Am nascut ambii copii la spitale private. Maternitati diferite, dar amandoua sustinatoare declarate ale alaptarii. Treaba asta suna bine in teorie. La Albert tindeam spre alaptare, dar, ce-i drept, nu ma dadea entuziasmul afara din casa. Pe Aris, insa, n-as fi conceput sa il hranesc altfel decat cu lapte de mama. Aveam deja experienta primului copil, asa ca eram mult mai hotarata si mai sigura ce vreau pentru bebe 2.
Albert a venit pe lume acum noua ani, perfect sanatos si perfect in general, exact asa cum ne-am inchipuit ca va fi. Dupa sase ore (rezonabile) de travaliu, aveam puiul de om in brate, sa-l pastram si sa-l iubim. Cred ca mi l-au lasat vreo cinci secunde asa, inainte sa il ia nu stiu unde, timp de patru ore. Am sarit peste treaba cu contactul piele pe piele si primul supt imediat dupa nastere. Am sarit si peste mirosit si respirat dupa placul inimii ghemul de iubire abia adus pe lume.
Ei l-au luat, noi am acceptat. Si apoi l-am asteptat si l-am tot asteptat. Probabil l-am mai fi asteptat mult si bine daca, dupa cateva ore, nu s-ar fi dus tatal lui sa intrebe de copil. Cand l-am revazut, l-am pus instinctiv la piept si a supt linistit. A fost intens, coplesitor, iubire in forma pura pe care o experimentam intaia oara in viata. Si a mai fost una din putinele dati in care l-am alaptat, pe perioada celor trei zile cat am stat in maternitate.
Din cale afara de grijulii, asistentele tineau sa imi aminteasca cat de important era sa ma odihnesc. Numai asta auzeam:
-Trebuie sa va odihniti! Daca nu va odihnti, acasa nu va descurcati. Daca nu dormiti acum, apoi nu mai aveti timp. Greul incepe dupa ce plecati din spital. Si altele asemenea.
Maternitatea era raiul acela in care mamele dorm linistite, asemeni bebelusilor. Nu-mi amintesc sa-l fi auzit pe Albert plangand in spital. Au simtit sa ma avertizeze ca acasa nu va fi la fel: bebelusii plang, deci sa ma pregatesc. Si sa ma odihnesc, indemnul invariabil. Pe care l-am luat de bun. M. ma incuraja si el sa dorm, pe acelasi principiu, ca nu mai pup dupa.
Trei zile cat am stat in spital, am dormit, m-am uitat la filme, am primit vizite, am mancat bine, m-am relaxat, am ras, ba chiar am citit si niste reviste. Ma simteam ca in vacanta. Imi aduceau puiul la intervale regulate si il vedeam cum doarme linistit. Ma gandeam ce bine e ingrijit si le eram recunoscatoare doamnelor zambitoare, care mi-l aratau ca pe un soi de bibelou.
Ceea ce scapam in vedere era faptul ca, in tot acest timp, mogaldeata mea era hranita cu biberoane de lapte praf, in loc sa primeasca lapte de mama, care exista din plin. Nu s-a gandit nimeni sa ma avertizeze ca cele trei zile de biberon si de pus extrem de rar la san aveau sa aiba consecinte dezastruoase pentru alaptare. Acea alaptare la care totusi visam.
M-am odihnit deci, am fost ascultatoare si le-am vazut pe asistente zambind multumite. Am plecat din maternitate cu ceea ce mai ramasese din cutia de lapte praf, desfacuta special pentru copilul meu. Si, odata ajunsi acasa, Albert n-a mai vrut sa suga. Tipa dupa biberonul cu care fusese obisnuit. Am sfarsit prin a-i mulge lapte timp de sase luni, perioada care mi-a parut interminabila. Cu nopti de stres, de nesomn, cu bebelus agitat si imposibil de linistit. Cu mine terminata psihic si cu gandul numai la somnul din maternitate.
