Alaptarea este un subiect la care tin foarte mult. As vrea ca toate mamele sa fie bine informate pe aceasta tema. Am scris pe blog cat de multe articole am putut si am simtit despre experienta alaptarii lui Aris, care a decurs atat de firesc si bine pentru noi. Asta dupa ce m-am lovit de o situatie mai putin fericita in cazul primului copil. Iar acum, odata cu rubrica de la Antena 1, am posibilitatea sa duc mesajul mai departe, sa informam cat mai multe mame si, sper eu din suflet, sa le ajutam sa ia in deplina cunostinta de cauza decizii importante, care le implica pe ele si pe puii lor.
Dupa ce am citit framantarile mamelor pe diverse grupuri de pe Facebook si am primit tot felul de mesaje de la cititoarele blogului, prin care ma intrebau care este cel mai bun mod prin care sa intrerupa alaptarea, am hotarat sa realizez un interviu cu Ilinca Tranulis, medic pediatru, consultant in lactatie si om bland, care te incarca de bine. Ilinca ne-a explicat tare frumos ce presupune intarcarea blanda a puiului de om.
Adesesa, din lipsa de informare, din pricina oboselii, a presiunilor, a semnelor de intrebare, mamele ajung sa apeleze la metode extreme pentru a-si determina puii sa nu mai suga. Am citit de ardei iute dat pe sani, mustar sau chiar crema de ghete, plasturi si alte nebunii traumatizante atat pentru mama, cat si pentru copil.
Intarcarea ghidata de copil
In mod natural, ne spune Dr. Ilinca Tranulis, exista intarcare ghidata de copil. La un moment dat, puiului nu ii mai trebuie sa suga. Ajunge la varste de 3-4 ani sa isi rareasca treptat supturile: la 2-3 zile, apoi la o saptamana, la o luna. Mama este acolo oricand pentru el si ii ofera tot ce are nevoie. Se ajunge intr-un punct in care copilul nu mai are nevoie, pur si simplu de sanul mamei, pentru ca reuseste sa gaseasca afectiune si consolare in alt fel.
De multe ori insa, presiunea sociala face ca mama sa spuna ca nu mai este ea dispusa sa alapteze pana la varste inaintate, de 3-4-5 ani, si atunci sa isi doreasca ea intarcarea copilului.
Pana la facultate ai sa ii dai?, Pana in armata va suge?
„Tot timpul se gaseste cineva care sa se amestece intr-o relatie extrem de intima intre mama si copil, unde nimeni nu ar trebui sa aiba prea multe cuvinte de spus. Este strict alegerea celor doi: atat timp cat mama se bucura de aceasta relatie, este foarte bine sa o continue.” (Dr Ilinca Tranulis)
Intarcarea ghidata de mama
Daca, pe de alta parte, nu ii mai face placere alaptarea (sau nu isi mai doreste sa continuie din diverse motive), atunci poate sa incerce o intarcare ghidata de mama, o intarcare blanda, treptata.
Lucrurile pot incepe cu amanat cate o masa, cu explicat copilului ca in momentul acela nu poate sa ii ofere sanul, cu eventual scos supturile de peste noapte. Adevarat, nu e o bucurie pentru copil, dar sunt metode de rarit mesele si de scurtat mesele, care, in decurs de cateva saptamani sau luni, in functie de cat timp are mama la dispozitie, duc la rezultatul dorit. Este, asa cum spuneam, o intarcare ghidata de mama, nu este o intarcare aleasa de copil, dar este una blanda si tolerata bine chiar si de catre cel mic.
Deci nu creme de ghete, mustar, ardei iute, plasturi pe sani si alte metode extreme la care apeleaza mamele si care reprezinta un stres pentru amandoi, dar in special pentru copil. Azi am dat peste un video pe Youtune care te invata cum iti poti intarca bebelusul intr-o zi: sugerau un amestec de nu stiu ce seminte cu care sa te dai pe sani si gata, in 24 de ore garantat copilul nu se mai atinge de lapte. Cumplite variante, cu consecinte pe masura.
O intarcare brusca are repercusiuni si asupra mamei: i se angorjeaza sanii, se blocheaza canale, pot aparea mastite sau alte complicatii. Plus, de multe ori mamele apeleaza la pastile de oprit lactatia, adesea si la o sugestie venita din exterior, iar apoi se razgandesc, vor sa reia alaptarea. Din fericire, in majoritatea cazurilor acest lucru este posibil.
