De când suntem in Egipt, am încercat tot felul de experiențe noi. Aici, de exemplu, suntem în primul nostru safari prin deșert, făcut pe 4 iauarie, chiar de ziua mea. Băieții s-au putut bucura de tot tacâmul, de la plimbarea cu cămilele pana la cea cu ATV-urile și boogie-urile. Eu am stat mai cumințică, din motive de Frățioară in burtică și m-am rezumat, așa cum fac întotdeauna, la lucruri pe care le știu sigure și pentru care am acordul medicului.
.
O doamnă româncă, întâlnită aici, mi-a spus, totuși, ca sunt prea activă pentru o femeie care se apropie de luna a șasea de sarcină și ca, in opinia ei, nu ma gândesc suficient la bebelusul din burta. Mi-a recomandat, chiar, să nu ma mai mișc atât de repede pe lângă copiii mei, mai degrabă sa merg ușor, ca e mai sigur. A simțit sa sublinieze și ca inconstienta mea m-ar putea costa sarcina, adică ce-as face dacă s-ar desprinde de acolo copilul, pentru ca a mai văzut ea cazuri de genul și ca nu e de glumit cu lucrurile astea. Fix așa. De parca bebelusul n-ar pluti oricum prin burtica, ci ar sta prins de un fir de ața gata sa se rupă la cel mai mic efort al mamei.
.
Am rămas mega calma, la fel și M, care a asistat la toată discuția, in vreme ce copiii se jucau puțin mai încolo. Am zâmbit, am asigurat-o pe doamna ca sunt bine, sănătoasă și perfect conștientă de tot ce fac și apoi ne-am continuat ziua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu e prima data când ma lovesc de altfel de comentarii, știu ca nu trebuie sa le pun la suflet, oamenii vorbesc și ei sa se afle in treaba sau poate au intenții bune, dar nu reușesc eu sa le înțeleg pe deplin.
.
Ideea este ca a doua zi, când îmi era lumea mai draga, am început sa mă gândesc la vorbele femeii respective. Din senin, asa. Si-am început să mă frământ că dacă totuși greșesc, dacă fac prea multe și prea solicitante pentru o femeie însărcinată, dacă îmi pun puiul in pericol, dacă sunt inconștientă să merg prin vacanțe, în loc să stau acasă, în pat. Am observat ca încep sa-mi tremure mâinile si sa-mi bată tare inima, aveam o stare de neliniște pe care nu o puteam controla.
.
-Ești bine? m-a întrebat M.
.
I-am spus ca da, am încercat și sa zâmbesc, dar am simțit ca mi se umezesc ochii. Doamne, plângeam, ce se întâmpla cu mine? Mi-am ascuns fața la pieptul lui, sa nu ma vada copiii și i-am spus ca sunt îngrijorată tare în legătură cu Frățioara și că nu ma pot linsiti. M-a asigurat ca totul este și va fi în regulă. Pe parcursul zilei, am avut mai multe momente dintr-astea dificile: când reușeam să uit și mă bucuram de ceea ce trăiam, când ma frământam iar. Am stat mai mult locului, am respirat adânc, am mâncat și m-am hidratat bine, ca să compensez, parcă, niște greșeli pe care simțeam că le făcusem.
.
Mi se părea incredibil cât mă afectaseră niște simple vorbe, un dat cu părerea și atât. Deși sunt conștientă că nu as face vreodată ceva care să imi pună in pericol copilul și deși sarcina normala nu e o boala și nu condamna femeia la stat in pat, tot m-am simțit vinovata. Bine că M a știut sa ma sprijine așa cum am avut nevoie, iar după ce au ieșit stările emoționale din scena și a intervenit rațiunea, am reușit să trec cu totul peste moment. Oricum, ușor nu mi-a fost si toată supărarea m-a costat ore bune în care m-aș fi putut bucura de vacanță, în loc să îmi fac gânduri negre.
.
Dar ma tot gândeam, cât contează ce vorbe aruncam unei gravide și cât de mult pot ele sa o afecteze. Ce bine ar fi sa le cântărim cu atenție, înainte sa i le adresam. Pentru noi sunt simple vorbe, pentru o viitoare mamica, și așa sensibilă de la hormoni și plină de emotii și de griji, pot deveni un capăt de țara. Mai ales femeile mame sunt sigura ca pot înțelege asta și pot fi mai empatice cu gravidutele. Deși, de multe ori am observat ca nu este cazul. Din păcate… Poate, totuși, mai deschidem puțin ochii și schimbăm niște lucruri.