Sase ani mai tarziu, a venit pe lume Aris, sub forma unui ghem cald si pufos de iubire. Tot nastere naturala. Aris a avut niste mici probleme de sanatate din start si a trebuit sa accept aceeasi separare, imediat dupa nastere, ca in cazul lui Albert. Dar parca pe el mi l-au adus mai repede in salon. Si parca sugea mai cu pofta decat frate-su. Iar eu eram de neclinit: fie ce-o fi, de la sanul meu copilul asta nu se misca.
Nu mi-a iesit planul, tot am cedat la un biberon cu lapte praf, pe care asistentele mi l-au recomandat cu caldura. Din fericire, a fost singurul. A doua zi, medicul neonatolog mi-a amintit problemele de sanatate ale puiului si mi-a recomandat, la randul ei, „un biberon sanatos de lapte praf, sa il punem pe picioare!”.
–Sa il punem pe picioare? Dar am lapte, de ce sa ii dau formula?
-Aveti? era surpsinsa.
–Da si vreau sa ii dau.
-Bine, dar daca intampinati probleme, trecem pe biberon.
N-am inteles de ce as fi avut probleme. Nici de ce mi-a recomandat formula de lapte ca prima solutie pentru a-mi pune copilul pe picioare. De ce nu m-a intrebat daca alaptez din start, daca vreau, daca pot? De ce nu m-a incurajat sa o fac? De ce m-a trimis spre laptele praf? Ah, si spre odihna, aceeasi odihna imi era bagata pe gat, ca in cazul lui Albert:
-Lasati-ma sa il iau de aici la noapte, haideti sa va odihniti!
Nu le-am mai lasat. Eram pregatita sa nu repet greselile trecutului. Mi-am pus copilul la piept si 90% din timpul petrecut in maternitate, acolo l-am tinut. Veneau asistentele:
-Vai, doamna, tot cu el la san stati? Pai e prea mult, credeti ca acasa mai puteti face la fel? Daca l-ati obisnuit asa, greu o sa va fie!
Venea si medicul meu la control: Nu l-ati mai dat de la piept? De dimineata? Mustacea. Mi-ar fi zis mai multe, dar privirea mea trebuie sa il fi descurajat.
Nu mi-a pasat de nimeni si de nimic, de indemnurile lor, de sfaturile nedorite, de glume, de zambete, de priviri. Eram de fier, ca mai trecusem prin asta. Dar sa fi fost la prima nastere. Pai n-as fi cedat la biberonul ala de lapte praf menit, chipurile, sa imi puna copilul pe picioare? Si la urmatorul, absolut necesar, din acelasi motiv? Si la tot restul? Si apoi n-as fi luat cutia cu lapte praf oferita cu generozitate de spital si as fi sfarsit prin a i-o da acasa? Si uite-asa, mi-as fi privat bebelusul de laptele de mama, cel mai bun aliment pentru el, linistea lui si a noastra.
Zilele trecute, a nascut draga mea prietena, tot la o clinica privata, alta decat cele unde mi-am nascut eu copiii. Acolo gaseai la tot pasul biberoane cu lapte praf si asistente dornice sa iti indese puiul cu ele. Pai iti aduceau patutul cu bebelusul si cu biberonul gata preparat alaturi, sa ai acces la el usor, sa fii tentata sa i-l oferi. In caz ca nu se satura la san, asa spuneau. Principiul era simplu: noi incurajam alaptarea, sigur, e un lucru bun, dar, in cazul dumneavoastra, s-ar putea sa nu fie posibila. Din te miri ce motive, ca m-a durut capul cand am auzit ce imi povestea prietena mea. De aceea am si chemat consiliera noastra in alaptare la spital, sa fim sigure ca ni se spun niste lucruri pertinente.
Si cand tu, proaspata mama, speriata dupa nastere, dezorientata cu bebelusul in brate, auzi ca exagerezi tinandu-ti copilul asa de mult la san si ca biberonul ar putea fi o solutie potrivita, il accepti cu bratele deschise. Parca ce conteaza un biberon, doua, trei? Daca vrei sa alaptezi, vei incepe de acasa. Nu e nimic rau in asta, abia te mai odihnesti in maternitate. O, ba e, e ceva rau in asta.
