Aveam o oră liberă ieri, în miezul zilei, și hotărăsc să mă văd cu M., în mall. Îi spun că aș mânca ceva, alegem un împinge tava. Înainte să comand, îl întreb:
-Tu ce vrei, iubitule?
El, sec:
-Nimic!
-Păi uite, au supă, pare bună, insist.
-Nu-mi trebuie.
-Frigărui de pui cu cartofi, cum îmi iau și eu?
-Nu, nici gând. Și face și o față dintr-aia de zici că neam de neamul lui nu ar mânca așa ceva.
-În regulă, poate o salată? Îmi încerc norocul ultima dată.
-Ți-am spus, nimic.
Buuuun! Vine rândul nostru și comand cam cât cred ca mi-ar ajunge, mai ales că aveam o foame de lup.
-Altceva mai doriți? Vrea sa știe băiatul de la casă. M. îmi face un ultim semn că nu. Deși sunt pățită, de aici și toate insistențele de mai sus, de data asta părea atât de sincer, încât l-am crezut.
Mă uit, mulțumită, la bunătățile alese, scot cardul, plătesc, iau tava și ne așezăm la prima masă liberă pe care o găsim.
Nu apuc să iau două guri de mâncare, că îl văd cum se întinde spre cartofii mei. Ia un cartof, timid, așa, continuă cu doi, trei, apoi fără număr și fără rețineri.
-Vrei să mai luăm niște tacâmuri? Zic.
-Nu, de ce? Eu nu mănânc.
Încerc să îmi văd de frigărui, în vreme ce el continuă să atace cartofii. Las furculița din mână să beau o gură de apă, moment în care o preia M. și își face de cap cu ea prin farfuriile mele.
-Hai să mai luăm o porție, zic iar eu.
-N-are sens, îmi răspunde, după care face o pauză din ciugulit, numai ca să își reia activitatea, cu forțe proaspete, cateva secunde mai tarziu. Mamă, și eu sunt rea de foame, n-ați zice, dar sunt și așa nu-mi place să mă ridic de la masă cu stomacul gol.
Acum să îi spun că mi-aș dori să-mi lase mâncarea în pace, se supără. Zice că așa fac eu mereu, că nu mă gândesc decât la mine, că aș fi în stare să mănânc tot fără să îl întreb măcar, că el în veci nu mi-ar face așa ceva. Bla, bla, le-am auzit pe toate.
La final, mai zic doar:
-Iubitule… mi-e foame în continuare.
El, nedumerit:
-Păi cum, n-ai mâncat?
Eu, calmă:
-Ba da, dar aș mai mânca…
La care el:
-Hai că mai mâncăm acasă! E târziu! Chiar era. Pleacă fiecare în treaba lui, doar că eu mai fac un ocol să-mi iau o supă cremă de roșii la pachet si o mănânc liniștită, în mașină.
Nu inteleg dar voi nu aveti o relatie deschisa ,adica eu sa fiu in locul tau nu il menajam deloc ii ziceam verde in fata sa-mi lase mancarea in pace si sa se duca sa-si ia.de ce atata retinere?de ce tb sa inghiti in sec si sa nu-i spui ce crezi?mi se pare trista postarea asta
Îmi pare rău. Mie mi se pare amuzanta. Ma rog, e mai ușor sa razi cu stomacul plin. Hai sa nu luam lucrurile prea in serios. 😉
E foarte amuzanta. Scrii foarte frumos
Mulțumesc tare, Sorina! 🤗 chiar ma bucur ca te-ai amuzat, face bine 😊
😂 Cunosc, rămân des fără mâncare… Dar nu as putea sa ii interzic sa se mai servească de la mine, chiar ma amuza.
La cat mai multe mese împreună.
Ha ha ha, și eu sunt rea de foame, al meu știa la începuturile noastre, dacă sunt irascibili înseamnă ca sunt flamandă :)) Și eu sunt tipul care mănâncă din farfuria partenerului, chiar dacă a mea e plină. Dar tre musai sa gust și celălalt fel de mâncare, iar privirea soțului meu nu e prea aprobatoare. Dar mai înghite și el in sec ca tine :)) Si asta e o dovada de dragoste, zic eu :*
Este, cum sa nu. Oricum, eu chiar susțin gustatul din farfuria partenerului, cu condiția esențială sa ai ce da la schimb 😄 așa suntem noi, fetele, facem urat la foame 😁
Eu zic ca ai procedat intelept… cate amaraciuni putea sa aduca o altfel de abordare a situatiei. Asa putem evita multe certuri nefolositoare…. Se poate discuta acasa despre cum ai ramas flamanda, razand, pt ca oricum n-ai ramas cu stomacul gol. 👏
A, nu, eu flamandă nu rămân 😄
Ma regăsesc in postarea ta , numai ca la noi de multe ori e invers eu zic ca nu vreau nimic și mănânc de la el. .. : )
Noi, fetele, avem voie :)) sa vezi ce imi sar acum in cap baietii. Lasa, or sti ei de gluma 😉
Te inteleg perfect. Eu sunt si mai rea de foame. Adica, sa ma intelegi, imi termin portia mea si ma infing si in portia lui. Sunt aproape convinsa ca nu tot timpul ar imparti cu mine, dar nu prea are incotro. Asta e….la bine si la rau😊
Ca bine zici 😉
Hahaha m-am regăsit sută la sută în povestea asta! Și eu sunt foarte rea de foame, cred că deja de la al 3 lea cartof luat mă mutam la alta masă :)). Sunt genul de persoană care mănâncă mult și nu se îngrașă ( și crede-ma că as vrea, sunt gen Ristei așa) și soțul deja s-a obișnuit cu mine. Eu să mănânc de la el da, dar el de la mine nu prea… Și cred că băiețelul nostru de 11 luni seamănă cu mine :)))
Deci esti o norocoasa, atat spun. 🙂 Si sa ramai trasa prin inel forever & ever!
Recunosc ca m-am amuzat , la ce stil de a povesti ai…👍.
La noi, eu ma cam abonez la farfuria soțului, mi se pare ca are mâncare mai buna in farfurie, daca ne alegem ceva diferit…chiar el susține că e mai buna gustarea lui, (pai nici nu ma mir, la cat e de gurmand), încât chiar te face sa ii mai „furi” cate ceva din farfurie…😂
Povestesti super!! Pareti genul acela “indragostiti ca in prima zi”. De fapt nu ca in prima, ca in prima zi nici nu te prinzi ce simti :))
Nu inteleg totusi, de ce mereu trebuie sa fie si cate un comentariu rautacios 🙁
Pentru rautacioase: de dragul cititoarelor uneori se merita si sa “bati putin campii”. Nu cred ca este “tinuta sub papuc” si ii este teama de reactiile lui 😂 Din contra, daca au o relatie frumoasa el poate fi de acord sa il “certe” putin in public si sa se amuze pe text 🎉👍
Alli, multumesc frumos! Suntem un cuplu ca toate cuplurile, zic eu, si cu bune si cu mai putin bune, dar incerc sa fac haz de necaz cat mai des 🙂 Cat priveste reactiile, mereu vor fi de toate felurile, presupun ca e firesc atunci cand iti pui sufletul si franturi de viata pe tava. Sigur, reactiile pozitive sunt minunate, iti dau energia sa mergi inainte! Te pup!
Pe acelasi principiu, azi, zic catre sot: hai sa mancam.
Pregatesc masa, eu hranesc copilul, el mananca linistit. La final, gata! Haide ca trebuie sa mergem in oras.
Si acum cand scriu imi e foame 😄