Acum multi ani, inainte de copii, am mers cu M. sa dam nu stiu ce declaratie la politie. Oamenii de acolo din cale afara de amabili:
-Domnule, doamna, poftiti! Va rog, luati loc!
Eu, impresionata: Vai, multumim!
M., adica domnul Gheorghe, da buletinul si incepe sa scrie acolo, in declaratie, tot ce trebuia. Intre timp, politistul nu ma scotea din doamna Gheorghe. Vine si randul meu sa prezint buletinul, moment in care il vad pe politist cum isi schimba atitudinea si se uita crucis:
-Aici scrie Luca, nu v-ati schimbat actele dupa casatorie?
-Pai nu, ca nu suntem casatoriti.
-A, deci sunteti concubina dansului. Cu accent pe „concubina” si cu o privire plina de subinteles catre „dansul”.
-Domnule politist, eu sunt iubita.
-Doamna! Adica domnisoara, daca nu sunteti casatoriti, sunteti concubina. Punct.
-Dar…
-Punct.
I-am aruncat instantaneu lui M. o privire gen ai-face-bine-sa-vii-maine-cu-inelul-ala-si-sa-o punem-de-o-nunta-or-else. El s-a uitat nepasator, dupa care si-a vazut de ale lui, iar azi, 10 ani si doi copii mai tarziu de la respectivul eveniment, tot concubina am ramas. Acum sa stiti ca si concubinajul asta e fix ca o căsătorie, și cu bune și cu rele, și cu parinteala și cu timp in doi, și cu certuri și cu romantism. Doar ca atunci când ne certam mai rău, ne amenintam cu despartirea, nu cu divortul.
In alta ordine de idei, desi nu mi-am dorit si nu m-am visat vreodata mireasa, daca e sa se intampla fericitul eveniment, zic sa fie cat inca arat decent in rochie alba si in general. Sa ne auzim cu bine!
mamaaa mie mi-ar fi rusine cu acest statut sincer…iar tu mai scrii si o postare pe tema asta…nu credeam asa ceva ..dupa atatea postari despre familia voastra cum sa nu fiti casatoriti? si nu e vorba de o hartie ..e vorba de statut, e vorba de numele copiilor ,e vorba ca copii cresc si se vor simti rusinati in anumite momente ca mama si tata nu sunt casatoriti,e vorba de averea din familie …e vorba de multe .eu sincer n u as putea trai in incertitudinea asta cu un om care nu vrea sa se casatoreasca cu mine,e clar ca ceva nu e ok o data ce nu va casatoriti
Elena, bine atunci ca eu sunt eu si tu esti tu. Putem sa ne vedem linistite de vietile noastre. Adica fiecare cu a ei, stii ce zic? 😉
in plus, o casatorie nu ofera vreo certitudine. E vorba de cei doi aici si de dorinta si eforturile lor de a ramane impreuna. Se poate termina cu bine sau nu. Chit ca au trecut pe la biserica si primarie, ori s-au multumit sa isi declare iubire vesnica la ei in sufragerie.
Noi suntem la fel, necăsătoriți cu o fetița de 2 ani și un bebe ce urmează sa vina 😊. Pentru unii poate ca suntem concubini, dacă asta e cuvântul, dar pentru noi suntem o familie. Îmi place mult mult cum scrii, citesc cu drag fiecare articol, ma regăsesc de multe ori in ceea ce scrii, alteori învăț multe. Sper ca răutățile unora sa nu te împiedice pe viitor sa fii la fel de deschisă cu noi 😊
Irina, multumesc tare! Nu, nu, deloc, eu sunt cum simt sa fiu 🙂 Ma bucur sa vad atata caldura in mesajele voastre. te imbratisez!
Dar de faptul ca gramatica lasa de dorit nu va e rusine? Acesti copII sunt copIII mei. Da, articulat se scrie cu 3 de i. Se si aude!
Nu imi vine sa cred ca in anul 2018 mai sunt persoane care gandesc ca Elena!!! Deschide-ti mintea, femeie!