Mi-as dori sa fiu bine inteleasa. Stiu ca presiunea e imensa pe proaspetele mame care isi doresc mult sa alapteze. E un gand care te poate coplesi: Ce ma fac daca nu reusesc? Nu pot concepe asa ceva!
NU e un capat de tara daca nu alaptezi, asta clar! Insa, asigura-te ca motivul e acela ca nu iti doresti sa o faci. Sau, daca vrei cu tot dinadinsul sa alaptezi, asigura-te ca intr-adevar nu poti. Desi ai primit cea mai buna consiliere si ai depus toate eforturile. Dar nu ingrosa randurile femeilor care au fost descurajate sa alapteze printr-o trimitere, mai mult sau mai putin directa, spre laptele praf miraculos. Spre biberonul acela care, chipurile, rezolva totul foarte simplu, cand, de fapt, strica mult.
Nu te lasa descurajata si nu ceda bebelusul asistentelor, pentru odihna promisa. Decat daca simti ca ai intr-adevar nevoie de ea. Eu m-am odihnit de minune in primele luni cu Aris acasa, alaptatul si cosleepingul au facut minuni. Si nu le-as fi putut pune in practica daca as fi avut un start gresit, ca in cazul primului copil. Inceputul e cel mai important, nu uita asta.
Nu stiu cum e in maternitatile de stat. Am auzit povesti de la mamici cum ca ar fi si mai rau, dar, principiul ramane acelasi: daca vrei sa alaptezi, nu lasa pe nimeni si nimic sa te descurajeze de la asta. Fa tot ce iti sta in putere sa stimulezi secretia lactata, tine puiul cat poti la piept si ai sa vezi ca va fi bine.
La final, este important sa stii asta: daca, indiferent de motiv, nu ai reusit sa alaptezi, desi ai visat la lucrul acesta, e in regula! Stai linistita! Inainte de orice, omuletul tau are nevoie de o mama calma, calda, relaxata. Modul in care il hranesti nu schimba iubirea pe care o ai pentru el.
frumos spus. eu am avut norocul sa nasc in America si acolo chiar incurajeaza alaptarea … la 3 /3 ore asistentele vin sa iti aminteasca sa pui puiul la san -zi si noapte …si este alegerea ta daca sta cu tine in camera sau il lasi la ele sa te odihnesti… eu si puiul meu nu ne-am despartit in cele 3 zile de spitalizare decat cand il luau la consultatie. a supt atat cat a vrut el cand a vrut (si inca o face 🙂 ). si este imbucurator sa vezi in ochii asistentelor admiratia pentru tine.
In schimb stiu si o poveste pentru o nastere in spital de stat in Romania, unde mamica la fel ca si mine isi dorea sa alapteze si sa stea cu puiul ei. Insa aici lucrurile au stat diferit…nu isi putea alapta bebicul decat cand ziceau asistentele si doar 30 min, adica doar 30 de min au decis ele ca bebicul trebuie sa suga …nu 35, nu 50 , nu cat vrea el…si mai trist este ca ele de fapt ii dadeau lapte praf fara sa intrebe mamica daca accepta sau daca nu , daca are lapte sau nu…si il mai dadeau si inainte ca mama sa vine la salonul de alaptat( da era un salon de alaptat, nu putea sa tina copilul cu ea in camera sa il alapteze relaxata …nu , trebuia sa stea pe un scaun sub subravegehere). Deci pentru mine suna ca ceva de groaza…si mai trebuia sa ceara si voie sa isi vada copilul…ceva ce a ramas probabil din perioada comunista .
ce frumoasa povestea ta! si ce trista experienta mamei din Romania. Si mai trist e faptul ca e doar unul din multele astfel de cazuri.
