Imi calculasem la milimetru programul zilei de ieri, astfel incat la 8 seara sa ajung la un eveniment. Cum masina mea e si garderoba pe roti, am tras pe dreapta pe la un 19 si am inceput sa imi schimb incaltarile, cerceii, sa ma dau cu ruj, rimel si parfum iar la final am zis sa imi schimb si geanta, cu una mai mica si mai potrivita pentru seara.
Motorul era inchis, cheile de la masina erau pe bord. Mut din geanta mare in cea mica telefonul, portofelul si ce mai aveam pe acolo, apoi las usa din dreapta fata intredeschisa si merg sa bag geanta mare in porbagaj. Dau sa deschid portbagajul, nimic, era blocat. Ma intorc la portiera pe care o lasasem deschisa si, surpriza, se trantise intre timp si acum toata masina era blocata.
Eu afara, cu buza umflata si cu o geanta goala in mana, iar telefonul, portofelul si cheile de la masina prinse inauntru. Senzatia era asa neplacuta si dorinta de a da timpul inapoi asa mare, ca imi venea sa urlu. Am meditat cateva secunde, timp in care am gasit zero solutii, asa ca m-a luat panica. Ce sa fac, ce sa fac, am oprit primul om pe care l-am vazut.
-Ajutati-ma, ii zic. Ma priveste dezorientat, incerc sa ii explic pe repede inainte situatia. Imi sugereaza sa sparg geamul, moment in care ma ia panica si mai rau. Blanc, blanc, blanc, buuuum, gand salvator! Strig inflacarata:
-Stai, stiu ce-i de facut! Sa asteptam sa treaca o masina ca a mea, sa o oprim, sa ii luam cheile si sa le folosim ca sa o deschidem pe asta. Omul ma priveste cu mila. Ar fi plecat, dar nu-i venea sa lase in strada o fata fara masina, telefon, bani, minte.
Nu stiu cum de-oi fi gandit treaba asta cu cheia care deschide toate masinile, dar e cea mai de blonda chestie pe care am produs-o in ultima vreme. Chiar in ultimii ani, as zice. Macar eram machiata si aranjata, ca atunci cand poti fi si urata si proasta, se cade sa alegi doar una dintre variante.
Il rog pana la urma pe bunul trecator sa imi imprumute telefonul. Accepta, ba chiar se ofera sa imi tasteze el numarul. Dupa faza de mai devreme, s-o fi gandit ca nu-s in stare. Trei minute de miorlaieli mai tarziu, un prieten e in drum spre mine cu cheia de rezerva. Da, atat de simplu, fara geamuri sparte, masini oprite sau chei universale.
Am asteptat jumatate de ora in strada, dar n-a mai contat. Ajunge prietenul in sfarsit, iau cheile, ii multumesc din suflet, descui masina si ma bucur ca de o minune. Ceea ce, cumva, a si fost.
Am intarziat peste o ora la evenimentul de care va spuneam, dar ce bine ca totusi am ajuns! M-am numarat (alaturi de oameni dragi) printre primii clienti Maggie’s Ranch Taste of America, un restaurant nou din AFI Cotroceni. Bucatarie autentic americana foarte buna. Mi-am inecat amarul in niste burgeri senzationali, cartofi dulci prajiti, creveti cu usturoi, friptura de vita, coaste si alte nebunii delicioase (cate putin din fiecare, ca nu-s chiar sac fara fund), de am plecat Zen de acolo. Si mai merg!
Dar ce prieten are cheia de rezerva de la masina ta? Surprize surprize
ha, ha, da, corect, am simplificat povestea 🙂 ideea e ca daca as fi fost maritata, mi-ar fi fost ruda, si fusese trimis chiar de barbata-miu a.k.a tatal copiilor mei 😉
Ha-ha, faze de genul asta patesc si eu, stii principiul ala cu a majori ad minus (cine poate mai mult cica poate si mai putin), insa uneori sunt exceptia asa cum ai fost si tu in cazul de mai sus 🙂
Florina, nu stiam principiul, dar am inventat eu niste principii, ce crezi? 🙂
Totul e bine cand se termina cu bine (și cu mai multa atentie în viitor). Esti haioasa, dar imi dau seama prin ce ai trecut la momentul respectiv. Numai bine,Rux!
Raluca, multumesc! Da, ideal ar fi sa imi scot capul din nori :))
Super tare!Esti foarte haioasa,De fapt în asta cred ca e si farmecul vieții…E bine să ai si o parte din tine mai „aiurita” 🤣,mai faci haz de necaz…Esti o frumoasa si un exemplu cel puțin pt mine!😘😘😘
Mulțumesc tare! ❤️ Și da, sunt campioana la ras, in special de mine 😄 îmbrățișări! 🤗