A fost usor cu doi copii pana nu a mai fost

Ruxandra Luca, A fost usor cu doi copii pana nu a mai fost

Tin minte ca dupa ce l-am nascut pe Aris, toata lumea ma intreba cum e cu doi copii. Usor, cum sa fie? Asta era mereu raspunsul meu. Si nu minteam cu nimic: primele luni cu Bebe 2 acasa mi-au parut  floare la ureche.

Daca avea pieptul meu cald aproape, lui Aris nu ii mai trebuia mare lucru. Dormea mult si cand nu dormea sugea sau statea linistit, lipit de mine. Invatasem sa fac o multime de lucruri concomitent cu alaptatul: ma spalam pe dinti, ma dadeam cu crema, ii citeam povesti lui Albert sau faceam lectii cu el. Aveam o dexteritate fantastica, uneori si gateam sau calcam cu asta mic in sling.

Profesional, nu imi bateam capul cu nimic, inca traiam din plin starea euforica pe care o avusesem toata sarcina. Nici cu treburile casnice nu ma omoram, iar de gatit gaseam vreme printre picaturi. Albert manca oricum bine la scoala, iar Aris era pe lapte de mama exclusiv. Eu si M. ne descurcam.

Cumva, pe parcurs, lucrurile au inceput sa se schimbe. Bebelusul meu somnoros si linistit s-a transformat intr-un omulet energic, pe care trebuia sa il supraveghez non-stop. Pasul de la nou-nascut la pufosenie teleghidata s-a facut parca peste noapte. Si din punctul asta s-a schimbat totul.

Statul numai de bebelus sa nu-si traga ceva in cap, sa nu inghita, sa nu sparga, sa nu rupa diverse lucruri te extenueaza. Nu mai ai energie pentru celalalt copil, pentru iubitul tau, sau pur si simplu pentru tine. Asa simteam nevoia unei pauze! As fi predat bucuroasa din responsabilitatile de mama, pacat ca nu aveam cui.

M-am tot gandit la o bona, dar nu am miscat un deget sa o caut. Nu am simtit sa o fac. Speram ca va pica din cer, blanda si perfecta pentru puiul meu, doar ca n-a fost sa fie. Am incercat si varianta cu cresa: un singur loc am vazut, nu mi-a placut si am taiat (pentru moment) si optiunea asta de pe lista.

Asa ca eu si M. am continuat sa impartim responsabilitatile cresterii lui Aris. In paralel cu cresterea lui Albert. Si ne-am hranit din rarele momente in care copiii au fost preluati cateva ore de mama sau, mai nou, de matusa lor.

La 6 luni, Aris a inceput diversificarea, apoi m-am trezit ca mananca de toate si ca trebuie sa gatesc de trei ori mai mult, ca sa suplinesc schimbarile din dieta celui mic si pofta de mancare in permanenta crestere a celui mare. Doar am 3 baieti in casa, deci imi inchipui ca peste cativa ani va trebui sa le gatesc la cazan.

Nu mai spun ca fiecare copil e cu propria viata, propriile nevoi. Diferenta de 6 ani e buna din anumite puncte de vedere, dificila din altele. Albert este elev in clasa a doua, are de rezolvat probleme, de citit, de scris sau de facut proiecte in fiecare zi dupa scoala. Aris abia a depasit stadiul de bebe, are de jucat ziua intreaga si de impiedicat Albert sa isi faca lectiile.

Balanseaza asta: joaca perpetua a unuia si dorinta de a sta numai dupa el cu asteptarile celuilalt de a fi ajutat la lectii, de a fi ascultat, inteles, sprijinit in diverse probleme pe care te miri ca le poate avea la varsta lui. Ne jucam si impreuna, petrecem timp de calitate toti patru, dar mai des e Aris cu joaca si Albert cu scoala. Astea-s zilele noastre.

Iar eu vreau sa scriu si pe blog, sa ma dedic proiectelor mele, sa merg la castinguri, la filmari, la evenimente, la intalniri, la sala. In acelasi timp, trebuie sa schimb scutece, sa fac sute de bai seara, sa pun si sa intind nu stiu cate masini de rufe, sa gatesc pe banda rulanta, sa mai strang de prin casa, sa fiu mama buna pentru ei. Si iubita ca in povesti pentru M. Dar si femeie vreau sa fiu, pentru mine. Cate lucruri am de balansat! Vad ca uneori imi iese, alteori nu.

Deci e greu. Cumva, pe parcurs, a inceput sa fie al naibii de greu cu doi copii. Greu de sunt momente in care iti vine sa te dai cu capul de pereti. Greu de plangi pe bune sau iti inghiti lacrimile si suspinele, in vreme ce urli pe dinauntru. Mai urli si pe dinafara, cu fata cufundata in perna, ca in curte te aud vecinii, iar in casa sperii copiii. E greu de uneori nu stii cum sa scapi.