Conteaza tu ca mama ce ai in cap de la inceput. Recunosc ca despre alaptare chiar nu am citit mai nimic inainte sa nasc, pentru ca mi se parea un lucru atat de natural, firesc si normal, incat nu trebuia sa citesc romane ca sa stiu ce am de facut. Dar nici nu ma vedeam altfel decat alaptand si cred ca aceasta dorinta m-a ajutat. Nu cred neaparat ca e varianta cea mai buna. E important sa sti anumite aspecte dinainte, dar conteaza foarte mult ce sti si de unde sti; poti sa fii chiar mai castigata uneori daca nu sti. Fiecare mama are o anumita doza de insticte materne… Nu vreau sa deranjez pe nimeni cu afirmatia asta, dar nu toate mamele sunt la fel si trebuie sa recunoastem. Am vazut atatea care cauta motive sa nu alapteze si nu fac niciun efort, incat nu pot sa cred altfel… Nu e nimeni de condamat, clar, nici nu e nimic grav in asta, dar vreau sa spun ca totul vine din interiorul nostru. Cum fiecare cand povesteste aici se raporteaza la propria experienta, traire si parere, fac si eu cam acelasi lucru…. Dupa cum spuneam, nu citisem nimic despre alaptare, pt ca ma asteptam ca lucrurile sa evolueze de la sine. Asa ca m-am trezit in spital, nascusem, nu am avut puiul imediat langa mine pt ca la cezariana dispar cu el cateva ore bune pana iti revi putinel. Pana la urma nici nu cred ca e ok sa il pui la san sa ii dai o doza de anestezic si divese medicamente pentru durere. Astea sunt minusurile cezarienei si le-am acceptat. Dar din momentul in care bebe a fost adus la mine, eu am stiut instinctiv ce am de facut. Cu tot programul lor de 3 ore( iar o tampenie care se „impune” si in alaptare la san. Despre asta ar mai fi inca un roman de comentat) , apte praf si sfaturi tampite, eu efectiv nu auzeam si reactionam instinctiv. Am avut niste dureri cumplite de la operatie( am refuzat apoi calmantele pentru ca nu am vrut sa i le transfer prin laptic, chiar daca sunt „compatibile”), insa nu am ratat niciun moment sa il atasez la san, chiar si noaptea. Pe parcurs am intampinat numai greutati, rani, plans in continuu, agitare si stat numai la san, numai in brate…dar am reactionat iarasi din instict…asa am simtit eu ca e bine sa o fac, la modul ala primitiv in care nu ai nicio carte si o poti face si in jungla, departe de tehnologie si sfaturi avizate. Efectiv nici nu aveam timp sa citesc ceva si nici nu m-am gandit sa o fac. De fapt noi oamenii asta uitam, sa fim naturali in ceea ce facem. Apelam la tot felul de tehnici artificale pentru a ne „usura” existenta. (Ajunge chiar sa ne dresam copiii sa doama singuri si sa stea in patut.) Da, cam asta se intampla, asta e realitatea si dovada este procentul atat de scazut in Romania in ceea ce priveste alaptarea. Sa fim seriosi acum, cate mame isi permit financiar sa aiba acces la consultanti in lactatie? M-am intrebat intodeauna de ce tiganii alapteaza in cele mai multe cazuri si pe termen lung. Si am gasit o explicatie foarte simpla pt asta: pt ca ei inca au ramas naturali, nu au citit atatea forumuri, nu au acces la atata tehnologie si lor nu le-a oferit nimeni comoditate pe tava nicaieri si nici nu merg pe premiza ca ei nu au lapte…. Culmea este ca femeile alea mai sarace, care deabia traiesc de pe o zi pe alta, au lapte cam toate, iar noi astea, care ne permitem sa traim cat de cat decent, dar si sa cumparam lapte praf, nu prea avem lapte 😀 😀 Ca o concluzie, cu cat cautam mai mult confort, cu atat ajungem sa ne departam si mai mult de tot cea ce inseamna natural si benefic. S-a ajuns sa se creada ca alaptarea, dintr-un proces atat de natural pentru toate mamiferele, este un lucru extraordinar si ca doar putine femei mai au „norocul” sa poata…. eventual fara sa faca mai nimic, ca doar ele-s norocoasele….
