Sarcina a fost o experienta minunata pentru mine. Am avut grija sa fie asa: am uitat de stres (si asta cu cateva luni inainte de a ramane insarcinata), am preferat sa privesc mereu partea buna a lucrurilor, am fost linistita, optimista, am mancat sanatos, am facut sport, am iubit si am fost iubita. Acum ca sunt aproape de final ma simt nostalgica, dar si increzatoare; plus super entuziasmata pentru schimbarile care vor veni si-mi vor face viata atat de frumoasa.
Luna a noua e, cu siguranta, mai dificila decat restul. Am inceput sa simt inca din ultimele zile ale lunii a opta cum incep sa-mi pierd din putina energie pe care o mai aveam. E adevarat, dimineata mi-e mai bine, daca am reusit sa ma odihnesc in noaptea respectiva… desi somnul meu de gravida aflata pe ultima suta de metri e departe de cel pe care mi l-as fi dorit, adica lung, linistitor, neintrerupt.
Adorm foarte tarziu si ma trezesc de nenumarate ori pe noapte, fie pentru ca merg la toaleta mai des ca oricand, fie pentru ca pur si simplu am o stare de agitatie si neliniste, pe care nu o pot explica.
La fel ca in primele trei luni, ma vad atipind in miezul zilei, numai sa mai recuperez din energia de care am atata nevoie. Cel mai bine dorm spre dimineata si, daca nu ar trebui sa il pregatesc pe Albert pentru scoala, probabil m-as trezi in jurul orei noua si m-as ridica din pat…nu stiu, nu mi-ar mai veni sa ma ridic.
Dar asa, terminata de somn sau nu, trebuie sa am o fata zambitoare cu care sa-i spun “buna dimineata!” puiului meu drag. M. e cel care il duce acum la scoala, in vreme ce mie mi-e mai usor sa il iau. Probabil as putea sari si peste etapa asta, dar imi place sa ma simt utila.
Sunt activa, atat cat imi permite sarcina avansata. Conduc fara probleme, il iau pe Albert de la scoala, il duc la Fastrackids, mergem impreuna la cumparaturi, ies la film, ma vad cu prietenii. Sunt destul de usoara si ma deplasez lejer (n-as vrea sa ma vad vreodata mergand leganat, coplesita de greutatea burtii). Seara totusi, resimt mai tare ca oricand cele cateva kilograme pe care trebuie sa le port mereu cu mine si atunci incerc sa ma odihnesc mai mult.
In ceea ce priveste hainele, m-am putut imbraca asa cum mi-am dorit pe tot parcursul sarcinii. Si acum imi vin hainele dinainte de a ramane insarcinata, desi au fost zile (mai reci) in care am preferat bluzele largi si calduroase ale lui M. Initial mi s-a parut ciudat, apoi am realizat ca atata timp cat ma simt si arat bine in ele, de ce nu le-as purta? Cu siguranta dupa sarcina nu voi mai avea ocazia s-o fac pentru ca am sa inot in ele.
Nu sunt nerabdatoare, asa cum eram cu Albert. Nu-mi mai doresc sa treaca timpul cat mai repede, pentru ca acum stiu sa ma bucur de fiecare minut, ora si zi a acestor ultime saptamani insarcinata. Momentele care vor veni dupa aceea vor fi cu siguranta unele dintre cele mai frumoase, dar si cele mai dificile din viata mea.
Si stiu prea bine ca toate se intampla la timpul lor, asa ca asteptarea nu mai e o povara, ci o binecuvantare, o ocazie sa-mi fac planuri linistita, sa-mi pun ordine in ganduri, si sa ma pregatesc cum pot mai bine pentru rolul atat de important care ma asteapta: mamica de doi.
SPORT
Odata ce am intrat in luna a noua de sarcina, mi-am facut inca un abonament la sala. E clar ultimul inainte de a naste si am stat in dubii daca sa il fac sau nu, dar atata timp cat medicul mi-a confirmat ca totul e in regula si pot continua sa fac efort fizic usor (la alergat abia acum am renuntat), nu am vazut niciun motiv sa incetez activitatea fizica cu totul.
Desi mi-e atat de greu sa pornesc spre sala, uneori imi pare de-a dreptul imposibil si nu ma vad pur si simplu in stare sa-mi pregatesc bagajul, sa ma urc in masina si sa ma deplasez intr-acolo. Dar odata ajunsa, din fericire totul se schimba si imediat ce imi pun corpul in miscare simt ca ma umplu de energia dupa care tanjesc.
In primele doua saptamani din luna a noua simteam chiar nevoia sa alerg, dar stiam ca trebuie sa ma rezum la mers alert si apoi cateva exercitii pentru brate si picioare. Tot ce fac e simplu, sigur si binefacator. Ma va ajuta sa am o nastere usoara, asa cum mi-a fost atat de util pentru o forma fizica buna pe toata perioada sarcinii. Mi se spune mereu ca bebe va iesi direct sportiv. Asa sa fie, pentru ca sportul inseamna sanatate.
Ecografie VIII- 36 de saptamani
In momentul in care am mers la medic de data aceasta, stiam ca e ultima ecografie pe care aveam s-o fac inainte de nastere. Si mi-a parut rau… Ma obisnuisem sa-l vad pe bebe luna de luna, erau cele mai asteptate si dragi momente. Are deja 2,7 kg…a crescut atat de mult si curand va fi gata sa ne cunoasca. M-am simtit coplesita de emotie, ca niciodata. Si-am plans ca niciodata.
Doamne, puiule, esti aproape gata sa parasesti burtica mea care te-a ocrotit cum a stiut mai bine… si-am sa te tin in brate, in sfarsit, am sa te vad si-am sa te simt altfel decat o faceam pana acum. Curand!
Acum ca am intrat in ultimele zile de sarcina, observ noi schimbari si recunosc ca mi-e ma greu ca niciodata: corpul nu te mai asculta, orice efort te epuizeaza si trebuie sa tii cu dintii de putina energie pe care o ai si s-o dozezi foarte bine, daca vrei sa reusesti tot ce ti-ai propus in ziua respectiva.
Ma uit la picioarele mele si de multe ori nu mi le mai recunosc: toata sarcina au aratat aprope neschimbate, iar de prin saptamana 37 au devenit atat de pufoase, in special seara. Si pofta de mancare (as numi-o mai degraba “nevoie”) mi-a crescut considerabil tot de prin acelasi moment si am devenit mai putin atenta la ce mananc. Ma consolez cu gandul ca totul se va termina curand si continui cel putin sa beau apa suficienta, doi-trei litri pe zi, uneori chiar mai mult.
Da, totul se va termina curand… dar imi va lipsi teribil perioada asta…cu totul, nu aceste ultime doua saptamani extrem de solicitante pentru corpul meu. Sarcina aceasta (ca si prima) a fost minunata pentru mine; am avut grija sa fie asa. E o experienta pe care imi doresc din tot sufletul sa o repet…curand.
Pozele acestea sunt cele mai recente, probabil ultimele pe care le voi face insarcinata. Manutele calde ale lui Albert imi maseaza cu drag burtica, asa cum au facut-o mereu. Si nimic nu ma poate linisti mai tare. 