.
Aici eu si M. al meu, tată bun de Albert, Aris și de Frățioară
Și-aici toți 5, gata să înfruntăm deșertul egiptean :))
Te inteleg. Si eu sunt gravida. In urma cu o luna un simplu mail, fara continut urat, dar venit de la o persoana total nepotrivita cu care eram certata de mult timp, mi-a cauzat o stare atat de oribila incat am somatizat si mi-a mai aparut un hematom in sarcina. Fix in ziua aia. Seara am avut sangerare, a doua zi am fost la control desi fusesem cu 2 zile in urma si s-a vazut hematomul.
Problema nu este doar starea de spirit stricata, ci fp ca poate cauza probleme copilului….
Ah, ce rău îmi pare ca ai trecut prin asta! Sa fiți bine, și tu și puiul, sănătate și oameni frumoși in jur!
In primul rand, la multi ani, Ruxandra, adica LA MULTI ANI, dragă Capricorn de ianuarie ce esti (si eu sunt tot de ianuarie).
Doi: of, vreau sa ma crezi pe cuvant ca eu nici macar nu recomand femeilor insarcinate sau lehuzelor sau chiar celor ce au bebelusi pana la 1 an sa stea prea mult pe retelele sociale. Da, stiu, nu putem sa ne bagam capul in nisip, dar tu stii mai bine ca o bloggerita, de exemplu, poate avea cele mai bune intentii cand scrie un articol, dar la articolul ei sa existe comentarii atat de rautacioase sau altele mai subtile asa, si mai perfide ca alea pe fata, că intra biata gravida in depresie prenatala. Si nu e de gluma. Tu esti persoana publica, obisnuita oarecum cu atentia, cu multe camere, cu anumite aspecte sa fie publice si, chiar daca esti mai călită decat restul femeilor, sarcina este intr-adevar o perioada sensibila.
Nu stiu ce sa-ti spun decat ca sper sa nu mai dai peste oameneni atat de „binevoitori” si omniscienti. Nu e ok sa judecam pe nimeni mai ales ca nu cunoastem organismul, psihicul, mintea sau sufletul omului. Of, si mai conteaza si tonul, intonatia, mama, mama, Ruxandra, ia-ti pauze lungi si priveste natura sau priveste-i pe baietii tai, puritatea lor te va scoate imediat din starile proaste 🙂
P.s.: daca-mi permiti: mergi si pe Biserica atunci cand simti si ai timp, vorbeste si cu un preot, o sa-ti faca bine, tare bine, si tie si bebelușei, wow acum realizez ca-i fetita, super! 🙂
Te imbratisez, la mulți ani!❤️
E Fratioara, adică fratior și surioara, cu precădere surioara, dar pana nu văd, nu cred! 😄
Îți mulțumesc pentru gândurile frumoase, ca întotdeauna!
La mulţi ani, Ruxandra! Să aveţi un an minunat, să fiţi sănătoşi şi să vă bucuraţi din plin de Frăţioară şi de familia voastră frumoasă!