Multumesc mult pentru ca ti-ai gasit timp sa imparti aici atatea ganduri! Si eu cred mult in instinct si merg pe mana lui in mai tot ce fac. Privind consilierul in alaptare, prietena mea a apelat la o singura sedinta, care a costat-o 150 de lei. A fost vorba de o vizita in maternitate, care a ajutat-o sa aiba un start bun in alaptare. Restul sfaturile i le-a oferit prin telefon. Gratis. Ar mai putea fi nevoie de inca o vizita acasa. Deci nu, consilierul in alaptare nu costa o avere, iar experienta ei ar putea schimba atat de multe. Acum mai exista si atatea grupuri pe Fbk unde poti primi sfaturi pertinente despre alaptare, surse de informare cu siguranta ai la indemana. Si da, sunt mame care nu isi doresc sa alapteze, asadar nu isi dau silinta din punctul acesta de vedere. E strict optiunea lor.
Eu am nascut la particular si toata lumea in spital imi spunea sa tin copilul la san. Am avut ceva probleme pentru ca imi curgeau foarte greu sanii, iar cea mica nu avea suficienta forta sa suga, asa ca 3 zile, cat am stat in spital, m-am rugat de asistente sa ii dea un biberon de lapte sa se linisteasca putin. Nu am vrut sa ii dea prea mult si am fost ascultatoare si am tinut-o la san cat am putut de mult. Eram si eu hotarata sa o alaptez. Prima luna a fost crunta. M-am chinuit ingrozitor cu alaptatul. Nu o tineam la san doar cat dormea. Eram deja cocosata si nu mai staim in ce pozitie sa mai stau de durere de spate, dar am trecut peste si am alaptat-o pana la 2 ani. Fetita mea nici nu a conceput sa primeasca biberon asa ca asta ma ambitionat. Succes celor care vor sa isi alapteze copiii. S-ar putea sa nu fie usor, dar, in cele mai multe cazuri, nu este imposibil. Eu nu regret ca am facut-o si daca voi mai avea un copil, voi proceda la fel. Oricum….e mult mai usor cu papica la puratator. Oriunde ai fi cu bebe, nu iti faci griji ca o sa ii fie foame si il linistesti imediat.
Exact, e asa comod cu alaptatul asta 🙂 felicitari pentru ca ai reusit sa alaptezi atat si pentru ca ai trecut frumos peste toate dificultatile!
Ruxandra, am si eu nevoie de câteva sfaturi de la tine. Sunt o proaspăta mămica a doua oară, am născut pe 28 Octombrie un băiețel la o maternitate privată. La fel ca si Aris, a avut mici probleme la naștere, in sensul ca atunci cand s a tăiat cordonul ombilical a avut o scădere de glicemie, cauzată de glicemia mea un pic mai mare din ultimele saptamâni de sarcina. Problema cu glicemia s a rezolvat rapid prin administrarea de glucoza. Eu l am cerut de la bun început sa l pun la san, neonatologul nu a vrut însă sa mi l dea, susținând ca deocamdată e mai bine sa i administreze doar glucoza. A doua zi dupa naștere, dupa mari insistente, m au lăsat sa ma duc la el si sa l alăptez, cu timp limitat, bineînțeles. Eu aveam deja secretie de lapte, pentru ca aveam canalele desfundate, tocmai terminasem alăptarea primului copil in urma cu 5 luni (de fapt, impropriu spus alăptare, pentru ca pe fetita mea, fiind mai micuța la naștere, nu a putut sa sugă, însă m am muls un an de zile si i am dat cu biberonul), plus ca băusem ceai de lactație si luasem si pastile care ajuta la secreția lactata. Cu toatea astea, nu am mai primit acordul sa l alăptez pe bebe decât a treia zi dupa naștere, de vreo trei ori. Din nou, dupa insistente din partea mea, in a 4 a zi, pe la pranz, mi l au dat in rezerva, dupa ce i au oprit perfuzia cu glucoza. Le am spus clar ca nu accept