Am văzut un reportaj, la un moment dat, despre o mama care născuse al zecelea copil. Apareau imagini cu mama și cu bebelusul in brațe, iar femeia povestea ca erau cu totii foarte bucuroși de venirea noului membru al familiei și ca nu avea de gând sa se oprească aici.
-Pai și, nu va e greu? Vine, inevitabil, întrebarea reporterului.
La care mama răspunde:
-Deloc! Practic, se cresc unul pe altul.
.
Asta e o mentalitate care facea furori acum 100 de ani si care, din pacate, observ ca persista si în zilele noastre, în anumite familii numeroase. Ințeleg sa faci mulți copii, atât timp cât vrei și poți sa ii crești in bune condiții, nu-i treaba nimănui ce faci cu uterul tău. Dar ma doare sufletul când văd părinți care fura copilaria fraților mai mari. Părinți care isi condamna copiii la crescut alti copii, pe care parintii singuri au decis sa ii facă și care sunt strict responsabilitatea lor.
.
Eu simt ca am o datorie, in primul rând, fata de omuleții ăștia pe care i-am adus deja pe lume. Au nevoie sa le fiu sprijin, cât ei își văd de crescut frumos, nu au nevoie sa le pun in cârcă enșpe mii de treburi casnice și nu numai, carora eu si tatăl lor nu le mai facem față.
.
Sigur ca ne dorim si conteaza sa incurajam frații sa se iubească și sa se ajute între ei, acum și mult după ce noi nu vom mai fi pe pământul asta. Mi se pare firesc și sa le dam copiilor responsabilități adecvate vârstei, e important sa mai ridice și câte un pai prin casa, sa facă lucruri ce tin de ei, nu sa aștepte sa le pice din cer totul. Problemele apar atunci când ne copleșim copiii cu treburi de oameni mari. Cum sa lași tu un pui de 1 an in grija altuia de 4, sau de 5, de 10, nu știu, 12 ani. Și cel mare tot copil este, ce baza ai in el sa-i lași in grija alt copil? Plus, n-as vrea sa stiu ca fetița mea de 12 ani e nevoită sa gătească pentru toată familia, cât frate-su de 10 leagana bebelușul, și-al treilea frate da cu mopul prin casa. As vrea sa știu, in schimb, ca se joaca împreuna, ca citesc, își fac lecțiile, merg in parc cu prietenii sau fac altele care sunt de făcut la vârsta lor.
.
Știu ca se tot vorbește despre cât de unite sunt familiile numeroase. Eu cred ca acei copii pot fi la fel de uniți și dacă, in loc sa se creasca unul pe altul, se bucura împreuna de copilărie, cât ii cresc părinții pe toți.
Total de accord. Stiu caz in care sora mai mare a refuzat sa faca copii cand a ajuns la varsta adulta pentru ca in copilarie a fost obligata sa isi creasca fratii mai mici.
ah, ce trist! Vezi, ducem cu noi in viata de adult tot ce ne-a impovarat in copilarie…
Foarte bun articolul ! Chiar asta vorbeam cu fata mea de 5,7 ani zilele trecute. Mereu când ne întâlnim cu cineva o întreabă:”Si…? Ai grija de fratiorul tău?”. Bebe are 3 luni . Nu, nu un copil tb sa aiba grija de alt copil ,mai ales la vârsta asta. Părinții tb sa o faca pt ca a fost alegerea lor, e datoria lor. Nu tb sa incarcam frații mai mari cu asemenea responsabilitati, sa le punem pe umeri o greutate mai mare decât o pot duce.
Raluca, multumesc! Multe mame mi-au scris ca sunt intrebate daca cel mare o ajuta cu cel mic. In conditiile in care erau diferente si de 1 an sau 2 intre copii. In anul 2019. Mi se pare ireal.
🤗