Dar e frumos de abia astepti sa te intorci. Frumos de uiti toate lacrimile la un singur zambet de-al lor. Frumos de ii tii in brate si iti trece orice durere. Frumos de le mirosi parul si te umpli de bine.

Frumosul asta e mai presus de greu, e ce conteaza si ce-ti ramane. E asa frumos cu doi copii si sunt gata sa descopar cum o fi si cu trei.

Voi cum vedeti greul si frumosul in ecuatia vietii in patru?

Articole pe aceeasi tema

18 Comments

  • Andreea
    22/11/2016 at 4:42 pm

    Asa ma mai incurajez cand citesc articolele tale! Eu am doar 1 bebelus teleghidat, dar lipsa unui ajutor e crunta! Ma uit cu invidie la bonele vecinelor, dar numai cand imi imaginez un strain in casa toata ziua imi piere cheful. De 1 an si 3 luni am mers doar o luna la sala, ma multumesc ca reusesc sa merg la coafor si cosmetica o data pe luna. O sa ma gandesc la al doilea dupa o mica pauza, o vacanta scurta in 2 si 1 an de munca, sa ma ocup si de psihicul meu😀

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      23/11/2016 at 8:50 am

      ma bucur tare ca articolele mele te incurajeaza. Articolele astea in care povestesc ce descurajata sunt :)) o sa iti faca bine pauza inainte de Bebe 2. Si dupa ce Bebe 1 incepe gradinita, ai sa ai o viata, garantat, cu mers la job, la sala, la cosmetica. Plus, e mult mai simplu sa gasesti babysitteri ocazionali, cu cat copilul e mai mare, deci trece pe lista filme, restaurante, cluburi sau ce va mai face placere.

  • Irina
    22/11/2016 at 8:54 pm

    Eu am doar o papusica teleghidata si vad cat e de greu .daca nu as avea o pe mama nu stiu ce as face.in zilele in care nu vine la mine parca ma sufoc..papusa vrea toata atentia mea nu pot nici sa raspund la un mail cand ma vede cu telefonul in mana incepe sa tipe…nici sa spal un vas nu pot vine la mine ma prinde de picioare sa o iau un brate..e foarte greu pt ca mai ai si profesional lucruri de facut si nu poti sa te daruiesti lor in totalitate…de asta am zis stop capitolului copiii..e suficient unul sa i dedic atentia mea atat cat pot si gata

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      23/11/2016 at 8:44 am

      am un feeling ca dupa ce mai creste si va linistiti, ai sa iti schimbi parerea. Asa a fost si la noi, 4 ani am spus un NU clar ideii de Bebe 2, dupa care mi-a venit asa o pofta de bebelus cald si pufos la pieptul meu, ca am trecut la fapte. 🙂
      Dar asa e cum spui: cum deschid laptopul, cum imi bag nasul in telefon, cum trage de mine ca ma vrea pentru el. Devine frustrant: vrei si trebuie sa faci diverse lucruri, dar simti ca ai mainile legate. Nici pranzul nu pot sa i-l gatesc de multe ori, pt ca nu doarme deloc la pranz, asa ca ma descurc cu 13 kg de pufosenie in brate.

  • Ralu
    22/11/2016 at 9:38 pm

    Eu am o fetita de 2 ani jumate si un baiat de o luna. A venit pe neasteptate cand eu abia incepeam sa redevin eu. Acum e usor si pt ca el e mic dar si pentru ca, spre deosebire de anii petrecuti acasa cu fetita, am acceptat un ajutor. De fapt doua: gradinita pentru fetita si bona blanda de care vorbeai pentru baietel, desi sta mai mult cu ea dupa gradi. Deocamdata el e agatat de mine tare si eu ma bucur tare de fiecare minut, poate si pentru ca stiu ca n-o sa mai am alt bebelus. E ultima oara cand miros un crestetet de bebe, cand alaptez, cand am in brate un inceput. Deocamdata e usor.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      23/11/2016 at 8:39 am

      tare frumoasa perioada asta de inceput, cu miros de lapte. Devine tot mai frumos, clar, dar si tot mai greu. Ce bine ca ai gasit bona aceea blanda! Enjoy the ride! 😉

  • cristina
    22/11/2016 at 11:16 pm

    Stai linistita. Dupa ce va face Aris 3 ani lucrurile vor intra intr-un oarecare normal. Sunt in aceeasi situatie, cu diferenta de varsta, numai ca la noi cel mic a trecut de pragul critic. Intre 1 si 2 ani a fost si la noi haos, dar apoi lucrurile s-au asezat, iar acum e iar usor.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      23/11/2016 at 8:37 am

      exact la asta ma gandesc si eu. Imi amintesc de la Albert. Doar ca acolo am avut bona de la 4 luni la 2 ani, asa ca nu am resimtit greul ca acum. Plus, era singurul copil. Si cum am renuntat la bona, cum a mers la gradi, dupa care viata a fost viata. 🙂