vreun biberon de lapte praf in zona lui, ca sunt absolut determinata sa l alăptez pe acest copil si sa nu mai chinui cu mulsul ca prima data. Pe bebe l am ținut cu mine in rezerva mereu pana a doua zi de cand mi a fost dat, cand am plecat, in sfârșit acasă. Ideea e ca bebe Filip mi se pare un pic cam puturos in sensul ca suge cam 10-15 min si apoi il apuca somnul si mi e greu sa l mai trezesc si sa l determin sa mai sugă. Uneori reușesc si mai suge 5-10 min, uneori nu. Motiv pentru care peste vreo ora, o ora jumate cere din nou. Eu sunt cam zombie din cauza asta, nu reușesc sa dorm deloc. Întrebarea este daca doar trebuie sa am răbdare si lucrurile se vor regla de la sine cu timpul sau trebuie sa fac ceva anume, ca bebe sa sugă mai mult? E inca prea mic, poate nu are putere sa stea f mult treaz si sa sugă? Pe măsura ce va mai creste va suge din ce in ce mai mult legat? As vrea niște sfaturi de la tine, Ruxandra.
Am vorbit in particular, te imbratisez!
Eu am născut prin cezariană la un spital de stat din România, prima zi fiind la terapie intensivă nu am putut să o alăptez, dar când am ajuns în salon după vizita medicului mi-au adus fetița, care încă dormea, și mi-au zis ca atunci când se trezește să o pun la sân, deși lactația încă nu se instalase. Zis și făcut, nu mi-a zis nimeni că am nevoie de odihnă și toată noaptea am stat cu fata la sân, fiind puțin lapte ea nu se sătura. Așa am ajuns ca a doua zi să cad în plasa depresiei din cauza oboselii și a gândurilor că nu știu să o liniștesc pe mica prințesă. Abea atunci mi s-a recomandat odihnă iar după 2 ore eram fresh. Următoarea noapte la 3:30 am „predat-o” asistentelor cu rugămintea să îi mai dea un pic,dar doar un pic,nu o porție întreagă de lp, dar la 6 să mi-o aducă să îi dau sân, să nu care cumva să îi mai dea lp. La 6:00 m-au trezit că mi-au adus fata. Țin să precizez că nici biberonul nu l-au adus pt cazul în care nu se satură. Deci nu e chiar așa de speriat cu spitalele de stat. Și nu am fost singurul caz. Povestea era aceeași pentru toate proaspetele mămici. Doar că am fost printre puținele care în prima noapte nu s-a gândit că are nevoie de odihnă și a ținut toată noaptea copilul la sân. Nevoia bebelinei de a suge era mai importantă decât odihna mea.
Ma bucur pentru voi! E un caz fericit si sunt sigura ca exista multe altele de acest gen, indiferent de locul in care au nascut mamele respective. Ideea era de a sti la ce sa fim atente, atunci cand ne lovim de situatii mai putin placute.
Eu am nascut la stat…Conditii horror, dar aveam fetita in salon.Pentru ca am nascut natural, asistentele refuzau sa-mi dea lapte praf , spunand ca era doar pentru copiii nascuti prin cezariana. Mie mi-a venir laptele mai greu, dar nu m-a ajutat nimeni in acest sens.Mi-am cumparat o pompa manuala de muls care ma ajuta sa dau forma la mameloane, deoarece nu aveau forma de „suzeta” iar fetita nu avea cum sa suga. Incet, incet, am capatat si forma, mi-a venit si laptele si am alaptat-o pana la 2 ani( am fost in pragul depresiei cand am intarcat-o). Cat despre pozitia de alapta, am alaptat-o numai intinsa in pat, avand grija sa aiba caputul mai sus decat restul corpului, ceea ce m-a ajutat enorm pe parcursul celor 2 ani, cand nu as mai fi putut sa o tin in brate cu usurinta; iar noaptea aveam pijama cu autoservire si , marisoara fiind, ma trezeam cu ea ca isi lua o gustarica :)))
Am avut 2 nașteri naturale la stat.