Decizia intarcarii
Este important sa retinem ca decizia intarcarii nu trebuie luata de pe o zi pe alta, ne avertizeaza Dr. Ilinca Tranulis. Situatiile medicale care impun intarcare brusca sunt extrem de rare si acelea trebuie discutate cu un consultant in lactatie. In rest, procesul trebuie facut pe indelete si gandindu-ne bine daca e decizia noastra sau este alegerea celor din jur. Mama isi doreste cu adevarat sa intrerupa alaptarea sau cedeaza pur si simplu unor presiuni sociale? Pentru ca laptele matern este, asa cum frumos o spune Dr. Ilinca Tranulis „pana la ultima picatura aur pur si sanatate curata pentru copil si pentru mama”.
Experienta mea
Haideti sa va spun cum au decurs lucrurile in cazul nostru. Asa cum am mai povestit de multe ori, experienta alaptarii lui Bebe 2 fost una minunata. Am pornit la drum bine informata si hotarata reusesc in alegerea mea, pe care o consideram a fi cea mai buna pentru puiul meu si pentru mine.
Pana in preajma varstei de 1 an am fost nedespartitit, asa am simtit amandoi, asa am procedat. Alaptarea la cerere si cosleepingul erau la putere.
Dupa ce Aris a implinit 1 an, am observat ca isi doreste sa petreaca tot mai mult timp cu tatal lui si ca are reprize lungi si frumoase de joaca cu fratele lui mai mare. Deja incepusem sa mai fiu scutita de responsabilitati, iar primul lucru pe care l-am facut a fost sa dau fuga de doua ori pe saptamana la sala.
Usor, usor, am inceput sa pot lipsi de langa Aris mai multe ore, timp in care ma ocupam de proiectele pe care le aveam in paralel cu mamicia sau pur si simplu mergeam la cate o manichiura, o pedichiura, faceam un lucru pentru mine. In toata aceasta perioada de schimbari, puiul sugea, doar ca nu la fel de des ca inainte.
Apoi a inceput sa mai doarma si cu tatal lui: cate o noapte pe saptamana, dupa care doua nopti. Cand dormea cu mine sugea cum era obisnuit, cand ramanea langa tatal lui nu mai cerea, se multumea cu cate o gurita de apa.
Treptat, am ajuns la performanta sa il adoarma unul sau celalalt dintre noi, dupa care sa il lasam sa doarma singur. Fara supturi in timpul noptii, fara plans, fara chin. Se mai trezeste, ne mai cauta, ne mai trage de mana langa el sau vine el langa noi, dar nu cere lapte, se linisteste usor si adoarme la loc bustean.
Punctul de cotitura in toata desprinderea aceasta a lui Aris de san a fost cand am lipsit de acasa, pentru prima data de cand puiul a venit pe lume, timp de doua nopti. Trei zile fara mamica lui si doar cu cate un lapte bio de capra pe post de consolare. Avea un an si aproximativ opt luni, iar eu am plecat din tara cu un proiect. Ma asteptam sa sufere, sa ne fie greu amandurora, sa mi se umfle sanii. Nici gand. Totul a decurs perfect, laptele de capra nu prea i-a trebuit, iar tati si fratele mai mare i-au oferit tot ce a avut nevoie ca sa nu simta ca lipsesc de langa el.
Dupa ce m-am intors, am observat ca suge si mai rar decat inainte. Treceau zile, saptamani chiar intre reprizele de supt.
Aveam impresia ca decizia de a renunta la san a fost in totalitate a puiului meu. Acum, dupa discutia cu Ilinca, am realizat ca eu am fost de fapt cea care l-a desprins usor, usor si care i-a ghidat pasii. Lucrul acesta cu siguranta nu mi-ar fi iesit la fel de bine daca M. nu ar fi fost un tata implicat, alaturi de noi la fiecare pas, gata sa ma ajute sau sa imi tina locul, asa cum a putut, ori de cate ori puiul nostru a avut nevoie.
Recent, mi-am zis gata, nu mai alaptez, o pot spune cu voce tare si ma pot impaca cu acest gand. Nu eram pe cat de trista m-as fi asteptat. Cand, surpriza, saptamana trecuta, Aris a inceput sa suga din senin si cu pofta, asa cum facea cand era mic. Si cum nu i-a mai trebuit de mult (am mai incercat in momentele in care am crezut ca l-ar fi ajutat). Nu stiu exact ce mai avea acolo de supt, dar stiu ca a adormit linistit. E posibil sa nu se mai repete experienta, iar asta sa fi fost cu adevarat finalul, pe care, poate, asa l-am marcat noi.
Totusi, imi retrag gandurile cu care deja ma impacasem, pentru ca intr-un fel inca mai alaptez, adica inca imi pot linisti puiul la san. Fiindca la piept stiu ca o voi face mereu. Nu mai sunt mama de bebelus alaptat, dar sunt mama de bebelus linistit uneori la san si asta e un lucru care imi bucura sufletul.
surse foto aici, aici, aici si aici.
