N-am mai scris de ceva timp pe aceasta tema, dar revin cu vesti. Inainte de toate, vreau sa fac o scurta recapitulare a legumelor pe care le mananca bebelusul meu, pentru aceia dintre voi care isi arunca ochii intaia oara pe schema lui de diversificare.
Acum aproape trei saptamani am inceput divesificarea hranei lui Bebe 2 cu piure de morcovi.
Dupa trei zile am introdus si telina. I-am facut un piure din ambele legume, pe care le-am gatit la aburi. V-am mai scris lucrurile acestea aici si aici. Plus, cred ca n-ar strica sa aruncati o privire si aici, pentru a va face o idee despre toate cate se schimba odata cu diversificarea.
Dupa alte doua zile am introdus si pastarnacul. Radacina de patrunjel bio pe care mi-as fi dorit-o a fost in continuare de negasit, deci am ramas la telina si pastarnac.
Inca doua zile si am introdus dovlecelul. L-am curatat de coaja si am indepartat semintele, apoi l-am gatiti la aburi impreuna cu morcovii, pastarnacul si o bucatica de telina, dupa care i-am facut un piure din toate. Am descoperit ca variantele de piure pe care i le faceam initial nu aveau intocmai consistenta potrivita (le inghitea mai greu), asa ca am inceput sa ii fac unele mai moi. Daca inainte de diversificare nu i-am dat apa deloc, acum ii mai trebuie cate o lingurita (apa plata sau cea rezultata din gatirea legumelor) ca sa inghita mai usor mancarea. Cam asa stau lucrurile, te adaptezi din mers, in functie de nevoile puiului tau si gasiti impreuna cea mai buna varianta.
Din nou doua zile si a inceput sa manance si ardei gras. I l-am combinat cu morcov, putina telina si niste pastarnac.
Dupa o pauza de aproximativ o saptamana de la introducerea ardeiului gras, i-am gatit si primul cartof, combinat cu putin morcov si pastarnac.
Toate legumele pe care i le ofer lui Bebe 2 sunt bio. Ii gatesc zilnic sau o data la doua zile.
In primele doua saptamani, puiul meu a mancat mereu morcovi. M-am gandit ca au un gust bun si il vor face sa accepte mai usor celelalte legume, asa ca au ramas o constanta in mesele lui zilnice.
Pentru ca a reactionat atat de bine la legume, i-am dat cat si-a dorit, adica ajunsesem la un borcanel intreg (din acelea speciale pentru depozitat hrana bebelusilor) la o masa… cand nici nu trecuse bine de prima saptamana de diversificare. Asadar, in niciun caz n-am respectat succesiunea 2-4-6-8-10 lingurite in primele cinci zile, ci m-am luat dupa pofta lui de mancare. Te astepti sa fie mofturos, sa refuze legumele, sa treabuiasca sa-l convingi in fel si chip. Dar cand vezi ca asteapta cu interes fiecare lingurita, o inghite frumos si deschide gura pentru urmatoarea, iti vine sa ii dai si sa ii tot dai. Apoi am observat primele probleme: bebelusul era constipat.
Sansele ca puiul tau sa se constipe odata cu diversificarea sunt mult mai mari daca l-ai alaptat exclusiv. Laptele matern este cel mai echilibrat si usor de digerat aliment, in vreme ce legumele complica lucrurile. Mai ales daca exagerezi cu cantitatile, asa cum am facut eu. Moderatia e cheia. Si as mai adauga sa nu va departati de regula celor patru zile.
La sfatul medicului si la aproape doua saptamani de la inceperea diversificarii, i-am introdus si fructele in alimentatie, adica merele bio. I le dau dimineata, in jurul orei 10. Ma tot gandeam sa i le coc, asa, ca masura de precautie pentru stomacelul lui, dar in final le-am curatat de coaja si i le-am dat pe razatoarea mica. Nu stiu de ce vorbesc la plural, ca a fost un singur mar. Pe care cu siguranta l-ar fi mancat intreg, dar m-am oprit dupa jumatate de bol. Inainte de piureul de mere il saturasem oricum cu lapte, ca M. a tot inarziat sa-i aduca fructele si cu bebelusul meu infometat nu-i de glumit. Suptul de dinaintea mesei de fructe nu i-a diminuat in niciun fel pofta.