Nu mi-au luat copiii niciodată la ele, doar daca m-as fi dus sa le spun sa ii tina peste noapte, fapt care s-a si întâmplat la a doua nastere. Fetita icterica nu putea sa tragă din san(din bibe putea evident). In ultima noapte cand trebuia sa stea la biliped am clacat si nici macar atunci nu au vrut sa o ia la ele. Am avut noroc cu o infirmiera la care i s-a facut mila de mine fiindcă m-a vazut asa disperata si plansa. Greu…dar apoi acasa mi-am intrat in ritm. I-am alaptat, 1 an si 3 luni si 1 an si 5 luni. 👦🏻👧🏻
La noi(Cluj) sunt pro alăptare dar nimeni nu te învață sau ajuta…te descurci cum poti din pacate 🙁
si tu te-ai descurcat minunat!Felicitari, Ana! <3
Pfff.
Cat adevar….primul copil l-am nascut la un spital de stat in Bucuresti iar pe cel de-al doilea la un spital privat….mare diferenta intre ele…insa partea cu alaptatul identica cu ce ai scris tu in articol….dormi..dorim…de parca facusem vreun extraterestu…sa ma terorizeze….prostii…
Dar cand mergeam in cluburi..prierdeam nopti…apoi la servici…tot obosite eram…
Din fericire mi am dorit mult sa alaptez si am reusit la primul copil 1 an si 2 luni iar la cel de al doilea are acum 3 luni…nasterile au fost prin cezariana…deci au primit si lapte praf..dar tot nu m am lasat! Primul copil..a avut ceva probleme la nastere..si l au tinut la ele..nu mi l au adus in camera…ma duceam eu la el si il puneam la san ca sa stimulez lactatia si sa nu o pierd..insa dupa 5 zile de stat in spital..am ajuns acasa si copilul plangea cu sanul in gura…vroia biberon…sa vina laptele repede…sa nu munceasca….eu eram cu sanii cat pepenii…m am speriat si am chemat o doamna experta in alaptare…m a ajutat sa l conectez iar la san..si a mancat numai san.
La cel mic desi mi a venit laptele mult mai repede…il ceream la san si mi l aduceau mancat…dupa o cearta zdravana…au inteles si mi l aduceau sa l alaptez…….aici am stat doar 3 zile in spital..am plecat acasa…unde e divin….bebe papa san la cerere..fara ore fixe sau alte prostii…si nu e deloc obositor sau cine stie ce alte baliverne indruga asistentele prin spitale…fie ele si private.
Mamici alaptarul e cel mai usor si comod lucru….laptele cel mai bun la purtator.
Sa stii Irina ca e tare comod. Rezolva orice suparare a puiului, il pune pe picioare cand e bolnavior, va ajuta sa dormiti mai bine amandoi si facem minuni din atatea alte puncte de vedere. Recomand cu drag! <3 Multumesc pentru mesaj, Irina!
