Ma suna prietena mea plangand ca parintii ei nu ii mai vorbesc de cand le-a spus ca vrea sa isi lase barbatul. Dar ea nu mai poate, ca omul caruia i-a jurat credinta vesnica pe cand era doar o pustoaica s-a schimbat fantastic in anii astia multi de cand sunt impreuna, ca s-a sters orice urma de iubire, ca vrea sa isi ia lumea in cap si ca are mare nevoie de un umar pe care sa planga, atat. Numai ca parintii ei nu o sprijina deloc. Taica-su, in special, e foarte vehement: „Tu ti l-ai ales! Mi-ai cerut cumva parerea? Acum spala-te pe cap!”.
Mai oameni buni, nu-i chiar asa. Cand femeia si l-a ales, o fi fost un print pe cal alb, bland, iubitor, atent la nevoile ei. Si s-o fi schimbat omul intre timp. Poate o bate, poate are o amanta (sau mai multe), poate isi bea mintile, poate nu e un tata bun. Acum sa stea langa el si sa indure pentru ce a fost barbatul asta odata?
Vai, dar ce baiat bun este, cum sa il lasi? Adevarul este ca nimeni in afara de ea, cea care isi imparte casa si viata cu „baiatul”, nu poate sti cum este el de fapt. Cica toti sunt la fel. Bun, ramai singura si aia e, dintre doua rele alegi solutia cea mai buna. Comparativ cu singuratatea in doi, brusc singuratatea aia in care toaleta, canapeaua, televizorul, cada si mai ales frigiderul (burdusit cu inghetata de vanilie si ciocolata) iti apartin in exclusivitate suna foarte bine.
Erati asa fericiti impreuna! Stii tu cat de fericiti erau, de fapt? Lucrurile arata mereu roz din afara. Un cuplu fericit la prima vedere poate fi un cuplu care sta impreuna doar de dragul copiilor, doi oameni care au luat-o de mult pe drumuri separate cu sufletul, in vreme ce trupurile le-au ramas pe loc, straine.
Si tuturor li se pare ca nu a incercat destul, insa doar ea stie cate a inghitit si de cate ori si-a simtit sufletul sfaramat in mii si mii de bucati. Pe care le-a tot adunat si le-a pus la loc, pana cand intregul nu a mai putut fi reparat.
Sunt de 15 ani intr-o relatie cu suisuri si coborasuri, deci stiu cat de greu poate fi sa iti imparti viata cu cineva. Sa fii cu adevarat alaturi de omul respectiv la bine si la greu. E si frumos, chiar magic uneori, dar si al naibii de greu sa inghiti in sec, sa inchizi ochii, sa lasi de la tine pentru voi.
E tampenia asta la noi: moarta, coapta, stai cu barbatul, ca doar tu ti l-ai ales. Asa si? Stau acolo sa mor incet, dar sigur? Mi-as dori ca parintii sa isi sprijine mai mult copiii deveniti adulti, atunci cand decid ca nu mai pot trai alaturi de partenerul lor. Sa ii sprijine neconditionat. Sa nu ii intoarca din drum atunci cand au apucat-o pe el convinsi ca le va fi altfel.
Pentru ca nimeni nu pleaca de bine, nimeni nu se trezeste intr-o buna zi ca are chef sa dea cu piciorul unui car de fericire pentru un munte de siguratate. Decizia asta a despartirii vine adesea greu si la pachet cu multa durere, pe care doar o vorba buna, o imbratisare calda sau niste ochi blanzi o pot alina. Asa cum spunea si prietena mea, are nevoie doar de un umar pe care sa planga, fara sa fie judecata sau impinsa inapoi in bratele celui de care si-a facut curaj sa se desprinda, in sfarsit, dupa (prea multi) ani de nefericire.
Si nu, articolul asta nu e despre mine, dar poate fi despre oricare dintre noi.
foto
Păi si eu zic sa il părăsească, sa il lase sa meargă pe drumul lui. Un mare serviciu iar face in cele din urmă.
Privesc in jur si ma numesc cum au ajuns majoritatea femeilor sa isi dimi e bărbații si oricât de mult ar primi nu le este suficient. În fine, nu cunosc cazul, însă este din ce in ce mai evident ca aceasta institutie a căsătoriei nu va.mai dăinui mai mult de 50 60 de ani. Tuturor din jurul meu cu relații de 10 ani le-a ajuns de atata lăsat de la ei, oferit si primit o lula in schimb
Eu am o relație de 15 ani. Am oameni in jur, de varsta mea, care sunt de și mai mulți ani impreuna și sunt bine, Fericiți. Deci sa nu ne pierdem speranța, unora chiar le e bine pana la adânci bătrânețea, iar “pentru totdeauna” chiar înseamnă, uneori, “pentru totdeauna”.
Ce ciudat pare….sa citesti ceva care descrie exact situatia ta.Din pacate continui sa ma complac in situatia asta.
In sensul ca tu vrei sa pleci și ai avea nevoie de sprijinul părinților, care nu ți-l oferă?
Multumesc pt articol. Au trecut ceva ani si abia acum se simte un sprijin….
Ma bucur mult sa aud ca articolul meu a insemnat ceva pentru tine. Inteleg perfect ce spui cu sprijinul. Tot e ceva ca lucrurile incep sa se schimbe… Sa fii bine!