Eu tot asteptam poanta la comentariul asta, serios! Nu pot sa cred ca cineva care te citește poate avea gândirea asta retrograda! Îmi ești simpatica și îți citesc cu plăcere articolele, în unele ma și regăsesc. Nu înțeleg indignarea doamnei referitor la statutul tău civil:)))
hei! 🙂 multumesc pentru aprecieri! Ce chestie, chiar azi ma gandeam la articolul asta, scris in urma cu ceva timp. Nu-i bai, fiecare cu parerea lui, eu sunt ok asa cum sunt. Si chiar de n-as fi ok, mare lucru n-as putea face, casatorie cu forta nu exista :))
Nu ai dreptate! O hârtie nu schimba nimic. O familie nu se face cu o hârtie în care scrie același nume de familie, iar la despărțire…că văd că te preocupa averea…are aceleași drepturi că una căsătorită. Daca nu ar fi fericită și ar fi preocupat-o hârtia -statutul, ar fi avut-o până acum.
Vai de capul tău. Ce gândire de 💩.
Eu am 2 copii si sunt necasatorita cu tatal lor. Formam o familie foarte frumoasa. Deci sunt si eu o concubina ca si tine :))
Chiar nu are importanta acel act…pentru mine, personal.
Ce bine ca sunteti o familie frumoasa! Atat de rar azi mai vezi oameni bucurosi sa stea impreuna, gata sa imparta totul si sa se sprijine, cu sau fara acte. Fericiti sa fiti mereu!
Și eu am fost „concubina” 10 ani, statul s-a schimbat anul trecut când eram gravida, printr-o simpla cununie civila, doar pentru a purta toți același nume. Ai dreptate, până acum era „ne despărțim”, acum este „divorțăm”, în rest nicio schimbare. Nici eu nu îmi doresc prea tare sa fiu mireasa.
In altă ordine de idei, felicitări pentru blog, pui suflet în postările tale, și bineînțeles se simte că sunt trăite pe propria piele. Tine-o tot așa.
Diana, multumesc tare! Imi pun, de fapt, sufletul pe tava. Si vezi, primesc reactii si reactii… mesajele frumoase, precum cel lasat de tine, imi dau energia sa merg inainte. te pup!
O hârtie nu-ți garantează fericirea😕.
Căsătoria este mai mult pentru societatea de azi…intr-adevăr pot interveni ușoare “intortocheli” pt copii, etc. Eu mi am păstrat numele după căsătorie și când am rămas insarcinata am umblat de mi-au ieșit mintileeee ca sa preiau numele soțului doar pt a nu încurca in vre un fel copilul…Dar sa fim realiste, căsătoria este un act..o faci pt lumea de afara, pt societate sau pt cunostiinte…in rest, in casa suntem aceeași și cu act și fără act! Te pup , Ruxi💋
Te pup, Anca! Nici eu nu cred ca ne-am certa mai putin sau ne-am iubi mai mult daca am fi casatoriti. „Averea” nu stiu cum am imparti-o in caz de ceva. Ma amuza gandul la impartit „averi”, o fi rau? :)) cat despre copiii nostri judecati ca parintii lor nu sunt casatoriti… Oamenii crescuti sa gandeasca asa vor judeca mereu, chit ca e treaba asta cu casatoria sau orice alt subiect care iese din tiparele in care au fost crescuti.
Bravo, Ruxandra! Si eu simt si gândesc la fel ca tine! Si da, am devenit întâi mama si apoi soție, ca… ce sa vezi… daca tot facem botezul copilului hai sa ma imbrac si mireasa. O relație nu sta intr-o hârtie, cuvintele frumoase si mângâierea celui de lângă tine nu este datorită aceleiași hârtii!! Fetelor, sa mai evoluam un pic, un pic …
Lacramioara, multumesc frumos pentru mesajul tau! Poate conteaza si hartia aia sau binecuvantarea primita la biserica, in masura in care si le doresc amandoi. Dar atunci cand oamenii se simt bine si fara, cine suntem noi sa intervenim in fericirea lor? Mi-ar placea sa ne vedem mai mult de viata si fericirea proprie. Te pup!
Cu drag!
PS Te felicit pentru blog! Te-am “descoperit” la Neața.., eram cu bebe Luca acasă si erai tare simpatica. Acum te citesc (la munca…) si sper sa te mai văd si la tv. Te imbratisez!
multumesc mult ca ma citesti, ce imi place sa o aud 🙂
deci ma stii de mica, de la Neatza 🙂 acum ma poti vedea la tv in fiecare marti si joi la Prietenii de la 11. Sau iti faci un abonament pe Antenaplay si ma poti vedea mereu :)) imbratisari!
