In ultima vreme, am un vis care se tot repeta: se face ca a trebuit sa plec de langa bebelus cu treburi urgente, nu stiu care or fi fost alea, si nu mai reusesc sa ma intorc la timp sa-l alaptez. Ma indurasem sa-l las cu mama o ora, dar cum vad ca intarzii, incep sa ma ingrijorez. Iar grija asta tot creste, ajung sa plang, ma framant si mi-e gandul numai la el. N-am nicio cale sa vorbesc cu mama. Vreau s-o intreb de copil, sa-i spun ca nu mai ajung la timp si ca poate sa-i dea un biberon cu lapte praf… e ok, accept asta, sa nu se ingrijoreze… chiar daca eu plang in hohote. Numai ca in visul asta urat n-am telefon mobil si nu gasesc taxiuri sau alte mijloace de transport, asa ca trebuie sa fac drumul luuuuung pana acasa pe jos. Si am piedici la tot pasul, trebuie sa ma intorc de unde am plecat si tot asa, la nesfarsit. Nu stiu unde mi-e masina, nici in ce parte a orasului sunt, mi-e clar doar ca e undeva departe. Nici geanta n-am, am pierdut-o sau mi-a fost furata. Iar gandul la bebelusul meu infometat ma termina.
Asa-i de bine cand ma trezesc si-l vad dormind linistit langa mine, exact acolo unde era si cand am inchis ochii! Apoi il pup pe frunte si incerc sa adorm la loc.
Adevarul este ca, de cinci lui incoace, in viata mea a aparut un pui de om care depinde de mine in totalitate. Eu il alaptez si nimeni altcineva nu o poate face in locul meu. Lapte praf n-a mancat decat o data, in maternitate, si nici macar n-am vreo cutie prin casa. Un biberon parca exista, nou nout, inca ambalat, dar habar n-am pe unde l-am pus. Rezerve de lapte muls n-am in congelator, ca si pompa electrica tot in ambalajul ei a ramas, nu m-am indurat s-o folosesc. Deci eu si numai eu il pot hrani. E o responsabilitate imensa care ma consuma fara sa-mi dau seama. Si uite-asa ajung sa am vise din astea. Abia acum, de vreo doua saptamani incoace, am mai reusit sa-l las cate douazeci de minute, adormit, cu M, in masina, cat eu mai aveam de rezolvat diverse treburi. Stiu ca incet, incet, cu cat creste, el nu va mai depinde atat de mult de mine, chiar daca va fi tot alaptat. Am cunoscut mamici care s-au intors la munca in jurul varstei de un an a bebelusului, desi continua sa-l alapteze, si treaba functioneaza de minune. Lipsesc de acasa minimum sase ore pe zi, dar cumva se descurca fara a fi nevoie sa-i dea celui mic lapte praf. Deci se poate. Chiar daca te gandesti non-stop la el, chiar daca sanii ti se umfla de prea mult lapte si te dor, chiar daca trebuie sa folosesti pompa din cand in cand, se poate. Atata timp cat bebelusul este ceva mai marisor. Din experienta mea, nu vad cum poti pleca ore in sir de langa micutul alaptat exclusiv, frecvent, inainte de sase-sapte luni sau chiar mai incolo. Eu una nu pot, ca nimeni nu-l linisteste ca mine: sunt momente cand isi doreste sa ia pur si simplu o gurita de lapte, pentru care e gata sa planga pana la epuizare, chiar daca nu ii este propriu-zis foame si atunci ce face persoana cu care l-ai lasat? Daca ii dai si completare de lapte praf e altceva, daca e obisnuit cu biberonul si il linisteste suzeta, e in regula. Dar eu sunt sigura ca i-as putea lasa litri intregi din laptele meu, atata timp cat e obosit sau are un disconfort de orice fel, niciun biberon din lume nu il va putea alina cum o face sanul mamei. Deci continuam sa fim practic nedespartiti. Nu e usor, dar e atat de frumos, de profund si de intens, incat uiti de tot. Stii ca pentru el, pentru bebelusul tau, ai face orice. Iar de alaptat, numai acum ai ocazia. Apoi gata, creste, si realizezi ca ai da orice sa-l ai din nou bebelus, cald si moale la pieptul tau. Ajunge sa-ti fie dor tare de ce-ati avut candva. Vad asta la toate mamele din jurul meu. Si la toate femeile, in general: daca au copii deja si ma vad cu Bebe 2 in brate, realizeaza cat le lipseste perioada in care erau si ele mame de nou nascuti. Daca nu au copii, imi spun ca, vazandu-ma cu puiutul, isi doresc si ele. Ba chiar si barbatilor li se mai face pofta sa devina tati, am trait si experiente din acestea in care micul meu era dragalit intens de sotul unei prietene (cuplu fara copii sau intentii in aceasta directie). Bebelusii starnesc cele mai frumoase sentimente in noi.