Cunosc cazuri în care părinții sunt mai mult de partea partenerului , găsind mare parte din vina propriului copil, nefiind în stare acești oameni trecuți prin viata sa vada realitatea. Observ și în comunitatea în care imi desfășor activitatea ca bărbații, prin consumul excesiv de alcool, sunt cei care provoacă destrămarea unor căsnicii și parcă aici a devenit un trend ca femeile sa vina si sa plece in mod regulat de la domiciliul comun. Si nu e vorba numai de tinere, cât și de femei mai în vârstă care satule de un asemenea trai, se refugiază pe la părinți și nu se mai întorc acasa, în cazurile fericite, dar și femei care revin totusi la domiciliu, din lipsa de resurse financiare aleg sa se complaca in acest stil nefericit de viață. Eu cred ca ptr. doi tineri care nu se mai inteleg de niciun fel din diverse motive e mai usoara despărțirea, mai complicat din toate punctele de vedere e atunci cand la mijloc sunt copii. E foarte importat așa cum spui și tu Ruxandra, sa ai sprijin din partea părinților, ca daca nu ai nici acest sprijin atunci când trebuie, nici curaj sa iei o buna decizie nu prea ai…Am 15 ani de relație cu soțul meu și 8 de căsătorie, avem un baietel de 6 ani si jumatate, nu ne lipsește nimic, normal ca mai avem si conflicte verbale, insa i-am spus ca asa cum am trecut prin multe împreună, nu as putea trece peste violență fizică venită vreodata din partea lui, nu a fost cazul până acum sper ca nu va fi cazul nici în viitor, dar ar fi singurul motiv ptr. care casnicia s-ar sfarsi. Totusi, în ziua de azi parca femeile nu mai stau sa îndure atâtea, cu sau fara sprijinul de care ar avea nevoie, își iau hamul și prastia cum se spune, și viața merge mai departe, și poate le e mai bine asa, și asta e tot ce contează.
” Desi face spume nu pot sa ma spal cu el pe cap ca imi despica firul in patru. Nu va cer parerea, va informez. Puteti vorbi sau ne-vorbi ci cine vreti voi, dar asta merge in ambele sensuri, si s-ar putea sa suportati treaba asta mai greu decat mine. Va sarut cu drag! „
Din păcate, sunt în aceeași situație. Dar tatăl meu e mort, iar mama mea nu are nici o urma de dragoste fata de mine. Ma mint singura de 20 de ani, ca mâine va fi mai bine, dar nu e. Din bărbatul pe care lam iubit, a ajuns un alcoolist. Am trei copii, ei sunt sprijinul meu pe lumea asta. Și am hotărât, ca nu mai merge asa!
Tot binele catre voi, mergeti inainte ca altfel nu se poate! Maine va fi mai bine negresit!
În aceasi situație. Ultimele doua articole mi s-au potrivit mănușă.
Puștoaică fiind, îndrăgostită nebunește am luat un băiat ce îl credeam perfect pentru mine. Harnic și iubitor, nu îmi doream mai mult.Când iubirea era mai mare am hotărât să vină și bebe, frumos la începutul sarcini după 4 luni, ceva s-a schimbat. A luat în brațe jocurile la aparat și pe mine mă lăsa singură intreaga noapte. Cu toate astea, m-am complăcut în acea situație. Încercăm să găsesc sprijin în părinți dar ei acum spuneau,,lasa-l de acum „iar a doua zi,,tu l-ai luat, nu mai întrebat, așa că acum rade întreaga lume de tine că ești singura „așa că mă întorceam la el.
S-a născut și bebe dar odată cu el și ura mea pentru tatăl lui. Nu mă ajuta cu bebe deloc, banii cei mult prea putini erau risipiți la jocuri de noroc și pe deasupra era și porția mea de bătaie de, ,noapte buna ”
Am spus,,Gata „Ne-am despărțit dar aceasi poveste cu părinți plus de această dată cuvinte urate și dureroase. Am plecat înapoi la,,răul „de care eram legată. Despărțiri peste despărțiri, bebe spitalizare după spitalizare, timp de un an d zile doar chin cunosc. Anul acesta de CRĂCIUN, am încercat să fie bine, nu s-a putut. M-a lovit, mi-a rupt splina, operată de urgență, simțeam că nu o să îmi mai văd copilașul dar Dumnezeu știa că este abea începutul. Ne-am despărțit definitiv. Părinți o oră mă susțin 23 mă amăgesc și rănesc. Doare, și încă cum. Parcă acum as vrea să mă întorc la chinul de altă dată, dar cred că copilașul meu merita mai mult. Rezist și sper mâine să fie mai bine
Draga Mihaela, ai încercat să cauți sprijin la frați/surori, prietene, colegi, asociații de sprijin pentru femei, etc? Si nu te mai crampona de ce vor zice părinții sau ,,ceilalți „. Nu au dreptul să te judece. Si chiar daca vor te vor vorbi asta va trece după un timp.
Îți doresc să vină și vremea când te vor vorbi de bine și te vor invidia!
Si ce faci daca nu te bate, nu bea( decat ocazional) si nu va mai intelegeti deloc..in afara copilului nu mai este nimic sentimental, sa zic asa..un fel de separati dar impreuna..atunci e mai greu sa te desparti ca iti faci fel si fel de idei..ca nu esti un om bun daca te desparti de tatal copilului..ca oricum nicio casnicie nu e perfecta si ca poate este doar o incercare a vietii..doar ca tine de cativa ani situatia si cu toate astea suntem impreuna nefericiti..dar pentru copil..