Voi sa fiți fericiți, Ruxandra! 🤗
Incercam! 🙂 Uneori ne si iese :))
Atitudinea asta reticenta privind aparitia copiilor in afara casatoriei si a unei relatiei neoficializate e deja desueta. Am n exemple in jurul meu care au copii fara a fi casatoriti, si ghici ce?! Nici nu intentioneaza. Iti ofera ceva certificatul de casatorie? Mai multa stabilitate? Hell no! Daca lucrurile nu merg, te duci la notat, faci partaj, acolo sa vezi distractie.
Da, sunt casatorita de 5 ani, dar daca as da timpul inapoi, nu cred ca as mai fi organizat nunta.
Nu e o rusine sa ai o asemenea relatie, pana la urma, poate sunt mult mai uniti si au o relatie constructiva fata de majoritatea celor casatoriti.
Copiii simt atmosfera din casa, legatura dintre parinti, guidance-ul pe care parintii il ofera, nu se dezvolta in functie de existenta/inexistenta certificatului de casatorie.
Ruxandra, as fi jurat ca esti casatorita:)) ca sa vezi cum e cu aparentele astea. Numai bine!
Cum de ai fi jurat, dupa ce te-ai luat? :)) Nu a fost sa fie. Deocmadata… Asta nu influenteaza cu nimic cei 15 ani de relatie (cu bune si cu mai putin bune) si cei doi copii minunati pe care ii avem impreuna. Imbratisari!
A, si daca ar fi sa se termine intr-o zi, nu ne-ar tine impreuna toate actele din lume. Ce bine ar fi sa semnezi actul ala si sa stii 100% ca gata, esti fericit pe viata. Din pacate, nu exista garantii. Sunt perfect constienta de asta.
Va multumesc din suflet, fetelor, asa m-au bucurat comentariile voastre! <3
Iar asta cu rusinea, nu stiu, cred ca ar trebui sa ne fie rusine cu alte lucruri, nu ca suntem fericiti, linistiti, ca iubim si suntem iubiti.
Eiii uite ca am trait sa mai citesc in anul 2018 ca este o rusine sa nu fii casatorita dom’le, ca numele,ca averile,ca gura lumii!!!Pe bune????? Adica,stimata doamna casatorita, cu ce va credeti mai presus decat noi astea necasatorite, cu o hartoaga in sertar plina de praf????Ghiciti ce, nu sunteti cu nimic mai presus ci dimpotriva…sunteti plina de frustrari si refulati pe aici incercand sa puneti la zid oameni frumosi,decenti care isi asuma cine sunt si ce fac!!! Nu este doamna nici o rusine sa fii necasatorit,rusine este sa furi,sa injuri,sa judeci,sa carcotesti,sa iti bagi nasul unde nu iti fierbe oala!!!Cat despre cutumele sociale va asigur ca ne intereseaza putin spre deloc…pe noi astea nemaritatele evident!!!Eu am facut parte si din categoria casatoritelor si ce credeti…am divortat repede de „pseudo sot” caci mai avea putin si ma juca si pe mine la poker!!!!Am alergat ca o proasta sa-mi schimb actele si am pierdut timp pretios din viata … mi-am jurat in acel moment ca nu imi mai trebuie maritis cat voi trai!!!Si asa am facut,sunt bine merci acum,cu un copil de 6 ani si un „concubin” care ma accepta asa pacatoasa si tembela cum sunt!!!Haideti doamna sa traim in armonie,sa traim frumos si sa nu ne mai agatam de fleacuri fara valoare!!!Va pup concubinele mele!😉
Oana, nu cred ca maritisul a fost de vina prima data, relatia in sine nu a mers si, cel mai probabil, nu ar fi mers nici daca nu aveati acte. Iar acum e bine pentru ca barbatul cu care esti e altfel si voi impreuna sunteti altfel. Fericire maxima si liniste va doresc!
Aaa si am mai uitat ceva, este rusine sa scrii copiii cu 2 de i si sa faci cacofonii de genul ca copii….la asta chiar nu ma asteptam de la o persoana cu un „statut” ca al dumneavoastra! Mdah…ce sa zic….e greu cu limba romana! Concubinele mele va puuup!😚
Acum cativa ani, sora mea a avut un accident si a ajuns la spital pentru mult timp. “Concubinul” nu a avut dreptul sa faca NIMIC; nici semnatura pentru operatii, transferuri, investigatii complexe-NIMIC. Teoretic nici vizitele la terapie intensiva nu-i erau permise pentru ca nu era din “familie”. Multe din deciziile mele ar fi fost altfel decat ale lui, dar semnatura era a mea…sora. Din fericire, am o relatie foarte buna cu el si i-am ascultat dorintele, dar cu semnatura mea.