Cred că multă lume nu realizează cât este de important modul în care i te adresezi unei graviduţe şi ce lucruri îi spui. Probabil că doamna respectivă cunoscuse vreun caz şi s-a simţit datoare să te prevină în vreun fel. Dar ce te faci atunci când ai parte de un tratament chiar brutal, să zic aşa, din partea medicului care îţi supraveghează sarcina??? Încerc să povestesc pe scurt ce mi s+a întâmplat mie in 2017. Nu vreau sa te sperii, iar ceea ce vreau sa-ţi povestesc nu are legătură în niciun fel cu tine şi cu sarcina ta, ci este doar situaţia prin care am trecut eu, din cauza căreia am suferit şi încă sufăr foarte mult şi aş vrea din suflet să atrag atenţia graviduţelor că dacă li se întâmplă ceva de genul sau dacă au un feeling că medicul respectiv nu este ceea ce au ele nevoie, atunci este cazul să îl schimbe şi gata. Deci, în 2017, pe 22 mai, aflam cu bucurie, teama şi îndoială că eram însarcinată. Aveam 38 de ani. Povestea e luuuungă şi începe cu mult în urmă. De ani de zile îmi doream bebe dar tot ani de zile ne-am ferit să rămânem însărcinaţi pentru că inclusiv geneticieni ne-au spus că nu este cazul să avem copil pentru că sunt şanse de 80-90% să mostenească un sindrom care îl afectează grav pe soţul meu. Aşa că ani de zile mi-am înghiţit amarul şi am încercat să mă împac cu gândul că nu vom avea niciodată copil…dar sperând mereu că se va întâmpla o minune, nu ştiu cum, şi vom avea copilaş. Deci, în 2017, eu însărcinată. Stabilim să păstrăm sarcina şi să facem test genetic să veem dacă bebe a moştenit sau nu, apoi să luăm o decizie informată. Mă dusesem la control pentru fibroame uterine când am descoperit sarcina. Nu era medicul meu. Am văzut-o la TV, am auzit că e bună pentru tratarea fibroamelor şi am decis să merg la control, crezând că mă simt rău de la fibroame. Mi+au dat lacrimile când am văzut bobul de fasolică. Am mers mai departe cu sarcina. Eram într-o stare de fericire de nedescris. Aş fi îmbrăţişat toată lumea care-mi ieşea în cale. Am făcut cu conştinciozitate toate analizele la care m-a trimis. La început de iulie, în săptămâna 13 către 14 parcă, merg şi fac morfologia de Trim 1. La Eco toate sunt bune, normal dezvoltate şi la locul lor. Analiza genetică de sânge iese impecabil. Deci totul perfect. Rămăsesem la doctoriţa care a constatat sarcina să mi-o şi supravegheze, că am zis că na, tre’ să fie la fel de bună ca oricare alt medic. De ce nu m-oi fi întors la doctoriţa mea, pe care o cunoşteam de ani de zile, nu îmi explic nici acum :(( Deci, la început de iulie 2017 totul era perfect, aşa că, după cum mi-a spus doctoriţa, dacă medicul la care m-a trimis pentru morfologie îmi spune că totul e bine, atunci ne vedem la următorul control pe 27 iulie. Aşa că, nefiind probleme, m-am prezentat la controlul lunar pe 27 iulie. Eu, ce să zic, în aceeaşi stare de beatitudine, nu îmi imaginam ce mă aşteaptă. Mă prezint la doamna doctor cu rezultatele de la morfologie, se uită pe ele, şi începe direct, fără vreo reţinere şi fără să ţină cont, medic fiind, de starea mea sensibilă, să ţipe la mine că sunt inconştientă, că de ce nu am sunat imediat la cabinet ca să o anunţ că am suspiciune de nu stiu ce sindrom (unul dintre cele care se depistează la Morfologia de trim 1) că trebuia să o anunţ imediat, că ce e în capul nostru de inconştiente etc etc. Nu pot să descriu în cuvinte cum s-a comportat pe tot parcursul concultaţiei şi cât am putut să plâng, în condiţiile în care nu era în niciun caz vorba de nicio suspiciune, ci doar de riscul statistic, acela care este oricum menţionat în toate rapoartele atunci când este vorba de graviduţe trecute de 35 de ani. Am sunat din nou medicul care îmi interpretase rezultatele la Morfologie, ca să mă asigur că totul este bine şi mi-a confirmat că nici nu se pune problema, că totul decurge excelent şi că parametri sunt