COPIII SI ANIMALELE DE COMPANIE

Ruxandra Luca, copiii si animalele de companie

Eu am crescut dorindu-mi un caine, o pisica, un hamster, o broasca testoasa sau orice alt animalut ar fi primit ai mei in casa. Voiam un prieten blanos (dar m-as fi multumit si cu unul cu solzi sau pene) pe care sa il pot creste si iubi in voie. Si uite asa am inceput sa car acasa de la pui de gaina si iepurasi cumparati din piata (trebuie sa-i fi dat tare ieftin de aveam noi, copiii, bani sa ii luam), pana la porumbei raniti si pui de pisica salvati de la gunoi. Multe dintre aceste animale nici nu treceau  pragul casei, dar gaseam mereu o  modalitate sa le ingrijesc in scara blocului, in fata usii de la intrare (cat mai rezistau si pe acolo) sau sa le pasez vreunui prieten cu parinti mai intelegatori. Noroc si cu bunicii mei, care locuiai in acelasi bloc cu noi, un etaj mai sus. Pai cati pui de gaina si iepurasi pufosi mi-a ingrijit si mi-a facut mari bunicul, numai el stia. Si dupa ce cresteau suficient ii ducea la cineva la tara, cu promisiunea ca nu vor fi mancati… prea curand. Desigur, eu credeam ca niciodata. Pentru perioade scurte am reusit sa tin in casa canari sau papagali, apoi, timp de vreo doua saptamani, am avut hamsteri, a urmat o broasca testoasa (care culmea, a trait cam 18 ani in apartamentul alor mei, mult dupa ce eu m-am mutat de acolo) si, cireasa de pe tort, o pisica, Musa. A trecut greu tare pragul casei. Mica, mica, abia fatata, slaba rau, uratica si urlatoare. Pe cat de greu au acceptat-o mama si tata, pe atat de mult au iubit-o dupa aceea (mama, in special). Mai bine de paisprezece ani a trait la noi. Azi nu mai e.

Cand m-am vazut la casa mea, era firesc sa-mi iau animalute cat sa compensez toate restrictiile pe care le-am avut in copilarie. Astfel, copiii mei cresc in compania unui motan, a doi catei, o broasca testoasa si un peste. Motanul e in viata noastra  din 2006, cand l-am salvat de pe strazi si de atunci il caram dupa noi oriunde ne mutam. Intre timp au venit pe lume si copiii nostri , aceia adevarati, pui de oameni. Dar motanul, intaiul meu copil cu blana, a ramas. Cateii au fost si ei mai multi, dar am mai pierdut dintre ei (s-a intamplat sa se imbolnaveasca).  Am suferit de n-am mai putut dupa fiecare in parte, am jurat ca nu-mi voi mai lua altul in loc sa-mi rupa sufletul la fel si am sfarsit mereu prin a salva altii care aveau nevoie de mine. Pe ultima noastra catelusa, Ana, am luat-o inainte sa se nasca Aris: am gasit-o la noi in curte, reusise sa intre pe sub poarta. Micuta tare, slaba si speriata. Ce altceva era sa fac decat sa o pastrez si sa o iubesc?

Cateii stau afara, motanul mereu in casa. Am fost avertizata de o mie de ori de binevoitorii din jur cat de periculoase pot fi animalele pentru copii, in special daca sunt tinute in casa. Par pretutindeni, boli, probleme multe si nicio alta solutie decat sa le fac vant rapid. Unde? Nu mai conteaza, acum sunt mama si trebuie sa ma gandesc la “binele” copiilor!! Adica ce-i mai important, baietii mei sau animalele astea? Pai nu? Nu! Ca problema nu se pune asa si nu exista termen de comparatie intre ei. Nu compari mere cu pere si nici copii cu animale. Micutii si animalele de companie pot trai foarte bine impreuna si exista nenumarate beneficii (demonstrate stiintific) de pe urma traiului cu prietenii blanosi. Trebuie doar sa ai grija la anumite aspecte, pe care le iei instinctiv in calcul. Adica motanul n-are voie in camera bebelusului, spre exemplu, il tin departe de jucariile copilului, de carut, tarc, premergator, nu-l las pe cel mic sa-si bage manutele in blana lui, asa cum si-ar dori si cam asta e. Cu cat creste, cu atat va avea mai mult contact cu Batman. La fel am facut si in cazul lui Albert, adica initial i-am limitat interactiunea cu motanul si apoi, treptat, i-am dat liber la distractie. E grea perioada cat bebelusul e foarte mic, iar pisicul (care pana atunci fusese stapanul casei) se simte dat la o parte: il dai afara din camera bebelusului, din dormitorul tau, ca si acolo stai cu cel mic, din birou si cam de peste tot. Jos de pe canapea, jos de pe pat, stai departe de landoul lui bebe si de scaunul lui de masina! Si trebuie sa fii ceva mai atenta la curatenie, ca ajungi sa vezi par peste tot si nu vrei ca cel mic sa inghita vreun fir. In timp lucrurile se mai schimba si nu mai e nevoie de atata exigenta. Ocazional, il mai las pe Batman sa se cuibareasca langa mine si Aris. E cuminte si recunoscator cand se vede langa noi, toarce si sta linistit langa bebelus. Curand, vor fi cei mai buni prieteni, presimt asta.Ruxandra Luca, copiii si animalele de companie

Albert nu e foarte apropiat de motan, dar o iubeste pe catelusa Ana si fac cele mai amuzante jocuri prin curte. Pestisorul tot al lui e, cadou de la Mos Craciun, si-i e atat de drag de l-a numit tot Albert, iar de testoasa (devenita uriasa in timp record) are grija toata familia. Animalele noatre au locul lor bine definit in sufletul si in viata noastra si nimeni nu le poate lua de acolo. Asa ca daca ai si tu prieteni blanosi prin casa si tocmai ai descoperit ca esti gravida, nu te grabi sa-i dai la o parte: vor face echipa minunata cu cei mici si-ti vor da in continuare nenumarate motive sa zambesti.Ruxandra Luca, copiii si animalele de companie

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.