Se intampla rar, e adevarat, dar DACA? Si sunt si alte situatii cu DAR DACA?
P.s. Eu insami sunt necasatorita si nu m-am visat in rochie de mireasa niciodata, sa subliniez asta.
Ce situatie… Eu am fost operata, la o clinica privata, ce-i drept, si nu au fost probleme de genul asta. Nici la spitalele de stat cand am mers nu am intampinat probleme. Doamne fereste sa ajungi la spital in primul rand si sa te mai lovesti si de asemenea situatii.
nu ti-am comentat niciodata. uite ca o fac acum. imi place tare de tine, de voi, de cum sunteti ca familie.
gura lumii, doamne, asta sa fie grija noastra :)))))
un act nu schimba nimic, fericirea depinde absolut de voi! sa fiti sanatosi!
Cris, multumesc frumos, asemenea! te astept oricand cu drag! si cu comentarii 🙂
Suntem căsătoriți de 6 ani si avem 2 copii minunați. Ideea mea despre căsătorie era amândoi în blugi la starea civila și decent îmbrăcați în fata preotului. Rezultat o mare complicație cu invitați mulți care sa satisfacă orgoliul părinților. Căsătoria civila este pt gura lumii, cununia religioasa a fost pentru sufletul nostru, iar treaba ailaltă cu tort, 5 feluri la meniu și țopăie, tiganie. Ani mulți și fericiți împreună și asta e tot ce contează. Dragostea și respectul leagă doi oameni si nu o hârtie 😏
Multi ani cu bine si voua, Giorgiana! Multe prietene mi-au spus ca daca ar fi sa aleaga a doua oara, nu ar mai face petrecerea de nunta, pentru ca a reprezentat un stres cap-coada. Acum sunt sigura ca au fost si nunti de vis, depinde de multe lucruri, ideea ramane ca nu petrecerea in sine ar fi importanta, ci vizita aia la biserica si binecuvantarea preotului. Pentru cine crede in asta si simte ca ar primi un plus de liniste asa.
Hei!Te admir sa stii!Insa oricât de demodată as parea,cununia atat civilă cat si religioasă au importanta lor!cat despre petrecerea de după…ramane la aprecierea fiecăruia.. .pupici!😚🤗
Multumesc frumos! 🙂
La noi, 10 ani de relatie, cu tot ve presupune ea, au triumfat cu apariția unei minunate fetite. Asadar, hop si botez, hop si nunta planificate pentru 2018. Sincer, relația merge mai departe si cu si fara, ca doar in 10 ani ne-am dovedit ca nu putem unul fara celalalt… iar acum clar nu am putea niciunul farw EA.
Cat despre rusine… greu de crezut ca in civilizație mai străfulgera astfel de gânduri desuete…
Succes cu blogul!
Multumesc tare, Corina! Sa fiti fericiti mereu!
fetelor institutia casatoriei nu a fost facuta degeaba.vad ca va axati foarte mult pe iubire,dragoste ca nu le leaga o hartie bla,bla.da e perfect acceptabil sa traiesti asa pana apar copii,din momentul ala cred ca orice parinte responsabil s-ar gandi ca e important ca toti membrii familiei sa poarte acelasi nume.e vorba de statutul copiilor in primul rand.pot sa apara multe complicatii cand mama poarta alt nume,copii alt nume,si exact cum spunea cineva mai sus in cazul unei probleme medicale „concubinul” nu face parte din familie.,plus ca Doamne fereste asa ca exemplu se intampla ceva cu ” concubinul” toata averea lui se imparte intre copii si familia concubinului,are dreptul la averea lui pana la cel mai mic strasranepot,deci e vorba si de a asigura viitorul copiilor. Deci institutia casatoriei nu e degeaba,traiesti cum vrei dar cand apar copii trebuie sa te gandesti la viitorul lor in primul rand
Ce faceti voi, sub acoperisul vostru e fix treaba voastra!
Cu acte sau fara acte.