absolut normali. Din cauza crizei nervoase făcute de doctoriţă pe 27 iulie, atunci când mi-a făcut ecografia de control, evident că nu a mai fost atentă la ce măsura acolo, iar eu mă ţineam să nu plâng şi tot ţipa la mine să nu mă mişc. M+a tratat de parcă eram ultima proastă şi inconştientă, căreia nu-i pasă de copil. În zilele care au urmat am fost efectiv şocată. Nu-mi venea să cred că a putut avea o astfel de reacţie şi, cu atât mai mult, nefondată. Citise/interpretase efectiv gresit rezultatul şi, mai mult, chiar şi dacă ar fi fost probleme, nimic nu-i dădea dreptul să aibă comportamentul acela isteric. A încercat cu greu să îmi revin din starea aceea oribilă pe care mi-a dat-o şi să revin la cea de fericire dinnainte. Doar că, în puţin peste o săptămână, pe 8 august 2017, m-am trezit dimineaţa cu o uşoară scurgere rozalie. Mi-am zis că nu e panică, pentru că nu e sânge. I-am trimis doctoriţei mesaj pe la 7.00 dimineata, în ideea că ar trebui să o anunţ dar totuşi să nu o dernajez, că îmi spusese să nu oderanjez pentru toate nimicurile (de parcă eu ştiam să fac diferenţa între nimicuri şi ceva grav). Mi-a răspuns pe la 10.00 că e în concediu şi să mă duc la un control fie la Sanador, fie îmi recomandă o colegă. Mi-am păstrat calmul, am făcut programare pentru aceeaşi zi la ora 12.00 la doctoriţa recomandată, am mâncat ceva, am stat în pat, mi-am zis că nu e sânge, deci să nu mă panichez. Am ajuns la control şi… am vazut-o pe doctoriţă cum se albeşte la faţă şi cu ochii aproape în lacrimi, îmi spune că pierd sarcina şi că nu este nicio şansă să o salvăm. În momentul acela mi s-a năruit întreaga lume. Ştiam că am sarcina cu risc din cauza fibroamelor. În cap mi s+a derulat tot filmul de pe 27 iulie, când în loc de istericale şi criză nervoasă, cea care imi monitoriza sarcina ar fi trebuit să verifice minuţios tot, inclusiv fibroamele, colul etc. Eu nu faceam efort, pentru că ştiam că nu e cazul, cel mult ne plimbam puţin. Mergeam încă la birou, că na, nu mi se recomandase să stau acasa, intram cu bucurie în luna 5 şi, cum spui şi tu, sarcina nu e boală, iar eu la muncă nu căram pietre de moară, ci făceam doar activitate de birou. M-a întrebat dacă am avut contact sexual şi chiar nu avusesem, m-a întrebat dacă am avut contracţii şi n-am ştiut dacă am avut, pentru că eu, de la momentul crizei de pe 27 iulie, chiar dacă simţeam că mi se încordează abdomenul puţin în partea inferioară, nu ştiam că acelea ar putea fi contracţii, nu mă învăţase nimeni ce ar trebui să simt la contracţii, iar dacă nu m-a durut niciodată, nu le-am asociat cu ceva rău. Cert este că am înţeles din explicaţiile ei că ar fi fost contracţii şi că din cauza asta s-a făcut presiune pe col, care s-a deschis, şi bebelina mea, cu tot cu balonaş, se desprinsese şi plecase spre ieşire, fără vreo posibilitate de salvare. Au urmat 24 de ore de coşmar, la Filantropia, unde am fost nevoită să nasc o fetiţă superbă, care a trăit în interior până în momentul în care s-au rupt membranele, la doar vreo 2 sau 3 ore de când îmi constatase pierderea inevitabilă a sarcinii. Am refuzat sau, mai bine zis, corpul şi mintea mea au refuzat să o lase să iasă afară timp de încă 24 de ore, pentru că eu ştiam că în mine era un copilaş care mai avea atâta timp de stat şi de crescut în burtică, o copilaşă frumoasă foc (pentru că am vrut să o văd şi chiar era superbă) căreia i-a fost întrerupt cursul vieţii doar pentru că un medic nu a fost în stare să interpreteze cum trebuie un rezultat al analizelor şi nu s-a putut abţine de la o criză nervoasă. De fiecare dată simt un cutit în stomac atunci când mă gâdesc la faptul că ar fi trebuit să schimb medicul, mai ales că soţul meu îmi spusese că nu o place deloc şi că ar fi trebuit să merg la medicul meu, iar el chiar a dovedit de mai multe ori că are un fler aparte la ‘citit’ oamenii.