Am nascut la spital privat tocmai sa evit sa nu pot alapta si alte povesti de groaza auzite din spitale. Eu eram inca in sala de nasteri, au cantarit copilul, mi l-au pus un minut pe piept apoi l-au dus. Sotul meu a plecat dupa el dupa cateva minute, baietelul era deja cu biberonul in gura. Am spus ca vreau sa il alaptez exclusiv, a venit o moasa in salon sa imi atraga atentia ca nu am cum sa am lapte in primele zile, ce e acum e apa chioara si vor pune copilul pe perfuzii, sa nu se dezhidrateze. Am cedat si le-am lasat sa ii dea lapte praf, in prima si a doua zi, desi de cate ori puteam in luneam la san, dar bebe era deja satul, iar sanii mei explodau de atata lapte. Am auzit si eu povestea cu odihna, ca acasa va fi imposibil sa dorm. Etc. Absolut fiecare asistenta privea cu mila cand era bebe la san, de ce il chinuiti, mai bine ii dati biberon apoi mai incolo cand o sa aveti lapte bun, ii dati lapte, acuma doar il chinuiti si va strica sfarcurile. Nu stiu de ce nu era bun laptele meu, am nascut natural, fara epidurala…Cand am plecat acasa, ma intreaba o asistenta daca am cumparat lapte praf pt bebe, am zis ca nu, a spus ca nu se poate sa nu luam ca in doua zile suntem inapoi in spital cu bebe deshidratat, asa ca primul lucru in drum spre casa am oprit la farmacie, am luat lapte praf si biberoane si tot tacamul. Ajunsa acasa, fara doamnele binevoitoare in jur, am pus bebele la san, a mancat cu greu, ne-am chinuit putin dar de atunci e un mare mancacios si nu am deschis cutia cu lapte praf niciodata.
Am nascut natural pentru prima data, acum 2 luni la un spital privat si mi-au adus copilul sa il pun la san imediat ce a terminat doctorul ceea ce trebuia sa termine. Primul contact a fost magic. Ulterior m-au mutat in rezerva si mi l-au adus imediat. Am stat cu bebe in camera de atunci pana am plecat acasa fara sa-l ia decat pentru consultatii, vaccin, etc. L-am pus la san cat de des am putut, deoarece a dormit destul de mult in prima zi. M-au intrebat asistentele daca vreau sa ia copilul sa ma pot odihni si nu am acceptat, am vrut sa ramana cu mine, sa am eu grija de el. Am chemat o singura data asistentele in a doua noapte, deoarece bebe plangea si ma gandeam ca poate ii este foame. A venit asistenta cu lapte, dar nu in biberon ci in seringa (mi se pare o idee mult mai buna, pentru a nu invata bebelusul cu tetina), dar bebele meu a refuzat suplimentul, linistindu-l tot eu ulterior. Asistentele mi-au aratat ca e foarte important cum il asez la san pentru a nu avea probleme. Si nu am avut deloc probleme in alaptare pana in prezent. Nu am facut rani, furia laptelui sau alte lucruri de care imi era frica. Mi-am dorit foarte mult sa alaptez si sper sa reusesc sa ii dau cel putin pana la 6 luni. Experienta mea a fost una fericita, nu stiu daca conteaza ca mi-am dorit foarte, foarte mult sa alaptez.
Ionela, asa povesti de alaptare sa tot fie! Minunat! <3
Eu am nascut prima data la un spital public (2014), a doua oara la spital privat (2018), ambele clinici in Cluj, cezariana de fiecare data (cu indicatie medicala). Copiii mi-au fost adusi la terapie intensiva, apoi dusi la nou-nascuti, iar dupa 24 ore am fost mutata in salon, unde au si ramas cu mine. Nu mi s-au oferit biberoane cu lapte la niciunul dintre spitale, am fost incurajata sa alaptez in ambele clinici, la stat mi s-a spus sa incep sa beau ceai de lactatie adus de acasa, la privat erau plicuri si dozator cu apa fierbinte de hol. Sunt convinsa ca in primele 24 de ore au fost hraniti cu formula, dar imediat ce i-am luat si pus la san sa stimuleze lactatia, amandoi au supt foarte puternic. La prima nastere, am gresit doza de ceai si a iesit foarte concentrat, prin urmare o explozie de lapte, de nu putea manca baietelul la cat lapte aveam, asa ca il mulgeam cu pompa manuala si aruncam (nu exista banca de lapte matern, pentru mamicile fara laptic). Pe primul l-am alaptat pana la un an si 8 luni, in ciuda parerilor din jur ca „e prea mult”. pe al doilea inca il mai alaptez, desi are peste 1 an si 8 luni, mi-e mai greu acum sa renunt la alaptare…