  • Camelia
    23/11/2016 at 7:14 pm

    Bună Ruxandra, ce coincidență și micuțul meu Aris s-a născut tot anul acesta. Are 8 luni. Pentru că trebuie să mă întorc la muncă foarte curând, am început să îl las la o bonă. Suntem încă în perioada de adaptare dar este foarte greu. Nu pot să nu mă gândesc mai tot timpul la el,daca este bine, dacă se joacă cu ceilalți copii, dacă o să se obișnuiască… Nici gând de un al doilea copil pentru moment, îmi este așa de greu cu unul apoi cu doi.Te felicit că reușești să minți acest echilibru în familie. Nu este ușor. Dar cum spui e și atât de frumos încât uiți de tot ! Sper să reușesc și eu la un moment dat să găsesc acest echilibru perfect între sarcinile de mamă, soție, prietenă, etc… Mulțumesc pentru articol și mult succes în continuare!

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      24/11/2016 at 3:42 pm

      Camelia, multumesc mult! Sa te bucuri de Aris al tau si sa fiti bine! Cat despre echilibrul acesta, il caut mereu, dar nu il gasesc de fiecare data. Cred ca e normal, se cheama viata. 🙂

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      24/11/2016 at 4:40 pm

      Aris al meu e nascut anul trecut, are 1 an si 8 luni. 🙂 <3 Deci ii desparte 1 anisor pe ai nostri.

  • OanaMadalina
    25/11/2016 at 11:14 am

    Si eu ma regasesc. 100%. Am doi baieti si diferenta intre ei este de 2 ani si 7 luni. Va imaginati acum cand Rares are 1 an si 3 luni, Codrin aproape 4 ani… dar e frumos!

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      27/11/2016 at 5:29 pm

      <3

  • oana
    28/11/2016 at 8:47 pm

    Cat de adevarat!!! Si eu in primele luni ale bebelusului meu ma simteam super-women. Eram cu un copil la san si cu o mana ii dadeam fetitei de 2 ani sa manace. Dupa aceea lucrurile s-au schimbat: bebe crestea ( acum are 1 an si 6 luni), este extrem de energic ca si fetita mea de fapt, si parca sunt intr-o lupta permanenta sa reusesc sa fiu o mama buna , o sotie (relativ) buna si daca sunt norocoasa sa imi permit luxul de a face un dus. Partea cea mai grea este ca in anumite momente, cu toate eforturile mele parca nu reusesc sa le acord atentia necesara…..Poate imi doresc imposibilul insa ma doare atunci cand fetita vrea sa stau cu ea si trebuie sa o las pentru ca cel mic plange ….

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      29/11/2016 at 10:22 am

      exact, de multe ori m-a durut sufletul pentru ca am vrut sa stau cu Albert, el ma ruga sa raman, dar nu puteam pentru ca bebe avea mai mare nevoie de mine. Sau pur si simplu pentru ca era mai important sa le fac mancare in clipa aceea decat sa citim impreuna, spre exemplu.
      Ma bucur tare ca te regasesti in articol!

  • vavaly
    30/11/2016 at 8:20 pm

    bebe un an, scolar clara a II-a. parca as fi scris eu articolul asta. de fapt e scris, dar in cap, ca pe blog n am mai apucat. e greu, al naibii de greu. am rufele in masina de ieri si nici azi n am reusit sa le scot. a devenit ceva normal.
    in plus cel mare resimte toate astea la nivel comportamental, eu ma dau cu capul de toti peretii sa fie bine si cu el, sa ii dam atentie, sa nu simta ca e ”cel mare”.
    deocamdata statutul de sotie e tras pe linia de rezerva. suntem mai mult parteneri in echipa parinti de doi copii.
    dar e si frumos. e casa plina, e zumzet, e viață.

  • Flori
    23/06/2017 at 7:20 am

    In 3 luni nasc si eu, iar între cei doi o sa fie diferenta de 1 an si 2 luni. Imi adun puterile de acum, încerc sa ma pregătesc emoțional si sa ma bucur pentru fiecare secunda petrecuta cu fetita mea. Pe mine ma deranjează mult “mila” cu care ma privește lumea cand ma vede gravida si cu bebe in brațe. Nu înțeleg de ce unii oameni se deranjează sa ma compătimească in loc sa spună o vorba buna sau sa tacă…

  • Alex
    23/06/2017 at 9:47 am

    Eu stiu cum e doar cu gemeni 🙂 superb, pana vor amandoi in brate in acelasi timp :)))

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.