Draga noastra Rux, noi ne-am bucura daca intr-o zi decizi sa îmbraci rochia de mireasă, (esti o draguta) dar până atunci trăiți cum simțiți și cum doriti, sanatosi sa fiti. La noi nunta a venit după 7 ani de relatie ( o nuntă tradițională la tara cu peste 400 de invitați, cu neamuri multe), aveam 24 de ani si soțul 31, momente frumoase, dar foarte obositoare, iti spun, și în ziua aceea de 28.08.2010 o căldură sufocantă de-a dreptul, dar și multe, multe emoții. Sotul meu și acum spune că nu ar mai face nunta la tara, motiv ptr. care botezul bebelușului, în 2012 l-am facut la un local ca niște domni, dar mult mai restrâns și bineînțeles cu mult mai putina bătaie de cap.
În rest, e adevarat ca nu ne unește o hartie, dar noi uniunea aceea în fața lui Dumnezeu am simtit-o ca pe ceva măreț și de neegalat cu un alt sentiment.
Oricum, indiferent de ce statut alegeți sa aveti, vă admir ca și familie și pe tine ptr. principiile după care iti cresti frumos cei doi copii.😙
Raluca, multumesc din suflet! Inteleg ce spui cu uniunea in fata lui Dumnezeu. Deci nunta cu peste 400 de invitati… wow! 🙂
Elena, măi mamă, te rog: scrie și tu copiii cu trei de i. Așa e corect gramatical.
Un subiect inca foarte discutat, cu oameni care fac parte din ambele tabere. Personal sunt pro casatorie si asta in principal, pentru juramintele in fata Domnului si in secundar pentru ca probabil asa am vazut, asa am fost crescut.
Cu toate acestea, traiesc in concubinaj (parca acesta era termenul) de 6 ani de zile si am si un baietel de 3 ani jumatate…pana aici nimic anormal, insa acum 4 ani, am cerut-o de sotie si a raspuns categoric „DA”, pentru ca mai apoi sa aflu ca ei nu ii trebuie casatorie.
Vedeti…e nasol cand unul din parteneri isi doreste si unul nu, altfel chiar nu conteaza…
Ea poarta un inel de 4 ani, eu nu port unul si chiar imi doresc mult asta.
Relatia se stinge si nu zic ca hartia sau slujba ar fi schimbat ceva, dar cu siguranta faptul ca avem dorinte diferite in privinta mariajului, a schimbat multe…
Acum…relatia e rece, suntem mai mult colegi de apartament…
Eu o iubesc, sunt un barbat dedicat, dar imperfect ca toti oamenii…ea o femeie la fel de imperfecta…dar oare ma mai iubeste daca nu isi mai doreste nimic cu mine? Contact nu avem deloc, de nicio natura…uneori nu imi vorbeste zile intregi…apoi revine…
Iar eu ma gandesc daca mai are rost sau nu….oare cum e mai bine pentru copilul meu? Sa fiu tata de weekend sau sa il las sa vada ca trebuie sa accepte si sa tolereze indiferenta si raceala femeii pe care o va iubi, cand va fi mare?
Voi ce credeti?
10 ani de iubire, cu bune si rele, maturizat impreuna, 1 copil frumos,sanatos, dorit si iubit,si un statut de mandra concubina. Te pup Rox! Am inceput sa te urmaresc (not the stalker type) in mom cand am descoperit reteta de legume mexicane cu branzeturi la cuptor. Pupici maximi!
Te pup, Irina, sa fiti fericiti mereu! Si daaa, stiu de ce reteta zici. Ce dragut! Poti fi si stalker, sa stii, iti dau eu voie ;))
Buna. Toată lumea vorbește de concubinaj, când termenul cel mai potrivit este cel de uniune consensuala. Cred că ceea ce descrii tu este uniunea consensuala și ceea ce înfierează unii este concubinajul așa cum ne-a fost prezentat de bunici și mame drept conviețuirea cu bărbatul altei femei…
In ceea ce privește problemele legale, uniunea consensuala poate fi declarata și , in cazurile nefecite de genul spital, despărțire,deces, partenerul are aceleași drepturi pe care le-ar fi avut în calitate de soț.
Oo..ce mă bucur când văd și pe altcineva ca mine..nici noi nu suntem căsătoriți având doar 3 copiii … împreună suntem de 22 ani. Glumim pe tema asta cu certurile, că o să ne căsătorim pt a putea divorța😁 Macar jumătate din cei căsătoriți să rămână atâția ani împreună în zilele noastre. Cred că este mai rău să mergi sa te căsătorești la biserică să juri că stați o viață împreună și apoi divorțezi după scurt timp😘