Într-adevăr, trebuie avută mare grijă la cuvinte şi la modul de adresare. Graviduţelor, dacă aveţi sentimentul că orice persoană cu care intraţi în contact ar putea să aibă un efect negativ asura voastră, îndepărtaţi-vă de persoana respectiva. Dacă simţiţi că medicul nu este ceea ce aveţi nevoie, schimbaţi-l! Aveţi încredere în voi şi în puiuţul de om pe care îl purtaţi şi faceţi tot posibilul să vă bucuraţi de sarcină şi de el/ea! Înconjuraţi-vă de oameni buni şi pozitivi, de dragoste şi trăiţi cu optimism fiecare clipă! Eu asta am simţit în lunile acelea şi îmi doresc din suflet să am norocul să mai simt încă o dată şi să fie cu final fericit. Înainte să fiu însărcinată, deşi îmi doream copilaş, nu ştiam exact ce-mi doresc…dar am înţeles exact abia când am fost însărcinată şi a fost un sentiment greu de descris în cuvinte, mai presus de orice fericire de le lume.
Succes, Ruxandra! Să ai în continuare o sarcină uşoară şi să te bucuri de fiecare moment! Nu lăsa pe nimeni şi nimic să te abată de la gândul tău bun şi frumos faţă de Frăţioară şi fă întotdeauna ce simţi tu că este bine pentru voi…
Îmbrăţişări cu drag,
Anca
Anca, nu am cuvinte, nici nu cred ca exista in astfel de cazuri. Mi s-a rupt sufletul citind povestea ta. Gânduri bune și numai lucruri frumoase îți doresc!
Ruxandra, îmi pare tare rău că te-am întristat dar am simţit că este necesar să povestesc, pentru că, bănuind că sunt destule graviduţe care citesc articolele tale, m-aş bucura dacă i-ar folosi măcar uneia dintre ele ca şi avertisment, în ideea că şi medicul joacă un rol extrem de important atunci când emite opinii şi le mai şi prezintă într-o manieră nocivă pentru graviduţă (care nu este pacientă, pentru că sarcina, cum ai spus chiar tu, nu este boală, ci este purtătoarea şi aducătoarea cu bucurie a unei noi vieţi). Îţi mulţumesc mult pentru urări! Eşti un om minunat! Te urmăresc de când te-am văzut într-o reclamă TV, nu ştiam cum te numeşti şi te tot confundam cu o actriţă pe care o ştiu de mai mult timp …soţul meu îmi tot spunea că, parcă, totuşi, nu eşti actriţa respectivă :)) Până la urmă, din întâmplare şi mulţumită lui „Goagăl” :)), am găsit blog-ul tău şi am citit multe articole extrem de utile. Am citit despre sarcină, etapele ei, de când era Aris în burtică, apoi despre lucrurile într-adevăr necesare pentru bebe, dincolo de tendinţa de a cumpăra toate prostiile pentru ca, da, sunt foaaaarte multe lucruri drăgălaşe şi-ţi vine să le iei pe toate acasă :))) Te urmăresc mereu cu mare drag. Dacă o să avem noroc, poate în următoarea perioadă o să avem şi noi parte de marea bucurie a unui bebe. Mulţumesc încă o dată pentru găduri şi urări!
Imi pare tare rau pentru voi.. Oribil! Si cand parerea vine de la cineva neavizat, care da un sfat pe baza experientei personale si atat, mai e cum mai e, judeci cu mintea ta care-s sansele sa fie un sfat bun si eventual te duci sa consulti un expert. Dar cand un medic te trateaza ca pe untimul prost inconstient, si mai si merge ceva prost, te simti vinovat si te distruge pe dinauntru. Si e tare greu sa gasesti un doctor la care sa te duci cu placere si incredere, sa fie si destul de liber, sa aiba si bunavointa si stiinta si empatie, pentru ca graba, emotiile negative te imping sa eviti sau macar sa nu te mai bucuri de „intalnirile cu pasagerul”. Partea si mai rea e cand se mai si schimba omul in timp… Eu sunt la a treia sarcina si am ales aceeasi doctorita (cunoscuta acum, cu cateva paciente celebre pe la noi, vesnic cu coada la usa si intarzieri de 1h la clinici private, dar care era proaspat iesita din rezidentiat la prima mea sarcina acum 10 ani, cand toata interactiunea cu ea m-a facut sa o prefer recomandarilor mai cu experienta). Daca la sarcinile trecute am rezonat, acum parca tot ce fac este gresit. Clinica privata mare dar la care gasesti programare greu, mai ales ca ba e cu cateva zile prea des ba prea rar cand gasesc programari incluse in abonament, deci ne vedem mai mult la alta clinica privata, unde fiecare vizita costa (in trecut ma mai chema cand era de garda, printre programari, ma ajuta cu programarile.. acum nu). Vizite la care, la unele nici macar nu ma vede, ecografic sau.. clasic, dar conteaza sa fie la periodicitatea perfecta. Isterica nu e, macar atat. Ca am facut, probabil degeaba, analizele pentru