La sedinta cu parintii de luni, doamna ne-a spus ca va face doua mici excursii cu copiii saptamana aceasta: o vizita la Muzeul Satului si o alta la statia de pompieri. Apoi, ne-a atras atentia ca ia serios in calcul varianta de a nu-i mai lua in a doua excursie pe cei care o supara la Muzeul Satului. Iar la pompieri se anunta distractie, nu gluma: te lasa sa te urci in masinile lor, iti arata cum functioneaza furtunul, statia, poate chiar poti sa apesi 2-3 butoane si sa incerci un costum special. Da, nu-i o vizita pe care un copil de 7 ani ar vrea sa o rateze.
„Foarte bine le faceti, sa se invete minte!” spune pe un ton apasat o mama asezata in bancuta din dreapta mea. In rest, tacere, nimeni nu are nimic de comentat, in frunte cu mine. Desi simteam sa spun multe. M-a deranjat partea cu „sa se invete minte” spusa atat de patimas, inflacararea cu care era sustinuta pedeapsa drept unica solutie la problemele lor de comportament.
Si ce pedeapsa: sa nu mergi la statia de pompieri, cand tu arzi de nerabdare sa vezi ce si cum se intampla acolo de cand aveai vreo 2 anisori si ascultai povesti despre eroii care lupta cu flacarile. Ba ti-ai dori sa devii si tu pompier intr-o buna zi si-atunci ce bucurie mai mare decat sa vezi un pompier adevarat, sa ii strangi mana si sa te lase sa ii probezi casca. Dar nu, daca ieseai din cuvantul doamnei in prima excursie, trebuiai „invatat minte” si-atunci nu mai pupai tu pompieri, oricat te-ai fi rugat.
Mamica din dreapta mea a sustinut deci, incantata, propunerea doamnei. Eu am tacut si-am inghitit si-mi pare rau de nu mai pot acum.
Marti au mers in vizita la Muzeul Satului. Albert a fost asa entuziasmat, incat s-a catarat pe o piatra si a cazut. Un alt baietel a lovit o fetita, iar colega lor N. „s-a dat in spectacol”. Ei au fost cei trei care au incalcat regulile, asadar nu mai puteau participa la excursia de a doua zi.
Cand a ajuns acasa, Albert mi-a povestit totul, asa cum face in general:
-Si N. a plans si a implorat sa fie iertata, mami, dar degeaba.
-Tu ai plans, Albert?
-Eu nu.
-Dar ce-ai facut?
-Am tacut.
Spre seara, m-a sunat doamna si mi-a spus ca ii pare rau, dar va face exact ceea ce a propus la sedinta: copiii care au fost neascultatori, nu o vor insoti la statia de pompieri.
Nu au mers, intr-adevar, au ramas in scoala cu o alta doamna invatatoare si au copiat exercitii la matematica. La intoarcere, colegii le-au povestit cat de tare a fost excursia, cum s-au mai distrat, cate lucuri suuper au incercat si ce draguti au fost domnii aceia curajosi cu ei.
Ieri seara, am incercat sa aflu mai multe de la copilul meu:
-Si tu ai ramas in clasa, Albert?
-Da, cu o alta doamna. Am fost foarte cuminte, crede-ma. Si mami, stii ce tare a fost la pompieri? Mi-a povestit D. ce au facut pe acolo si as fi vrut sa fi mers si eu… dar n-am putut… iti amintesti tu de ce.
-De ce, Albert?
-Pentru ca am fost pedepsit.
-Si de ce ai fost pedepsit?
-Ca m-am entuziasmat si m-am urcat pe o piatra si am cazut. Doamna mi-a spus sa nu cad, dar n-am ascultat-o.
-Ce ai invatat din asta, puiule, din faptul ca nu ai mers in excursie cu toata clasa?
-Pai, ca eu nu mai pot merge niciodata de acum la pompieri, ca doamna sigur le-a spus ca daca vine un baietel Albert, mai slab, asa, si cu tricou galben, sa nu il primeasca. Deci nu mai pot merge.
-Asta ai invatat?
-Si ca sunt baiat rau. Sa nu mai fiu.
-Albert, esti un baietel bun, care mai greseste din cand in cand, ca noi toti. Si mama greseste. Si tata si doamna gresesc.
Exact asa cum banuiam, la final, copilul meu si-a amintit si isi va aminti mereu doar faptul ca nu a mers in vizita la pompieri, NU si MOTIVUL pentru care nu a mers. In mintea lui e doar atat: ca a cazut de pe o piatra, desi nu trebuia, si ca e „baiat rau”.
Inca nu mi-e clar ce a facut la Muzeul Satului. Ceva sigur a facut, doar ca nu stiu eu ce. Nici el nu stie, asta e mai grav. Si data urmatoare va face fix acelasi lucru. Si poate iar va pierde o excursie, sau o vizita pe undeva, sau cine stie ce alt eveniment interesant. Iar in mintea, si mai ales in sufletelul lui, se va strange un sir de lucruri pe care le-a ratat, dar nicio lectie.
Deci nu, nu s-a „invatat minte” si da, va mai face.
Una peste alta, am înteles cat de important este ca noi, parintii, sa aratam cand nu suntem de acord cu ceva si din ce motive. In cazul acesta, cu pedeapsa. Sa ne exprimam punctul de vedere la scoala, sa prezentam argumente logice, sa ne protejam copiii. Eu nu am facut-o. Am gresit… Pentru ca asa e in parinteala, gresesti, inveti, faci tot ce poti sa nu mai repeti greselile.
Poate am gresit si cand am inchis ochii la faptul ca nu l-au luat in excursie, poate ar fi trebuit sa insist sa mearga. Dar era deja prea tarziu, intrasem in hora, tacusem malc prea mult, trebuia sa joc pana la capat. Acum abia, vorbesc, spun ce simt. Si n-o spun sa critic pe nimeni. Vreau doar sa arat ca pedeapsa nu duce nicaieri. Cauza ramane si pana nu umblam acolo, nicio pedeapsa din lume nu va rezolva nimic.
Stiu ca am facut bine cand, ieri seara, mi-am luat copilul in brate si i-am explicat ce baietel minunat si bun este. Cat despre ce si cum a gresit in excursie, la partea asta sunt inca in ceata si trebuie sa discut cu doamna, sa imi explice si sa-i explicam la randul nostru si lui. Nu de alta, dar n-as vrea pentru nimic in lume sa ramana cu ideea ca e un „baiat rau” si asta sa-l urmareasca si sa-l influenteze de aici inainte. Albert are incredere in el ca poate face orice si aripi care sa-l duca oriunde doreste. Trebuie sa le pastreze.