, părinții, contam cel mai mult. Copiii sunt oglinda noastră, cum ii creștem și ii formam, așa ii avem. Și degeaba facem ordine in jur, când ar trebui in primul rând sa facem ordine in ceea ce suntem noi și dam mai departe către ei.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.