Astazi copilul meu cel mare si-a luat diploma de bobocel. Adica desi mai avem o saptamana si cateva zile pana la finalul anului scolar, ma pot considera deja mamica de absolvent al clasei pregatitoare. Si n-aveti idee cat de mandra ma face lucrul acesta! Mai ales ca Albert a mers la scoala de la cinci ani, iar asta a reprezentat o adevarata provocare. A fost din start cel mai mic din clasa si din intrega scoala de altfel. Nu vorbim de-o diferenta de o luna doua intre el si ceilalti copii, ci de un an-doi, ceea ce este enorm la varsta aceasta. Il vad ca se schimba de la o saptamana la alta, acumuleaza, se maturizeaza, percepe altfel lucrurile, ce sa mai zic de la un an la altul…
Cand eu si M am decis sa-l dam pe A la scoala la doar cinci ani am fost increzatori ca facem cel mai bun lucru pentru el. Terminase deja grupa mare si isi dorea din suflet sa fie si el elev. Practic ne-a spus ca n-are de gand sa mai calce pe la gradinita, ca-i deja baiat mare si ca nu-l putem obliga sa repete grupa. Buuun, si-acum ce facem? Pai dupa ce a trecut fara emotii printr-o evaluare nationala si alta la scoala unde l-am inscris, luna septembrie l-a gasit gata sa-si inceapa viata de elev. De-atunci si pana acum s-au intamplat multe, mai bune sau mai putin, dar fiecare in parte si-a pus amprenta asupra lui si il gasesc astazi
total schimbat fata de cum era la inceputul anului scolar. Si nu vorbesc de cunostinte, de ceea ce inveti la materiile din scoala, ci de el ca om, ca pui al meu. E in continuare mai copilaros in multe privinte si mai mic cu un cap decat colegii lui, dar a invatat sa aiba rabdare, e mai serios, mai disciplinat, mai receptiv. Interactioneaza cu noi si cu ceilalti altfel.
Stiu ca nu i-a fost usor sa ajunga aici, ca nu o data a simtit nevoia sa minta ca are sase ani cand el avea doar cinci, numai ca sa fie acceptat, ca a incercat sa se integreze si sa-si faca prieteni prin toate metodele posibile si ca multe din ele erau gresite, ca i s-a parut mai dificil sa inteleaga si sa retina anumite lucruri decat ceilalti. Dar nu mi-a spus vreodata ca vrea sa renunte sau ca nu-i mai place la scoala. Dimpotriva! Stia ca trebuie sa mearga mai departe si ca in final va fi bine. Copilul meu e ambitios, e un luptator si trece prin viata cu zambetul pe buze. E mereu, mereu vesel! Din punctul acesta de vedere, si nu numai, am atatea de invatat de la el. Si sunt mandra, cea mai mandra de Albert cu sau fara diplome, premii, coronite, note maxime, olimpiade castigate. Creste asa cum imi doresc si va deveni omul care visez sa fie. Eu si tatal lui facem tot ce ne sta in putinta sa-i oferim cel mai cald, mai bun si mai frumos mediu in care sa copilareasca, ii oferim tot timpul si toata atentia de care are nevoie, il invatam sa faca bine chiar daca se loveste adesea de rau si ne intreaba ce rost mai are binele atunci. Ii explicam totul, vorbim mult cu el, il intelegem, il ascultam. Si visam lucruri mari pentru viitorul lui.
Si mie mi-a fost tare greu, ca mama, sa vad cate piedici are de trecut la scoala, intre ceilalti copii, doar din cauza varstei. Important e ca le-a depasit atat de bine si asta l-a facut puternic, iar pe mine atat de mandra. A contat foarte mult si faptul ca merge la o scoala (privata) unde i s-au inteles foarte bine nevoile (e unul din motivele pentru care am ales-o) si unde s-au facut toate eforturile ca el sa se integreze intre cei mari si sa-i placa acolo. Concluzia este ca da, i-a fost mai greu sa fie elev la cinci anisori, dar a facut fata excelent. Iar cu timpul nimeni nu se va mai gandi la varsta lui, e un detaliu care se pierde. El, pe de alta parte, castiga un an: va termina mai repede scoala, facultatea si orice altceva decide sa mai faca in materie de scoala si-apoi isi va putea folosi anul acesta cum vrea: sa calatoreasca prin lume, sa-si deschida propria afacere, habar n-am…cred ca ma gandesc prea departe…deocamdata abia ce-a fost cel mai dulce iedut la serbare. Si eu am plans ca de obicei si cand si-a spus rolul si cand a cantat si-a dansat si mai ales cand si-a luat diploma de bobocel. Am plas cu cel mic in brate si m-am gandit ca o iau de la capat cu lacrimile si cu toate emotiile astea si pentru el…si pentru toti copiii nostrii care (poate) vor veni.
Felicitari, bobocelul meu drag!