Down, chiar daca nu erau valorile dincolo de cele admise, inteleg, a fost o recomandare si alegerea finala la mine, si eu prefer sa suflu in iaurt, dar as fi preferat daca tot faceam Panorama respectiva indiferent de valorile de la ecografie, sa o fac cand sarcina era mica. Din fericire a iesit OK si n-a mai contat. Cel mai neplacut a fost cand m-a certat pentru mers cu vaporasul, in vacanta in Egipt, dupa ce ii cerusem parerea/acordul daca imi permit o ultima vacanta mai exotica inainte de 2-3 ani de bebelusit , si imi daduse OKul. Avusesem acolo o secretie cu o urma sangerie de care i-am povestit la prima vizita dupa intoarcerea in tara. Acum 10 ani avusesem la prima sarcina o sangerare mai temeinica -la care m-am dus instant la control la urgenta- si nu fusese nimic. Nu m-am panicat pentru ca discutasem ca daca nu e sangerare nu ma ingrijorez. A suspectat ca era de la zgaltaitul pe vapor intr-o excursie de jumatate de zi (in rest am stat la umbra pe sezlong!). Dar in RATB ma hurduc zilnic spre serviciu! „Cum, mergeti cu RATB ola serviciu?!!” Ca sa vezi, nu toata lumea merge toata sarcina doar la cursuri de nascut, folosind un sofer cu skill perfect de ne-zdruncinat in trafic, cand nu se stie cu probleme si e la a 3-a sarcina.. Am considerat ca doctorul care ma cunoaste deja, care ar trebui sa aiba acces la dosarul meu medical de 10 ani si mai bine si alte 2 sarcini supravegheate tot de ea (pe care nu le-a consultat mai deloc dar nu-mi permit sa imi dau cu parerea daca ar fi necesar, pur si simplu mi se paruse logic ca probabil putem evita ceva analize al caror rezultat nu se poate schimba) un doctor cu care m-am inteles bine, care era prudenta dar optimista, tonica, care m-a incurajat sa nasc natural prima data, cu control serios ortopedic inainte, in contextul unei displazii de sold (si a fost decizia corecta, am fost OK!) e cea mai buna optiune. Nu am nici timpul nici puterea sa incep sa caut doctorul perfect iar, acum 10 ani ea era. Dar.. oamenii se schimba. In ultimii 1-2 ani am mai avut dezacorduri pe cateva subiecte legate de contraceptie si intimitate, unde logica imi spune ca n-are dreptate, sau cel putin ca e inflexibila, reputatia si experienta ei ca n-am eu dreptate, si intreaga situatie ma face sa ma simt.. invalidata. Probabil dupa ce nasc o sa incerc sa gasesc un alt doctor cu care sa rezonez acum mai bine.. pentru ca, probabil, si eu m-am mai schimbat in 10 ani. Incerc sa filtrez chestiile care ma supara, sa iau partea buna a lucrurilor: reputatia, experienta, faptul ca daca lucrurile au mers bine de 2 ori totusi ar trebui sa mearga bine si acum. Doar ma dezamageste mult scaderea nivelului de empatie, cresterea intolerantei fata de optiunile altuia, a interesului si efortului de a-l ajuta cat mai mult pe pacientul tau sa obtina ce vrea el. A fost printre oamenii carora li s-a parut, vizibil, absurd ca mai vreau un copil.. Cam neplacut sa ii spui asta pacientului tau.. Poate ca patul lui Procust medical al celei mai sigure optiuni ignorand total contextul dorintelor, stilului de viata si al constrangerilor fiecaruia, in care pacientul poate sa faca FIX atat efort cat trebuie, se prezinta la control FIX in ziua periodicitatii optime, deranjeaza telefonic FIX cand chair e important, nici degeaba, nici ignorand „cu inconstienta” chestii importante suna bine… dar este peste puterile mele, si tind sa cred ca nu-s singura. Similar, in alte doua situatii, medicul meu de familie de 20 de ani, de cand eram prin gimnaziu, si asistenta ei, dealtfel impecabil de organizate si accesibile, care imi spun direct ca si un divort e preferabil acceptarii unui caine dorit de sot si de copii in apartamet in contextul cautarii cauzelor unei sesiuni de o luna de tuse fara alte simptome, pentru care suspecteaza o eventuala alergie la catel (o sa verific desi nu prea cred sa apara la jumatate de an dupa aparitia „cauzei” in casa si doar la catelul propriu..) si insista pe „tunde-l scurt ca asa e mai bine, mai prudent,ce e ala baiat cu parul lung, ce, e dupa el ?!!” in cazul baiatului cand si el si sora lui au luat aceiasi paduchi. Oameni care acum 10 ani erau deschisi la minte si cu siguranta mai delicati. Ce bine ar fi daca scoala noastra de medicina, si scoala in general, ar educa mai bine toleranta si pastrarea unei minti deschise..