Video
Interviul meu cu Dr. Ilinca Tranulis despre intarcarea blanda
Nu știu cum am ajuns in stadiul acesta, nu regret, dar ma minunez: tocmai am pus la culcare fetita de 5 ani si băiatul de 3, pe fiecare la sân, separat. Acum il alăptez pe juniorul de 7 luni, care s-a trezit din somn pentru o porție de lapte. Maine ma trezesc la 6:30, vreau sa fiu la job la 8 pentru ca am doua proiecte la care lucrez in paralel.Copiii raman acasă cu tatăl, care se ocupa perfect de ei pana ma întorc de laminată si preiau legătura. Si totul pare normal. Si imi iubesc viata asta
esti minunata <3 imi spui lucruri extraordinare si emotionante. Povestea ta ar putea inspira multe mame. Poate mi-o scrii in detaliu si in privat, daca mai ai timp si de asa ceva. 🙂
Buna, sunt o mamica trista…trista pentru ca bebele meu de 2 anisori (14 aprilie) este la cresa , ester inca alaptata si astazi una din doamne mi-a spus ca puiul meu plange la prinz si tipa dupa titiii, si plange cate o ora cat de trista ma simt plang si scriu.Sotul mi-a spus si el ca, cu cat creste o sa ii fie mai greu (eu totusi cred ca va renunta singura).NU stiu cum sa fac sa ii fie mai usor la cresa sa nu planga , ca de intarcat nu stiu daca e pregatita si nici eu nu sunt.Sunt fericita cand suge chiar daca uneori suzeteaza si se alina cu titi ei.
o, draga de tine! <3 te rog, mergi la un specialist in alaptare, o sa va dea cele mai bune sfaturi pentru voi. Eu nu m-am lovit de asta, noua ne-a fost usor, plecarea aia a mea din tara de 3 zile a insemnat inceputul sfarsitului.
Buna si eu sunt in aceeasi situatie, incarca si lasa-i lspte muls la cresa si sa il pape din biberon. Poate se consoleaza asa. La noi a functionat, nu trebuie sa renuntati la titi daca tu si puiul nu va doriti asta.
Ce drăguț!!!! Inca alaptez (Cu toate că mi se tot spune exact ceea ce ai spus si tu,cat timp ai mai dai,Se însoară si tot ai dai sa suga?) Dar vad ca inca nu este pregătit (2 ani si 4 luni) si mie sigur imi va fi dor de momentele astea.
Nu mă gândeam sa ajung la 3 ani și 2 luni de alăptare, nu ăsta era intenția, după naștere am avut o foarte mare dificultate în a alapta, canale înfundate, stres, plans, durere timp de aproximativ o luna. Nu am renunțat dar nici nu mă gândeam sa ajung pana aici. Sunt momente în care nu mai suport suzetarea. Se trezește și de 2 ori pe noapte, iar ziua e foarte trist la grădiniță . Nici măcar nu îl pot lăsa la somn acolo. Poate legătură este prea puternica, am încercat sa răresc chiar sa și plec timp de 3 zile departe de el dar nu am reușit :)) după 3 zile când m-a văzut direct la țiți s-a dus. Oricum sunt fericita ca am un soț care mă susține și încă foarte mult! Articolul este foarte interesant și sper sa îl vadă cât mai multe mămici care vor sa apeleze la metode nu tocmai bune în ceea ce privește ințărcarea.
Pare atât de ușor în scris.. copilul meu are 1 an si 7 luni, iar eu ma vâd nevoită să apelez la înțărcare bruscă pentru că trebuie să încep imediat tratamentul cu doxiciclina care nu este compatibil cu alăptarea și nici nu am altă variantă..mi.e groază, copilul plânge, suspină după sân, suferă, iar eu mă abțin să plâng de față cu el. Este cea mai grea încercare din punctul meu de vedere la care am fost supusă vreodată. Încerc să mă încurajez singură, să găsesc alte metode benefice pentru copil, dar e extrem de dificil. Ce să zic, totul va fi bine și vom trece și peste asta.
Fetiţa mea e numărul 2, la o diferenţă de vreo 7 ani de fratele mai mare. Acum are 1 an şi 9 luni. Merge la creşă de mai bine de jumătate de an, suportă bine despărţirea pe parcursul zilei, dar când o iau după amiaza, e în stare să rupă hainele de pe mine. Se „conectează” imediat la ţiţi, măcar pentru câteva minute în maşină. Apoi acasă, seara la somn şi pe parcursul nopţii. Uneori, ţine cu dinţişorii ei mititei de ţiţi toată noaptea! Nu ştiu cum să o desprind uşor de mine! Să o ghidez blând…
Am făcut deja o dată greşeala de a o înţărca brusc, pe la vreun an, şi am suferit amândouă extrem de mult în cele câteva zile în care am stat despărţite. Am ales atunci să trec peste părerile şi superstiţiile celor din jur şi am reluat, cu succes, alăptarea!