In aceeasi zi, la pranz, i-am facut un piure din dovlecel, pastarnac si putina telina. De care nu s-a atins. Ori pentru ca intaia oara lipsea morcovul din combinatie, ori poate ii placuse prea mult marul ca sa-si mai doreasca legumele.
A doua zi am continuat cu fructele la masa de dimineata. Dar cum bebelusul era in continuare constipat si asta incepuse sa ma ingrijoreze cu adevarat, i-am dat marul sub forma de suc, nu piure, ca intaia oara. Zilele urmatoare am alternat sucul de mere cu sucul de pere. Practic bea la o masa tot sucul rezultat din stoarcerea unui fruct. Si-i place mult, ca nu degeaba isi incepuse el diversificarea cu fructe inainte sa-i dau planurile peste cap. 🙂
Cu legumele a devenit mai dificil totul. A refuzat si a doua zi combinatia de dovlecel, pastarnac si telina, drept urmare am renuntat pentru o vreme cu totul la masa de legume. Cateva zile i-am dat doar suc de fructe dimineata si lapte de mama la cerere in restul zilei. Treaba a functionat, ca si-a revenit in sfarsit cu digestia. Dar destul de greu. Medicul a descoperit si ca are stomacelul plin de gaze, tot ca urmare a numeroaselor schimbari in alimentatie si atunci mi s-au recomandat niste picaturi inainte de fiecare supt. Si acestea l-au ajutat si l-au linistit. Constipatia, gazele si gingiile umflate care isi asteapta primii dintisori sunt o combinatie nefericita pentru orice bebelus. Al meu ajunsese sa doarma mai prost ca niciodata (si eu pe langa el) si il vedeam destul de nefericit in general. N-a durat mult totul, ca m-am grabit sa iau masuri (nu de capul meu, in tot ma consult cu medicul) si iata ca suntem din nou pe drumul cel bun.
Ieri am incercat sa reintroducem masa de legume si i-am facut o combinatie de cartof, putin morcov si telina. Parea ca se ineaca cu piureul. Nu a luat mai mult de doua lingurite si pe acelea abia, abia le-a acceptat. Nici uleiul de masline amestecat in piure nu a schimbat situatia. In schimb, sucul de fructe de la masa de dimineata e mereu apetisant si nu l-ar refuza pentru nimic in lume. Plus ca stomacelul lui il tolereaza bine, din ce am observat pana acum.
Asadar, dupa ce am inceput diversificarea in forta, cu bebelusul maxim incantat de legume si cu cantitati din ce in ce mai mari de piure la fiecare masa, am continuat mai putin placut. Constipatie, balonare, renuntarea la legume pentru cateva zile, in final refuzul legumelor. Acum am de gand sa-i fac din nou piureurile din morcovi, pastarnac si telina pe care le adora in primele zile. Fara cartofi, dovlecei, ardei gras, ca e posibil ca tocmai acestea sa nu-i placa.
In orice caz, ma astept ca lucrurile sa reintre in normal destul de curand si Bebe 2 sa-si manance cu pofta ambele mese, si cea de fructe, de dimineata, si cea de legume, de la pranz, plus lapticul de mama pe care il adora in continuare. Si sa creasca frumos si sanatos, ca pana acum.
Va tin la curent!UPDATE: Intre timp, cu foooarte multa rabdare din partea mea, bebelusul a redescoperit ca legumele sunt delicioase. Tot cu piureurile de morcov, telina si pastarnac am avut cel mai mare succes. Sunt zile in care zici ca se ineaca si refuza sa ia macar o gurita de mancare (ce mutrite mai face!), altele in care reusesc sa ii indes 4-5 lingurite de piure si, in sfarsit, altele cand mananca jumatate din borcanelul pe care i-l pregatesc sau chiar mai bine. Se intampla sa incerc si de mai multe ori in aceeasi zi: poate la ora 13 n-am succes, dar ii dau sa suga, il culc putin si pe la 15, aceeasi mancare pe care o refuzase inainte devine brusc comestibila. Rabdare, curaj, se poate! 🙂 Mi-e dor de apetitul lui de la inceput, dar mai bine asa pentru stomacelul lui, cate putin si usor, usor crestem cantitatile.