Eram cu M in mașina și vedem un om prăbușit pe marginea drumului. Avea mâna încleștată pe o plasa, din care se zareau doua pâini. L-am observat pe ultima suta de metri, așa ca nu am apucat sa oprim fix acolo, dar am tras pe dreapta, putin mai in fata. Cum ne apropiam, vedem oamenii trecand nepasatori în ambele directii, chiar pe langa trupul prabusit. Îi ocoleau picioarele și își continuau drumul.
.
-O fi beat? mă intreaba M. Așa pare, sa știi.
-Oricum ar fi, nu îl putem lăsa acolo.
Ajungem in dreptul lui… sa fi avut la vreo 50 de ani. Nu se misca, încerc sa imi dau seama dacă e conștient:
.
-Sunteți bine?
Auzim un „da” stins.
-Chemam salvarea? Deschide ochii, vrea sa se ridice, dar nu poate.
-Fără salvare, îmi răspunde.
-Lăsați-ne sa va ajutam! Ce aveți, ce va doare?
-O sa fiu sincer, îmi spune, trântit așa cum era in praful de pe marginea drumului, cu ochii întredeschisi si cu limba împleticită-n gură. Am băut… sunt beat.
-Va doare ceva?
-Nimic. Sunt beat.
-Bine, haideti, va ducem acasă! A reușit sa ne spună unde locuieste, iar o doamna in vârsta, care asistase de la geam la toată scena, ne-a confirmat adresa, tot de la geam. Trebuia sa il ducem la câteva blocuri distanță.
-Așa face el, a completat doamna. Mai bea. Nu îl bagă nimeni in seama. Nici nu are pe nimeni, e singur cuc.
.
M. l-a ridicat ușor. Era bine îmbrăcat, în cămașă albă cu mânecă scurta și pantaloni calcati la dunga, nu mirosea a transpirație și nu era murdar decât de praful in care zacuse.
-Mai locuiti cu cineva? îl întreabă M.
-Singur, ne raspunde ușor. Sunt singur.
.
L-am dus acasă. M îl sprijinea, eu ii căram plasa cu pâine. In fata blocului, auzim doi vecini vorbind:
-Ia uite-l și pe asta! zice unul.
-Un nenorocit, completeaza celălalt. Erau așa scârbiți… Apoi si-au întors privirea.
.
-Puteti urca? îl întreb pe omul cules de pe marginea drumului.
Nu zice nimic, așa ca îl așezăm puțin pe bancă, sa se odihnească. Nu are stare, începe să se cauta prin buzunare. Scoate doua hârtii de 10 lei și una de 50.
-Astia-s toți banii mei, ne zice. Nu-s mulți, știu.
-Băgați-i la loc, sar imediat. Poate ii mai și pierdeți.
.
Se uita chiorâș la bani. Ia una dintre hârtiile de zece lei. Sta câteva secunde, se uita iar la bani, apoi o ia și pe a doua. Ni le întinde.
-Va rog, ne zice, sa va cumparati ceva bun din ei. Fix în cuvintele astea.
-Doamne ferește, băgați banii in buzunar!
La care el, așa beat cum era, beat de căzuse pe marginea drumului, beat de nu se putea tine pe picioare, adaugă:
-Ați fost oameni cu mine. Să fiu și eu om cu voi. Va rog, luați-i! Și stătea cu mâna întinsa și privirea pierdută.
Tare m-a mișcat gestul. Din puținul lui, a vrut sa ne rasplateasca cu 20 de lei si nu i-a venit a crede ca nu am luat banii…
.
Acum nu știu ce dureri avea de își bea mințile, insa l-am simțit om bun. Un om bun și singur, care dacă ar primi, din când in când, un dram de omenie de la cei din jur, ar putea sa facă o schimbare in bine.
M-a impresionat ca era curat, foarte politicos și recunoscator pentru bunăvoința primită, deși se afla in starea aia deplorabilă si abia reusea sa vorbeasca, daramite sa judece cum trebuie. Probabil era obișnuit sa fie privit de sus și sa i se vorbească urat, sa fie judecat, evitat, criticat. Iar in felul asta nu ai cum sa te ridici din noroi.
.
Noi am făcut un prim pas si apoi am mers mai departe (totul s-a întamplat pe o straduță din alt oraș). Însă ne-au văzut vecinii omului, trecătorii, doamna in vârsta care îl urmarea de la geam și care, din ce ne-a dat de înțeles, îl urmărește mereu. Poate vor simți sa vadă dincolo de ei și sa ii arate, la randul lor, putina bunăvoința, sa ii spună o vorba de încurajare, sau nu știu, sa ii ofere o prăjitura cu visine, ca omul ala sa găsescă puterea sa se adune si sa facă o schimbare în viata lui. Părea a fi genul de situație in care ar fi mers așa ceva, părea un om rătacit doar, care si-ar fi putut regăsi calea. Sau poate doar visez eu frumos.
.
Ma bucur ca ai povestit intamplarea asta si mai ales ma bucur ca niste oameni fini ca voi nu s-au gandit ca se vor murdari daca-l ajuta pe omul ala sa se ridice din praf. Dumnezeu stie ce drama o fi avut bietul de el, ce viata grea si doar Dumnezeu mai poate ajuta frumoasa noastra tara. Poate cu fiecare mic gest asa cum a fost si al vostru mai schimbam ceva… Sper, n-am dreptul sa nu sper, doar sunt mama, insa recunosc ca e multa tristete in Romania zilele astea si e pe buna dreptate 🙁 .