Foarte enervante persoanele astea bagacioase si greu cateodata sa nu pui la sulfet😞
Sunt foarte curioasa cum e vremea in Egipt in perioada asta? Se face plaja, baie in mare?
Noi suntem fani Egipt, anul asta mergem a treia oara, insa nu am fost iarna pana acum.
Esti o super mami 😘
Nu as recomanda Egiptul iarna, cel puțin nu de revelion. Mi s-a părut frig, era un vânt rece care a bătut non-stop… termometrele arătau 20 de grade maximum, dar se simțea mult mai frig, din cauza vântului. Apa gheata, cel puțin in piscine și la mal. Albert s-a băgat la o runda de snorckeling in larg, vreo 10 min, dar a fost cumplit când a ieșit, nu știam cum sa-l mai încălzim. Egiptul e frumos, multe lucruri de văzut, dar toamna, oct-Noiembrie ar fi ideal. Și după Aprilie, pana când încep căldurile mari de vara.
Woaaa, daca m-ar fi vazut pe mine una dintre femeile cu sfaturi de genul asta….cred ca ar fi lesinat. La al doilea bebe caram sacosi de la cumparaturi si copil de 3 ani si tot ceea ce a trebuit sa car..si il adormeam pe cel mare in brate, pana am plecat sa nasc. Daca nu ai probleme, fa tot ce ai nevoie sa faci. In momentul in care apar riscuri si recomandari de asa natura, da, nu e ok. Dar daca ai o sarcina normala, poti duce o viata normala! Eu am fost in vacanta in Bulgaria la 8 luni. Toata lumea era speriata in jurul meu, dar nu am inteles de ce. Nu am avut absolut nicio problema, dimpotriva. Ne-am relaxat si ne-am distrat super, a fost exact ce aveam nevoie cu totii. Sarcina usoara in continuare, mamica frumoasa! 😊
Multumesc mult! Si eu observ ca oamenii din jurul meu sunt tot mai ingrijorati pentru mine, cu cat avansez in sarcina, dar continui sa duc o viata normala. De multe ori e vorba de ceva pozitiv, grija, atentie, iar lucrurile astea sunt minunate. Problema apare cand oamenii devin sfatuitori, baga la inaintare povesti de groaza si iti impun, practic, ce sa faci, pe motiv ca ei stiu ce este mai bine pentru tine.
Draga Ruxandra, cred ca tu iti cunosti cel mai bine corpul si cand esti insarcinata si atunci cand nu esti. Iti cunosti si limitele. Daca acum faci lucruri pe care le faceai si cand ai fost insarcinata cu cei doi baieti nu vad care e problema. Cat despre lucruri noi, incerci cu prudenta la inceput. Cate lucruri si temeri nu mi s.au spus si mie cand eram insarcinata. Eu am zis ca n.o sa stau toata sarcina in pat. Nici n.am exagerat, dar am zburat cu avionul, am fost in concediu, am inotat, am facut dusuri fierbinti desi se zice ca n.ai voie, am facut si sex si mi.am zis ca bebe e puternic.
Succes si sanatate pentru toti!